Președintele Joe Biden și cancelarul Angela Merkel au fost de acord că nu sunt de acord în legătură cu Nord Stream 2. În același timp, cei doi au promis să rămână uniți în fața agresiunii rusești și a acțiunilor antidemocratice ale Beijingului.

În cadrul ultimei vizite la Casa Albă a lui Merkel în calitate de cancelar german, Biden a lăudat ”viața exemplară” a acesteia, și mandatele sale istorice pentru Germania și pentru întreaga lume.

Relațiile transatlantice au avut de suferit în mandatul lui Donald Trump și atât Merkel, cât și Biden erau dornici să arate că acestea sunt în curs de redresare, notează Reuters.

”Prețuiesc prietenia”, a spus Merkel în Biroul Oval, amintind rolul Americii în construirea unei Germanii libere și democratice după al doilea Război Mondial. Merkel este primul lider european care îl vizitează pe Biden la Casa Albă de când acesta a fost învestit în funcție, în ianuarie 2021.

În pofida cordialității, unele dezacorduri au fost vizibile. Biden și-a reiterat preocupările legate de gazoductul Nord Stream 2 care se construiește sub Marea Baltică, din Rusia spre Germania. SUA se tem că Moscova îl va folosi ca armă împotriva Ucrainei. Proiectul în valoare de de 11 miliarde de dolari, așteptat să se finalizeze în septembrie, va ocoli Ucraina, lipsind-o potențial de importante taxe de tranzit.

Președintele a reafirmat că a decis împotriva instituirii de sancțiuni contra Germaniei, deoarece proiectul este aproape finalizat, o decizie care i-a atras critici atât din tabăra republicană, cât și din cea democrată. Dar Biden a spus că el și Merkel împărtășesc convingerea că Rusia nu ar trebui să folosească energia ca pe o armă geopolitică.

”Prietenii buni pot să se contrazică”, a spus Biden referindu-se la gazoduct în conferința de presă comună.

"Suntem uniți și vom continua să fim pentru a ne apăra aliații de pe flancul estic al NATO împotriva agresiunii ruse", a subliniat Joe Biden.

Merkel a remarcat diferențele de opinie, dar a subliniat punctele de unitate dintre cele două țări. ”Toți împărtășim aceleași valori; toți împărtășim aceeași hotărâre de a răspunde provocărilor epocii noastre”, a spus ea.

Biden s-a angajat să ia în curând o decizie cu privire la ridicarea interdicției de călătorie aplicată europenilor în contextul pandemic, măsură care a iritat Germania și alți aliați.

Relația cu China

Washingtonul și Berlinul au puncte de vedere diferite și în privința relațiilor economice cu China, cărora Germania le este favorabilă.

Ambii lideri au precizat însă că vor apăra principiile democratice și drepturile universale atunci când vor vedea China sau orice altă țară va încerca să le submineze.

”Suntem uniți în angajamentul nostru de a răspunde derapajelor de la democrație, corupției și populismului în Uniunea Europeană sau în statele candidate la Uniunea Europeană sau oriunde le găsim în lume', a subliniat președintele american.