UPDATEIohannis: La Consiliul European, am acceptat toți că soluții pot fi găsite și în afara UE
Președintele Klaus Iohannis consideră că acordul privind migrația la care s-a ajuns la Consiliul European e unul "rezonabil de bun".
"Cel mai important progres a fost făcut prin faptul că ne-am înțeles, că am găsit soluții pentru un nou pas în calea rezolvării gestionării fluxului migratoriu. Trebuie să spunem, în special pe zona Mediteranei, dar concluziile sunt general valabile. Mie mi se pare important că am găsit înțelegere și am găsit concluzii comune și că am stipulat să începem o colaborare intensă și, credem, fructuoasă, cu organizații internaționale, pe această temă", a declarat vineri Klaus Iohannis, după ce joi noaptea șefii de stat și de guvern au reușit să ajungă la un consens privind politica de azil comună.
Președintelui român i s-a părut importantă ideea că "toți am acceptat, probabil pentru prima dată în această formă, că soluții pot fi găsite și în afara Uniunii Europene, deci soluții ex-teritoriale, și ideea unor noi centre de primire a migranților, unde vor fi triați, înregistrați, centre care vor fi create în bază voluntară și migranții care sosesc la aceste centre vor fi redistribuiți în cazul în care se face tot pe bază voluntară".
În ceea ce privește contribuția României la problema migrației, Iohannis a declarat: "Noi, în momentul de față, suntem suficient de bine și cu succes
implicați în gestionarea fluxului migratoriu. Trebuie să recunoaștem că
nu suntem țară de destinație, suntem țară de tranzit, dar numărul de
migranți care tranzitează România este unul rezonabil și gestionabil
pentru noi, până acum, cel puțin, ați văzut că nu am avut niciun fel de
probleme cu gestionarea fluxului migratoriu și cred că ne vom prezenta
în continuarea așa".
Totodată, șeful statului a precizat că s-a ajuns la concluzia că înțelegerea cu Turcia a fost una bună și va fi continuată: "Cred că această înțelegere a meritat multele ore de noapte pe care le-am consumat pentru a finaliza acest acord".
Polonia, Cehia și Ungaria salută acordul
Premierii Poloniei, Cehiei și Ungariei au salutat vineri, în mesaje
separate, acordul privind migrația convenit de liderii din Uniunea
Europeană reuniți la Bruxelles, considerându-l o victorie deoarece
prevede ca redistribuirea de refugiați să se facă pe bază voluntară, scrie DPA, preluată de Agerpres. Cele trei state, plus Slovacia, s-au opus încă de la început cotelor obligatorii de refugiați.
Acordul, primit cu precauție de CSU
Un membru important al Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, formațiunea aliată a Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel, a salutat cu precauție acordul privind migrația convenit de liderii europeni la summitul de la Bruxelles, nefiind însă clar deocamdată dacă partidul său consideră suficientă această înțelegere, relatează Reuters și dpa, preluate de Agerpres.
"Constatăm cu bucurie că este un pas în direcția corectă spre o
strategie comună europeană de azil", a spus Hans Michelbach, din partea
CSU, într-un interviu acordat vineri televiziunii publice ARD.
Însă el a subliniat că adevăratul test pentru orice fel de acord este
implementarea lui, iar liderul CSU, Horst Seehofer, și Angela Merkel vor
trebui să discute detaliile în următoarele zile.
Comentarii