Președintele american Joe Biden i-a promis miercuri omologului ucrainean Volodimir Zelenski că ucrainenii "nu vor fi niciodată singuri" în fața Rusiei și că Statele Unite vor ajuta Kievul cât timp va fi necesar.

UPDATE

"Nu veți fi niciodată singuri", a declarat președintele SUA în timpul unei conferințe de presă comune la Casa Albă cu liderul ucrainean, informează AFP, preluată de Agerpres.

"Când libertatea Ucrainei a fost amenințată, poporul american, la fel ca generații de americani înaintea lor, nu a ezitat ... Suntem conștienți că lupta Ucrainei face parte din ceva mult mai mare", a adăugat Joe Biden.

"Poporul american știe că, dacă nu rezistăm unor astfel de atacuri flagrante la adresa libertății, a democrației și a principiilor fundamentale precum suveranitatea și integritatea teritorială, lumea se va confrunta cu consecințe mult mai grave", a spus Biden, adăugând că SUA vor ”rămâne alături de voi atât timp cât va fi nevoie".

Biden a subliniat că "nu este deloc îngrijorat" de soliditatea alianței occidentale: "Nu am văzut niciodată NATO sau UE atât de unite" pe un subiect ... Putin a crezut că va slăbi NATO, în schimb a întărit NATO".

La rândul său, președintele Volodimir Zelenski a salutat anunțul făcut miercuri de Washington referitor la trimiterea unui sistem de apărare antiaeriană Patriot, cel mai sofisticat deținut de armata americană. Acesta va întări "în mod semnificativ" apărarea Ucrainei împotriva atacurilor ruse: "Este un pas foarte important în crearea unui spațiu aerian sigur pentru Ucraina".

Președintele Zelenski a sugerat că va cere mai multe rachete Patriot. "Ce se va întâmpla odată instalat sistemul Patriot? După aceea, îi vom trimite un nou mesaj președintelui Biden spunându-i că ne-ar plăcea să avem mai multe", a spus el, stârnind râsete în încăpere.

Zelenski în Congresul Statelor Unite: "Banii voștri nu sunt caritate"

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri în Congresul Statelor Unite că asistența de zeci de miliarde de dolari pe care a aprobat-o pentru a spijini Ucrainei să lupte împotriva invaziei ruse nu reprezintă un gest de caritate, ci o investiție în securitatea globală, informează Reuters.

Volodimir Zelenski și-a exprimat speranța în fața congresmenilor reuniți în Camera Reprezentanților că aceștia vor continua să susțină în mod bipartizan Ucraina, un aspect important având în vedere că republicanii urmează să dețină majoritatea începând cu 3 ianuarie: "Banii voștri nu sunt caritate. Sunt o investiție în securitatea și democrația globale".

Nou ajutor militar

SUA vor furniza Ucrainei sistemul lor de apărare antiaeriană cel mai sofisticat, Patriot, a anunțat miercuri șeful diplomației americane, Antony Blinken.

"Tranșa de ajutor de astăzi include pentru prima dată sistemul de apărare antiaeriană Patriot, capabil să doboare rachete de croazieră, rachete balistice cu rază scurtă de acțiune și avioane la o altitudine net superioară celei la îndemâna sistemelor de apărare care au fost furnizate până acum", a declarat secretarul de stat într-un comunicat.

Sistemul de apărare antiaeriană Patriot face parte dintr-un nou pachet de asistență militară în valoare de 1,85 miliarde de dolari. Din această sumă, un miliard de dolari sunt destinați furnizării către Ucraina de "capabilități de apărare antiaeriană și de lovire de precizie extinse", iar 850 de milioane de euro vor fi utilizați pentru asistență de securitate.

++++

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski face prima vizită externă de la izbucnirea războiului declanșat de Rusia împotriva țării sale.

Volodimir Zelenski se întâlnește miercuri la Washington cu președintele americane Joe Biden și susține un discurs în fața Congresului SUA.

Zelenski a precizat pe Twitter că vizita are ca obiective ”consolidarea rezistenței și capacităților de apărare” ale Ucrainei” și discuții cu Biden privind consolidarea cooperării dintre țara sa și SUA, notează AP.

Vizita are loc după 10 luni de război brutal care a dus la moartea și rănirea a zeci de mii persoane de ambele părți. Ea se desfășoară chiar în timp ce parlamentarii americani urmează să voteze un pachet de cheltuieli, printre care aproximativ o asistență de urgență în valoare de 45 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Totodată, Pentagonul se pregătește să trimită rachete sol-aer Patriot în Ucraina. 

Zelenski a plecat în SUA după o vizită periculoasă în orașul Bahmut din provincia Donețk, unde a lăudat trupele ucrainene ”pentru curajul, rezistența și forța” lor.

Postul polonez de televiziune TVN24 a relatat că Zelenski a ajuns cu trenul în Polonia.

”Vizita va sublinia angajamentul ferm al Statelor Unite de a sprijini Ucraina atât timp cât este nevoie, inclusiv prin furnizarea de asistență economică, umanitară și militară”, a spus purtătoarea de cuvânt a Casei Albe  Karine Jean-Pierre.

Biden și Zelenski au discutat pentru prima dată despre o vizită la Washington în timpul unei convorbiti telefonice avute pe 11 decembrie, iar o invitație oficială a venit trei zile mai târziu, a declarat un înalt oficial al administrației americane. Zelenski a acceptat invitația vinerea trecută și aceasta a fost confirmată duminică, când Casa Albă a început coordonarea cu Nancy Pelosi în vederea pregătirii discursului în Congres.

