Charlottesville, descris de unii ca fiind un oraș frumos și progresist, s-a transformat în acest sfârșit de săptămână într-un câmp de bătălie.

Trei persoane au murit și în jur de 19 persoane au fost rănite, în confruntările violente care au izbucnit la un marș al militanților pentru supremație rasială de la "Unite the Right" și după ce o mașină a intrat cu viteză într-o mulțime de contraprotestatari din Charlottesville, Virginia.

Naționaliștii albi au ieșit în stradă în semn de protest față de o deciziei a primăriei de a înlătura statuia generalului Robert Lee, care a condus forțele armate sudiste în Războiul Civil din SUA. Decizia a fost măsură primită și cu aprecieri, dar și cu critici din partea locuitorilor.

Cei care au fost de acord cu inițiativa primăriei susțin că aceasta amintește de unele dintre cele mai negre capitole din istoria SUA, când sclavia era legală și rasismul constituia norma, în timp ce naționaliștii albi se plâng de rescrierea istoriei.

Oficialitățile din Charlottesville au aprobat în martie desfășurarea unor proteste ale naționaliștilor albi în centrul orașului, dar au anulat evenimentul și au decretat starea de urgență locală după izbucnirea violențelor, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Jason Kessler, organizator al marșului, a subliniat într-un comunicat că scopul marșului este de a apăra primul amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii care protejează libertatea de exprimare și de a susține "marii oameni albi care sunt defăimați, calomniați și doborâți de pe soclu în SUA".


Violențele au izbucnit în momentul în care naționaliștii albi, dintre care unii au purtat șepcile de campanie ale președintelui Trump, s-au ciocnit cu contraprotestatarii. Cele două tabere au aruncat cu proiectile improvizate, înainte de intervenția forțelor de ordine, criticate ulterior că nu au fost mai rapide pentru a putea împiedica violențele.

Militanții de extremă-dreaptă au fluturat drapelul Confederației, considerat un simbol al rasismului în SUA, iar unii au executat salutul nazist.

Una dintre victime este o femeie de 32 de ani, ea fiind ucisă de un automobil intrat în viteză într-un grup de participanți la contramanifestație. Alte 19 persoane au fost rănite. Șoferul, James Alex Fields (20 de ani) a fost plasat în arest.

Doi ofițeri au murit după ce un elicopter de poliție s-a prăbușit în apropiere de Charlottesville, cauza accidentului nefiind momentan cunoscută.

Zonă de război

Taj Arya Leblanc, un tânăr care a crescut în suburbiile orașului, a povestit pentru The Boston Globe, ce a văzut sâmbătă în Charlottesville: drumuri blocate de polițiști, o femeie cu fața însângerată purtată de mulțime, bărbați înarmați deciși să-și apere drepturile cu arma și steaguri ale Confederației arborate de naționaliștii albi.

”Am izbucnit în lacrimi. Orașul meu arăta ca o zonă de război”, a povestit Leblanc.

Tânărul a vorbit cu mai mulți contramanifestanți, care i-au spus că mulți extremiști au venit din alte orașe, încercând să schimbe imaginea pitorească din Charlottesville.

Mesaj neconvingător al președintelui

"Trebuie să fim toți uniți și să condamnăm tot ceea ce reprezintă ura. Nu este loc pentru acest tip de violență în America. Haideți să fim uniți", a scris pe Twitter președintele Donald Trump. Și soția sa, Melania Trump, a făcut un apel la încetarea violențelor.  

Criticii săi, dar și unii republicani i-au reproșat președintelui că a evitat să-i numească pe militanții de extremă-dreaptă, aflați la originea violențelor din Charlottesville.

Ulterior, Donald Trump a susținut și o declarație în care a condamnat violențele, dar și de data aceasta a ales să nu-i numească pe extremiști.

Trebuie menționat că naționaliștii albi l-au susținut puternic pe Donald Trump în cursa pentru Casa Albă.