Președintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 a spus că există deja confirmarea că Laura Codruța Kovesi a fost la întâlnirea organizată de Gabriel Oprea. Senatorul PSD afirmă că se caută soluții ca cei invitați să vină în fața comisiei.

”Eu cred că avem confirmarea acestui fapt. Nu cred că asta lipsește în momentul de față. (…) Săptămâna aceasta și săptămâna care urmează vom continua să adunăm date. (…) Nu suntem la vânătoare de vrăjitoare, nu punem un target pe o persoană sau alta, asta am spus de la începutul activității comisiei. Pe noi ne interesează să facem lumină în modul în care s-au organizat și s-au desfășurat alegerile din 2009, pe obiectivele foarte clar stipulate în Hotărârea Parlamentului României, nu suntem după o persoană sau alta. Este absurd să gândim în felul acesta”, a declarat luni senatorul PSD Mihai Fifor, solicitat să comenteze faptul că persoanele audiate nu au vrut să spună dacă Laura Kovesi a fost în noapte alegerilor acasă la Oprea, relatează Mediafax.

Fifor a afirmat că se caută soluții pentru ca persoanele invitate să se prezinte la audieri.

”Ne interesează ca toată lumea care poate contribui la analizarea acestei informații să vină la comisie. Suntem în momentul de față într-o chestiune procedurală, încercăm să găsim soluții pentru a nu mai fi în situația ca cineva să nu vină la comisie atunci când este invitat. Mi-aș fi dorit la Laura Codruța Kovesi să vină la comisie. Este important dialogul și să arătăm țării că nu sunt chestiuni care trebuie ascunse sau că cineva are ceva de ascuns”, a spus Fifor.

Săptămâna trecută, Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, a respins invitația Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, precizând că procurorii nu pot fi citați și obligați să se prezinte în calitatea de martori în fața comisiilor parlamentare.

+++

Întrebat cine l-a invitat la întâlnire, Maior a refuzat să răspundă.

+++

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu insistă pentru ca Maior să ofere detalii despre cină, susținând că nu poate fi vorba de o întâlnire privată. Și Robert Turcescu (PMP) își solicită să spună ce s-a întâmplat în acea seară.

”Cu riscul de a fi repetitiv: nu s-au întâmplat nici evenimente cu caracte politic, neconstituțional, ilegal. E un răspuns clar la ceea ce ați întrebați dvs”, a replicat George Maior.

Fostul șef al SRI a subliniat că Serviciul s-a comportat ”impecabil” în contextul prezidențialelor din 2009. Totodată, el a spus că nu a avut indicii privind fraudarea alegerilor.

+++

Director al SRI în acea perioadă, Maior a refuzat să ofere detalii despre întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea, din seara alegerilor, pe motiv că a fost un eveniment privat.

"Fiind un eveniment privat, cu riscul de a dezămăgi, voi răspunde mereu astfel: nu am să discut despre evenimentul privat ca atare, desfășurarea lui și persoanele care au fost acolo", a spus George  Maior.

El a mai spus că îl cunoaște pe Gabriel Oprea din 2001 sau 2002, subliniind că au fost și sunt în continuare prieteni buni. 

”Au existat întotdeauna și există în viața unui om, chiar deținând asemenea funcții, și aspecte referitoare la elemente private. Ele nu au avut nicio legătură cu activitatea instituției ca atare. Din acest punct de vedere, și acest moment pe care îl evocați îl definesc ca pe un eveniment privat la care am participat, în care nu s-au întâmplat aspecte pe care să le sesizez ca fiind ilegale, neconstituționale și chiar conform unor standarde de moralitate din punct de vedere al funcționării instituțiilor și persoanelor care reprezintă acele instituții, nici din acest punct de vedere, nu am ce să îmi reproșez”, a replicat George Maior, la insistențele membrilor comisiei care au solicitat amănunte despre cina din casa lui Oprea.