Ședința Guvernului de luni a fost condusă de copii, pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

Astfel, începând de la ora 11:00,  copiii au luat locurile miniștrilor și au susținut o ședință de Guvern. Palatul Victoriei a devenit, pentru o zi, Guvernul Copiilor. Cei mici și-au prezentat viziunea și aspirațiile pentru România printr-o serie de proiecte pe care le-au propus în cadrul simulării ședinței.

Ședința a fost condusă de către Consilierul de stat și coordonatorul strategic al asistenței umanitare din cadrul Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabile, Mădălina Turza.

Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu UNICEF România și a avut loc în sala Transilvania, etajul 1. 

UPDATE

Zece membri ai Boardului Copiilor din România și doi copii ucraineni refugiați au fost luni, pentru o zi, miniștri ai copiilor într-o ședință de guvern moderată de Mădălina Turza, Consilier de Stat la Cancelaria Premierului și coordonator al Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabile. 

Pe parcursul ședinței de Guvern, Victor, Yusif, Denisa, Rafaela, Ștefania, Renata, Filip, Sandra, Kira, Karina, Dragoș și Rareș și-au asumat rolurile de miniștri ai Educației, ai Muncii și Solidarității Sociale, ai Sănătății, ai Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, ai Finanțelor și Apărării, dar și ai Afacerilor Interne și Externe, propunând legi și măsuri menite să facă viața copiilor din România mai incluzivă, să combată discriminarea și sărăcia, să ajute copiii să se dezvolte armonios, dar și să beneficieze de educație incluzivă de calitate.

Constituit la inițiativa UNICEF, Boardul Copiilor din România este un grup format din copii de diferite vârste, din diferite orașe, din mediul urban și rural, provenind din medii familiale și din sistemul de protecție a copilului, cu origini etnice diferite și cu o experiență variată în domeniul reprezentării.

”Ședința de guvern a copiilor de astăzi a fost o lecție de învățare deopotrivă pentru noi, adulții, dar și pentru copii. Propunerile miniștrilor copii au arătat cât de importantă este vocea copiilor în luarea marilor decizii. Pentru ei, în schimb, exercițiul de astăzi cu siguranță va fi un reper și o lecție despre importanța lucrului în echipă și responsabilitatea luării deciziilor”, a declarat Mădălina Turza.

Propunerile copiilor au fost: majorarea bugetului Ministerului Educației pentru renovarea școlilor, în special a celor din mediul rural, crearea unor camere prietenoase pentru audierea copiilor în fiecare din cele 42 de tribunale din Romania, participarea copiilor la toate summiturile internaționale, curricula școlară actualizată cu informații în sfera competențelor digitale și a securității online, instruirea polițiștilor pentru interacțiunile cu copiii, simplificarea procedurii de accesare a fondurilor europene și linie de finanțare dedicată pentru copii și tineri, crearea de cabinete medicale în fiecare școală și cursuri de prim ajutor, sprijinirea părinților din medii defavorizate pentru a avea grijă de copiii lor, minim un asistent social în fiecare comunitate, program de motivare a elevilor pentru a putea alege cursuri facultative, susținerea de către România a Ucrainei în ceea ce privește problema electricității.

”În urma propunerilor discutate în ședința de astăzi, cred că este importantă acum prioritizarea proiectelor, astfel încât finanțarea asigurată să mărească impactul în domeniul respectiv”, a declarat Filip, ministrul Finanțelor din Guvernul Copiilor.

„Guvernul Copiilor, din care am făcut parte astăzi, a fost șansa perfectă pentru noi să înțelegem ce presupune luarea deciziilor la nivel înalt. Mă bucur că acest proces de consultare și participare a copiilor s-a petrecut cu ocazia Zilei internaționale a drepturilor copilului si sper ca în viitor să mai avem ocazia să participăm în astfel de inițiative”, a afirmat Sandra, ministrul al Investițiilor și Proiectelor Europene – Guvernul Copiilor.

„Astăzi am reprezentat Ministerul Educației din Ucraina și am făcut câteva sugestii guvernului pentru a îmbunătăți sistemul educațional din Ucraina prin aplicarea unor experiențe din sistemul educațional românesc. Mi-a plăcut foarte mult această simulare și în viitor mi-ar plăcea să am o carieră în politică”, a spus Renata, în vârstă de 10 ani, din Odesa.