Premierul Florin Cîțu ar fi trebuit să prezinte miercuri Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în Parlament, dar nu a făcut decât să enumere câteva cifre și să spună că se va face ce nu a făcut PSD în ultimii ani.

Amintind de hashtag-ul ”Toți românii trebuie să știe”, premierul Florin Cîțu a vorbit în Parlament despre PNRR, fără a spune mai nimic nou. 

El spune că toate zonele din România vor beneficia de investiții.

”Vom trece Carpații cu autostrada” finanțată prin PNRR și vom face tot ce nu s-a făcut în anii trecuți, susține prim-ministrul, stârnind nemulțumirea opoziției.

”Vom avea spitale construite în patru ani de zile”, mai promite premierul. 

+++

Marți, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat că prim-ministrul va avea la dispoziție 60 de minute pentru a prezenta planul. Astăzi, Florin Cîțu, care se bate cu pumnii în piept cu transparența sa, a reluat timp de 15 minute afirmații pe care și el și alți miniștri le-au făcut de mai multe ori.

După luările de cuvânt, el nu a dorit să mai spună nimic. Nici în fața jurnaliștilor nu a dorit să facă declarații.

+++


Liderul PSD Marcel Ciolacu ia cuvântul, spunându-i premierului că așteaptă totuși să prezinte PNRR. El îl acuză pe Cîțu că vrea să ascundă românilor adevărul din spatele PNRR.

Ciolacu îi întreabă pe parlamentarii coaliției de guvernare dacă au citit Planul Național de Redresare și Reziliență. Această ”coaliție a șmenului” a vrut să deturneze un plan bun al Comisiei Europene către clientele de partid, CE vă tratează ca pe un elev repetent.

Președintele social-democrat susține că liderii puterii s-au dus la Bruxelles cu ”o poveste frumoasă” despre reforme, dar în realitate vor să revină la austeritate, fără a avea curaj să le spună românilor că nu au curaj să facă reforme.

Ciolacu pune accent pe discursul patriotic și presupusa intenție a Cabinetului Cîțu de a reduce sau îngheța pensiile. El spune că nu există o viziune clară în PNRR, așa cum e cazul în alte state membre.

”Vreți să vindeți tot și să transformați România într-o piață de consum”, spune la final Ciolacu, acuzând coaliția că nu arată planul pentru a nu vedea românii cele două miliarde de euro ”dosite” pentru firmele de casă și consultanță.

Ciolacu are un mesaj și pentru președintele Klaus Iohannis, amintindu-i că s-a încheiat sezonul de ski și ar fi cazul să citească ”prostiile” Cabinetului Cîțu.

Tot în numele românilor pretinde că vorbește și George Simion, copreședintele formațiunii extremiste AUR, care amintește de FMI, de Eminescu - în realitate, el a recitat din poetul băcăuan Marian Bamboi - , susținând că partidul său nu va vota creșterea contribuției la bugetul UE, pentru sume pe care românii de rând nu le vor vedea niciodată.

”România nu trebuie să renunțe la o parte din suveranitatea sa națională”, spune Simion, care respinge condiționalitățile pentru accesarea banilor.

Pentru el, digitalizare și tranziție justă sunt ”cuvinte pompoase”.


Senatoarea PSD Gabriela Firea susține că social-democrații erau pregătiți să spună ”da” acestui plan, dar premierul nu a venit cu el în Parlament: ”Colegii erau pregătiți cu foi și pixuri să noteze ce conține acest program”.

Ea se referă la pensii și vârsta de pensionare, criticând Guvernul pentru acceptarea condiționalităților, deși acestea sunt valabile pentru toate statele membre.

Deputatul PSD Alfred Simonis afirmă că premierul nu a prezentat PNRR, ci a făcut doar ”o declarație politică”.

Președintele României e ”absent” din dezbaterile privind acest plan.

”Ce blestem pe țara asta să avem la conducerea țării niștre trădători”, proclamă Simonis, făcându-l ”incompetent” și ”dubios” pe Cristian Ghinea.

Copreședintele AUR Claudiu Târziu spune că acest plan ”care angajează mai multe guverne” și implică pentru români ”costuri și măsuri importante” ar fi trebuit votat în Parlament.

Târziu critică reformele din PNRR, după ce a spus că nu știe ce conține acest plan, pe care-l caracterizează drept ”un ajutor de înmormântare” și ”ultima mare privatizare”.

El anunță că AUR nu va vota EURATOM și invită PSD să facă la fel. 

Diana Șoșoacă, senatoare independentă, vrea să-l pună pe fugă pe Florin Cîțu și evocă ”cel mai mare circ” văzut vreodată.

Impozitarea cifrelor de afaceri ale multinaționalelor, subminarea economiei naționale, impozitarea cu 66% a sumelor care pleacă către offshore-uri, sunt soluțiile propuse de Șoșoacă, înainte de a recita și ea din Mihai Eminescu. 

Marcel Ciolacu a solicitat o pauză de 30 de minute.

Românii nu mai trebuie să știe

Mai mult pe EurActiv »