Simon Maxwell a vorbit într-un interviu acordat cu ocazia „Zilelor internaționale ale dezvoltării” despre sumele ce ar trebui alocate de UE cooperării pentru dezvoltare și de posibilitatea ca Grecia să devină beneficiar de ajutor pentru dezvoltare.

EurActiv.ro: Domnule Simon Maxwell, dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabila stabilite, în prezent, la nivel internațional, care în opinia dv. este fezabil să fie atinse până la termenul limită stabilit, de la caz la caz? 

Simon Maxwell: Știți, chestiuni precum eliminarea completă a sărăciei, asigurarea unei bune educații pentru toată lumea, rezolvarea tuturor problemelor de sănătate, inclusiv bolile infecțioase, a asigura pacea și a proteja și mediul în același timp, înseamnă să ceri foarte mult. 

Cred că este foarte improbabil să obținem toate astea până în 2030, nu vom putea creea paradisul pe Pământ în 
numai 15 ani. Dar a avea ținte ambițioase poate direcționa mintea omului. Felul cum sunt formulate propunerile din documentul care va fi adoptat la New York, în septembrie, înseamnă practic că acestea vor fi obiective globale iar fiecare țară își poate stabili obiectivele proprii. 

Desigur, acest lucru nu va fi valabil numai pentru țările în curs de dezvoltare, dar și pentru România sau țările UE, să își stabilească propriile ținte. Spre exemplu în țara mea, în mod clar avem de lucru pentru a atinge obiectivele, iar chestiuni precum inegalitatea sau excluziunea trebuie să fie pe agenda factorilor de decizie. 

EurActiv.ro: Care credeți că sunt obiectivele cel mai aproape de a fi atinse, dintre toate acestea?  

Simon Maxwell: În ultimii ani a avut loc cea mai mare reducere a sărăciei din istoria omenirii. Am avut un target stabilit în anul 1990 pentru a reduce la jumătate rata sărăciei și a fost depășit. Desigur, nu peste tot și nu pentru toată lumea. Una dintre temele prioritare pentru noua generație va fi: „nu lăsa pe nimeni în urmă”. Dar dacă ne uităm la reducerea sărăciei și progresul în educație și domeniul sănătății putem spune că lumea este acum un loc mult mai bun decât era spre exemplu în anul 2000 când au fost stabilite ultimele obiective de dezvoltare.

EurActiv.ro: Legat de politicile UE în domeniu, care credeți că ar trebui să fie prioritățile pe termen scurt, de exemplu unul-doi ani, să spunem? 

Simon Maxwell: ce este interesant referitor la UE este că avem un ciclu bugetar pe șapte ani, care nu coincide cu mandatul politic, care este de 5 ani. Cadrul actual financiar este stabilit așadar până în 2020. Deci știm că sunt alocate anual circa 14-15 miliarde de euro asistenței pentru dezvoltare. Pare mult și chiar sunt mulți bani, putem face multe lucruri, dar am putea face și mai mult. Ar trebui să fie mai mulți bani, dacă comparăm cu promisiunile țărilor europene, suma este mult în urma celei promise. Dacă adunăm procentele promise din PIB pentru vechile și noile state membre, care ar trebui alocate politicii de cooperare pentru dezvoltare, suntem cu 38 miliarde de euro în urmă, pe an. Par să fie mulți bani și chiar sunt dar trebuie să ajungem acolo pentru că, pe lângă problemele sociale, mai trebuie rezolvată și problema schimbărilor climatice care va necesita o sumă mare din investiții în energie regenerabilă, de exemplu. 

EurActiv.ro: O întrebare de context actual, referitoare la Grecia. Ar putea Grecia să treacă în categoria țărilor care să primească ajutor umanitar, sprijin financiar pentru dezvoltare? 

Simon Maxwell: Oricum, criza din Grecia este rezolvată. Vor fi mulți oameni care vor avea nevoie de ajutor, de protecție socială în Grecia și sunt sigur că Europa și instituțiile sale și țările, într-un fel sau altul, vor fi în poziția de a-i ajuta. Ceea ce este clar este că niciodată nu trebuie să ne rezolvăm problemele interne luând din resursele alocate celor mai sărace țări din lume.

Nu putem spune unei mame care riscă să moară la naștere, în Sierra Leone sau în Kenya, că ne vom opri să finanțăm serviciile de sănătate din țara sa pentru că trebuie să ajutăm Grecia. Aceasta este o problemă adițională, nu un substitut și așa cum a spus premierul nostru, David Cameron, nu ne vom rezolva problemele noastre pe seama celor săraci, aceasta este o filozofie pe care trebuie să o adoptăm toți în Europa. Sigur că trebuie să ne rezolvăm problemele dar nu trebuie sp o facem prin a accentua sărăcia în țările cele mai slab dezvoltate. 


EurActiv.ro: Deci spuneți că ar putea fi o soluție numai dacă nu afectează sumele alocate în acest moment țărilor cele mai sărace. 

Simon Maxwell: Desigur, și știți că sunt sute de milioane de copii pe planetă care trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi, 40% din copiii care mor, pe planetă, mor din cauza malnutriției, sunt sute de mii carăncă mor din cauza malariei, femei care mor la naștere, acestea trebuie să fie prioritățile noastre pentru politica de cooperare pentru dezvoltare. Dar să spunem că din cauză că ajutăm acești oameni, refuzăm să-i ajutăm pe vecinii noștri? Desigur că nu. Suntem o comunitate în Uniunea Europeană și trebuie să lucrăm împreună. 

*Simon Maxwell este Senior Research Associate, Overseas Development Institute.

Acest proiect face parte din planul național de lucru al României pentru Anul European pentru Dezvoltare 2015 (AED2015) și este finanțat de Comisia Europeană și de Ministerul Afacerilor Externe al României. Organizația EurActiv România este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate fi privit ca o reflexie a poziției Uniunii Europene.