O serie de simplificări și modificări, introduse în noul Program Național de Dezvoltare Rurală pentru a evita tentația de a forța condițiile impuse, uneori prea stricte, dar și rezilierea proiectelor din cauza lipsei de resurse.

George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a detaliat la conferința „Opoortunități de finanțare prin PNDR 2014-2020”, organizată de EurActiv.ro în data de 9 octombrie, simplificările aduse noului program.  

Cuvântul cheie pentru noul PNDR: simplificarea 

 
„Aveam probleme cu criteriile de selecție care erau prea detaliate; pentru orice modificare care trebuia făcută, dacă constatai că un criteriu că nu se aplică sau se aplică eronat era necesară modificarea programului. Am ajuns la 15 modificări de program în programul trecut. De aceea, măsurile sunt mult mai schițate, nu mai intră în detalii, au fost trecute numai niște priorități pe baza cărora proiectele intră la evaluare”, a explica secretarul de stat. 

Acesta a spus că programul obținut realizat este mult mai simplu și că s-a mers pe principiul „este mai simplu să elimini tentația decât să întărești controlul”. 

În special, când este vorba despre tentația de a ocoli sau a forța îndeplinirea unor criterii de eligibilitate, dând naștere la așa numitele „condiții artificiale”.

Condițiie artificiale, capcana care a pus în pericol PNDR 2007-2013 

Am avut o serie de criterii de eligibilitate atât europene cât și naționale care au determinat consultanții dar și beneficiarii beneficiarii să găsească diferite modalități pentru a le îndeplini, a spus Turtoi.

Sunt acele condiții artificiale pe care le-a sesizat Comisia Europeană în 2012, astfel că eram aproape de blocarea programului. Am fost chiar la o zi distanță de asta, dacă nu luam măsurile să reparăm problemele, să direcționăm fondurile spre alte proiecte, care nu aveau condiții artificiale.

„Noi ne-am gândit în felul următor: este mult mai greu să întărești un control, cel mai bine este să elimini tentația. Așadar, au fost eliminate din criterii acelea cu risc de a creea condiții artificiale, cum a fost condiția de a nu depune două proiecte în același timp. Am încercat să fie desenată cât mai simplu legislația națională cât și cea a a programului”, a explicat secretarul de stat. 

Acesta admite însă că este posibil să mai apară „condiții artificiale” și pe viitor. „Această problemă creează o cazuistică foarte complexă. Întotdeauna când creezi o regulă se vor găsi o grămadă de oameni care vor găsi modalități să o evite sau să creeze condiții artificiale pentru a o îndeplini, condiții care nu sunt în mod natural caracteristici ale beneficiarului sau ale investiției”, a spus Turtoi. 

 

Modificarea sistemului de selecție 

O modificare importantă pentru beneficiarii publici și privați, menționată de Turtoi a fost schimbarea sistemului de selecție al proiectelor. Pe programul vechi, sistemul cu sesiuni lunare creea un aflux important de proiecte care soseau deodată și erau evaluate cu eforturi masive ale Agenției, în toată țara.

„Am creat sistemul de depunere continuă cu selecție lunară. Sesiunea se deschide la începutul anului iar selecția se face lunar pe baza unor praguri de calitate. Aceasta face ca proiectele să intre treptat în implementare, iar răspunsul pentru beneficiar să vină repede, astfel încât condițiile economice să nu se modifice și să-l facă să piardă finanțarea ”, a explicat oficialul MADR.

„Anul acesta, am pregătit rapoarte de selecție dar am fost într-un  mic blocaj cu Ordonanța pentru fluxuri financiare. Însă anul viitor se va vedea cât de fluid poate funcționa acest sistem.

Modificare majoră: bază de date cu prețuri de referință, fără selecție de oferte

Turtoi a mai vorbit despre baza de date cu prețuri de referință care s-a dorit una la nivel național dar, pentru că lucrurile nu au evoluat în ritmul dorit, până la urmă s-a constituit un departament la nivelul AFIR, exclusiv pentru crearea acestor prețuri.

„Au fost solicitate de oferte, au fost luate prețuri de la utilaje achiziționate de beneficiari pe banii lor. A fost creată baza de date, are câteva zeci de mii de bunuri introduse.

Acum, beneficiarul nu mai trebuie să facă selecție de oferte (erau solicitate trei oferte conforme). Dacă se încadrează în prețul bunului de referință, primește direct decontul; dacă depășește acest preț primește cât era prețul de referință, iar diferența o va suporta pe cheltuială proprie. Dacă bunul nu se găsește în baza de date, se merge pe selecție de oferte dar aceasta se face online, pe site-ul Agenției, și nu mai este nevoie de trei oferte ci de una singură.

Depunerea online a proiectelor - exclusiv online, cu excepția a două măsuri

Depunerea proiectelor pe toate măsurile se va face exclusiv online, ”mai puțin pentru două componente - cele dedicate micilor fermieri, cărora le-am permis să depună și fizic proiectele”, a spus Turtoi.

„Nu doar depunerea, ci totul se va desfășura online: achiziția și avizarea achziiției se face online și plata se va face tot online. Beneficiarul nu va mai avea contact fizic cu personalul agenției și nu va mai face drumuri la birourile din teritoriu”.

Resursele proprii trebuie demonstrate la semnarea contractului 

„Din cauza problemelor cu cofinanțarea, din programul anterior, am creat obligativitatea ca atunci când semnează contractul beneficiarul să vină cu contractul de credit, pentru partea sa  de finanțare sau cu extras de cont pentru suma de care are nevoie pentru proiect. Din aceasta, 50% va trebui folosită exclusiv în scopul proiectului, pentru a nu mai avea surpriza că trebuie reziliate proiecte din cauza cofinanțării”. 


Acordarea avansului, mai facilă

George Turtoi a mai vorbit și despre modalitatea de acordare a avansului - pe baza unei scrisori de garanție bancară sau nebancară precum și garanție emisă de asigurător de 100% din valoarea proiectului. Astfel nu mai este obligatoriu să fie emisă doar de bănci și să acopere 110%, ceea ce implica garanții suplimentare ale beneficiarului. 


Beneficiarii publici și privați  pot opta pentru plata la factură 

O facilitate introdusă și în PNDR, după ce a fost aplicată pe alte programe europene, este cererea de plată.

 

Prin aceasta, beneficiarul nu este obligat să facă dovada plății efective ci poate veni doar cu dovada că bunurile au fost facturate. Se fac verificări pe teren, banii îi sunt virați banii în contul de trezorerie și în termen de 5 zile beneficiarul trebuie să vină la Agenție cu Ordinul de plată, care să arate că au fost plătiți furnizorului.

 „Pentru beneficiarii publici, acest sistem se aplică numai pentru TVA, care nu este acoperit de fondurile europene ci decontată din bugetul de stat”, a spus secretarul de stat. „Dacă demonstrează că a plătit achiziția, îi virăm doar pe baza facturii în cont iar în 7 zile trebuie să demonstreze că a fost plătită TVA”. 

Tot o noutate pentru beneficiarii publici, amintită de oficialul din Minister: „Se lucrează la o documentație standardizată pentru atribuirea contractelor de achiziții publice, în colaborare cu Agenția națională de resort”.