În fiecare an, doi tineri din România între 18 și 25 de ani primesc „mandat” pentru a participa la reuniuni ONU și transmit mesaje pe teme prioritare legate de dezvoltare. Interviu Luca Ciubotaru, delegat al României în 2014-2015.

„Delegații de tineret” sunt selectați anual în cadrul unui concurs organizat de Ministerul Tineretului și Sportului, pe baza unui dosar de candidatură care conține și un eseu. Anul acesta, tema indicată pentru eseu este „Provocările tinerilor din România legate de educație, șomaj sau implicare civică, în contextul agendei post-2015 ONU”.

Câștigătorii procedurii de selecție, o fată și un băiat, vor participa la cele două reuniuni importante ale ONU: Adunarea Generală ONU și Comisia pentru Dezvoltare Socială, unde au rolul de a transmite mesajul tinerilor din România. 

Procedura de selecție și detalii legate de transmiterea dosarelor pot fi găsite pe această pagină.

În 2014, au fost 60 de dosare de candidatură la selecția anuală, Luca Ciubotaru și Bianca Dragomir sunt cei care au fost selectați pentru „mandatul” 2014-2015. În video, poate fi urmărit discursul lor la a 53-a sesiune a Comisiei pentru Dezvoltare Socială a ONU, 6 februarie 2015.

Luca Ciubotaru este, în prezent, masterand la Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și consideră că experiența de „Delegat al României” i-a deschis perspective interesante pentru viața profesională. Nu este încă hotărât dacă va urma o carieră în domeniul juridic sau se va îndrepa către relații internaționale, însă un lucru este cert: își dorește ca activitatea sa să implice o dimensiune internațională și un mediu multicultural. 

Acesta a vorbit într-un scurt interviu pentru EurActiv.ro despre ce a însemnat anul de „mandat”. 

EurActiv.ro: Ce anume te-a determinat să participi la această selecție?  

Luca Ciubotaru: Experiențele internaționale anterioare (vizite de studiu la Parlamentul European, Comisia Europeană, Delegat al rețelei ELSA Internațional la Comisia pentru Drepturile Omului a ONU de la Geneva, o mobilitatea de studiu Erasmus la Universitatea Paris 13 Sorbonne), m-au făcut să continui în această direcție și să îmi doresc să fiu parte a discuțiilor din cadrul arenei globale ONU. 

Mai mult de atât, voluntariatul din cei patru ani ai Facultății de Drept, la Univesritatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, m-au făcut să îmi doresc o implicare la un alt nivel, iar posibilitatea de a fi vocea tinerilor la nivel internațional a fost una extraordinară. 

EurActiv.ro: Cum se reflectă experiența din anul de „mandat” în dezvoltarea ta profesională și personală? 

Luca Ciubotaru: În planul dezvoltării personale, pot să afirm că a fost un an mult peste așteptări. Interacțiunea cu cateva mii de tineri, studiul problemelor lor, dar și găsirea de soluții, mi-au dezvoltat numeroase abilități, de la cele de organizare și planificare, până la cele sociale, mi-au consolidat cunoștințele de limbi străine (engleză și franceză) și m-au făcut să înțeleg mult mai bine că orice mandat de reprezentare implică pe lângă prerogative în primul rând o responsabilitate pe măsură. 

În planul orientării în viitoarea carieră, această experiență deosebit de complexă m-a făcut să imi doresc și mai mult un viitor parcurs în medii internaționale, fie că este vorba de diplomație, drept internațional sau pur și simplu un mediu multicultural. Această experiență oferă celor ce o trăiesc o viziune de ansamblu, de la problemele tinerilor cu care aceștia se confruntă, „la firul ierbii”, spre nivel național, și până la negocierile ce au loc în arena globală ONU de la New York. Văd astăzi lumea cu alți ochi, mai informați dar și mai dornici de a produce schimbări pozitive în România de astăzi. 

EurActiv.ro: Ce alte activități ai avut, pe lângă participarea la cele două reuniuni ale ONU? 

Luca Ciubotaru: Întâlniri și consultări cu organizațiile de tineret din România, în multe zone ale țării, atât înainte de participarea la reuniuni cât și după acestea. Am avut astfel de întâlniri în 12 orașe, cu elevi, studenți, organizații profesionale. Legat de deplasările la ONU, cea mai interesantă parte mi s-a părut cea de negocieri. Noi am luat parte la negocierile Rezoluției pentru tineret, prin care ONU îndeamnă statele membre să implice tinerii în dezvoltarea politicilor publice care privesc acest segment. Noi aducem acest mesaj în țară. 

EurActiv.ro: Ce le transmiți celor care sunt interesați de a participa la programul din 2015?  

Luca Ciubotaru: Înainte de toate, le transmit să investească în educația lor, în învățarea de limbi străine, iar în același timp să nu uite niciodată să returneze acțiuni pozitive societății românești. România este între cele 30 de țări care desfășoară un astfel de program, fiind înființat în 2006. Cu privire la competiție, le transmit să creadă în potențialul lor, nu le fie frică să iasă din zona de confort, să își stabilească obiective ambițioase și să lupte pentru a le atinge. 

Acest proiect face parte din planul național de lucru al României pentru Anul European pentru Dezvoltare 2015 (AED2015) și este finanțat de Comisia Europeană și de Ministerul Afacerilor Externe al României. Organizația EurActiv România este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate fi privit ca o reflexie a poziției Uniunii Europene.