Potrivit Associated Press, SUA urmează să anunțe miercuri un pachet de ajutor militar în valoare de 1,8 miliarde de dolari. Acesta va include pentru prima dată rachete Patriot și bombe ghidate de înaltă precizie pentru avioanele sale de luptă, au declarat oficiali americani.

Într-un video difuzat de biroul său după vizita la Bahmut, Zelenski primește un steag ucrainean, pe care îl va oferi liderilor americani.

”Băieții mi-au dat frumosul nostru steag cu semnăturile lor pentru ca noi să-l transmitem mai departe”, spune Zelenski. ”Nu suntem într-o situație ușoară. Inamicul își mărește efectivele militare. Oamenii noștri sunt mai curajoși și au nevoie de arme mai puternice ... Suntem recunoscători pentru sprijinul lor (al americanilor), dar nu este suficient”, mai spune președintele ucrainean. 

La Washington, Zelenski va cere ”arme, arme și mai multe arme”, notează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskovm a declarat că nimic bun nu va ieși din această vizită și că Rusia nu vede nicio perspectivă privind negocieri de pace.

++++

SUA despre predarea către Ucraina a sistemului de rachete S-300 deținut de Grecia: Fiecare țară decide singură ce oferă

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a precizat luni seară că predarea unui sistem de apărare către Ucraina este o decizie a țării care îl deține, dar în multe cazuri Statele Unite sunt dispuse să ofere alte facilități în schimb țărilor care doresc să furnizeze echipament de apărare Ucrainei.

Răspunzând la o întrebare pusă de site-ul Hellas Journal cu privire la o posibilă trimitere către Ucraina a sistemelor rusești de rachete S-300 deținute în Creta de Grecia și înlocuirea lor cu sistemul american Patriot, Ned Price a subliniat că „fiecare țară ar trebui să decidă singură ce este în măsură să pregătească și să ofere Ucrainei. Și în mod sigur apreciem numeroasele modalități prin care comunitatea internațională, inclusiv Grecia, și-a arătat sprijinul”, a spus el.

„Au fost ocazii când am vorbit despre acestea uneori în public. Poate vă amintiți că în primele zile ale acestui conflict, Slovacia a luat decizia de a furniza Ucrainei sistemul de apărare aeriană S-300. Am putut sprijini facilitarea acestei contribuții, acoperind nevoile Slovaciei. Există unele cazuri în care țările fac acest lucru și nu vorbim despre asta în mod public, dar analizăm modalități prin intermediul ajutorului direct pentru securitate în Ucraina, cele aproximativ 20 de miliarde de dolari pe care acest guvern le-a oferit de la început, sau în unele cazuri, (analizăm) ce putem face, ce putem oferi altor țări, astfel încât acestea, la rândul lor, să poată furniza Ucrainei echipamentele (de apărare) și resursele lor”, a adăugat el, vorbind în cadrul informării zilnice cu jurnaliștii acreditați pe probleme diplomatice.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a recunoscut că există unanimitate generală în tabăra occidentală cu privire la necesitatea imediată de a întări apărarea antiaeriană a Ucrainei și, prin urmare, a spus că se caută modalități de a proteja mai bine spațiul aerian al Ucrainei.

După cum a remarcat el, „întotdeauna facem referire la țările (respective) în legătură cu orice contribuție pe care acestea o aduc sau ar putea-o aduce la autoapărarea Ucrainei și, în mod sigur, recunoaștem amenințarea profundă cu care se confruntă Ucraina pe calea aerului, iar acest lucru este recunoscut și de către aliați din NATO, printre care, desigur, și Grecia”.

”Este întotdeauna un subiect de discuție atunci când vorbim cu partenerii noștri ucraineni despre ceea ce au nevoie pentru a-și proteja poporul și țara. A fost un subiect de discuție la conferința ministerială a NATO de la București, la sfârșitul lunii trecute. Prin urmare, continuăm să căutăm cu aliații și partenerii noștri modalitățide a ajuta Ucraina mai bine și mai eficient să-și protejeze populația și să-și apere infrastructura în sens extins de aceste tipuri de atacuri”, a subliniat Ned Price. (Sursa: RADOR)

++++

Ministrul bulgar al Apărării este în vizită la Kiev

Ministrul bulgar al apărării, Dimitar Stoianov, se află la Kiev, a anunțat pe Twitter ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov. Nu au existat informații oficiale prealabile din partea cabinetului interimar bulgar despre vizita lui Stoianov, scrie Dnevnik.

Vizita are loc la aproape o săptămână după ce Parlamentul de la Sofia a decis ce ajutor va trimite Ucrainei. "Este o onoare să-l salut pe ministrul apărării al Republicii Bulgaria, Dimitar Stoianov, în Ucraina. Vă mulțumim pentru decizia Bulgariei de a oferi asistență. Așteptăm cu nerăbdare dezvoltarea în continuare a cooperării în domeniul apărării", a scris Reznikov. 

După ce Parlamentul a decis că Bulgaria ar trebui să trimită ajutor Ucrainei, Stoianov a subliniat de mai multe ori că acest lucru nu trebuie făcut fără a se avea în vedere nevoile armatei bulgare și nu trebuie lăsată să rămână fără armele necesare.

Parlamentul a decis să trimită un ajutor în valoare de 20 de milioane de euro. Armele pe care le vor primi ucrainenii sunt în principal pentru pregătirea militară în statele membre ale NATO și ale Uniunii Europene.

Lista de armament este confidențială, dar, potrivit ministrului economiei, Nikola Stoianov, aceasta include arme de calibru mic și ceva muniție. Cu toate acestea, Bulgaria a refuzat să trimită avioane C-300 și sisteme antiaeriene, de care Ucraina are cea mai mare nevoie. (Sursa: RADOR)