Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul cinci este aproape de a se încheia, astfel că starea de alertă nu va mai fi prelungită după 8 martie, a anunțat vineri președintele Klaus Iohannis.

„Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situații, decizii cu un impact major pentru viitor.Am convocat astăzi o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final”, a declarat Klaus Iohannis, într-o scurtă declarație de presă.

Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum.

În cei doi ani de la debutul pandemiei de COVID-19, peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, „lăsând în urma lor un gol uriaș și nenumărate familii îndoliate”.

„Ultimii doi ani au adus multe provocări, care ne-au influențat în cele mai diferite moduri: răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea școlilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacțiunilor sociale, toate acestea au avut un impact negativ și ne-au ridicat nenumărate bariere. O perioadă de mari sacrificii pentru români, dar, în același timp, o perioadă în care am descoperit noi valențe ale solidarității, ale spiritului civic, ale dedicării și implicării”, a spus Iohannis, salutând „intervenția concertată și susținută” a autorităților, care au trebuit să gestioneze o criză sanitară istorică, „în pofida unor deficiențe acute, cauzate de lipsa reformelor sistemice tocmai în domeniile de care aveam mai mare nevoie”.

„Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități. În mod evident, nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care, în marea lor majoritate, au înțeles și au respectat regulile”, a mai spus Iohannis.

El le-a mulțumit și medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, farmaciștilor și tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul.

Iohannis susține că pandemia a venit și cu lecții pe care trebuie să le valorificăm: ”Poate cea mai importantă este cea a solidarității: am oferit ajutor celor aflați în nevoie și am primit sprijin de la partenerii europeni atunci când noi ne-am confruntat cu probleme majore”.

El s-a referit și la colaborarea europeană și internațională în domeniul științific, care a permis înțelegerea mai aprofundată a Sars-CoV-2 și a făcut posibilă, într-un timp record, descoperirea vaccinurilor și a medicamentelor care pot preveni și trata această boală severă.

„Ultimii doi ani ne-au demonstrat că trebuie să învățăm să trăim în acest context epidemiologic, să ne adaptăm și să punem în valoare oportunitățile existente, pentru a fi capabili să oferim îngrijirea și protecția de care are nevoie comunitatea”, a spus Iohannis, adăugând că trebuie să rămânem vigilenți și pe mai departe.

„Obiceiurile bune de prevenție, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menținute. Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus. Pandemia ne-a arătat că sănătatea trebuie tratată întotdeauna ca o prioritate și din punctul de vedere al creșterii investițiilor, dar și al regândirii unor mecanisme, astfel încât sistemul sanitar să fie unul echitabil și capabil să răspundă eficient unor situații limită”, a conchis președintele Iohannis.