Premierul Ludovic Orban a declarat joi, la Bruxelles, că Pactul ecologic european e ”extrem de ambițios”, iar Bucureștiul dorește ca fiecărui stat membru să i se acorde o ”atenție specială” în cadrul acestui plan.

UPDATE

După întâlnirea cu Ursula von der Leyen, Ludovic Orban a declarat că și-a exprimat speranța că Fondul pentru tranziție justă va reprezenta un ”real suport” pentru statele membre în vederea atingerii obiectivelor din Grean Deal.

”Am abordat Green Deal mai ales din perspectiva costurilor care vor apărea pentru atingerea obiectivelor care sunt stabilite la nivel european. Am menționat faptul că există în fiecare țară o situație specifică. De asemenea, fiecare țară are o capacitate diferită de a putea face față investițiilor care sunt necesare și susținerii programelor necesare pentru a atinge obiectivele și, mai ales, a combate eventualele efecte negative care pot apărea din punerea în practică a obiectivelor stabilite în Pactul verde”, a precizat premierul român.

Orban a mai spus că Bucureștiul a formulat deja câteva puncte de vedere în ceea ce privește cele 40 de reglementări din cadrul Pactului care vor intra în dezbaterea autorităților europene: ”De exemplu, susținerea companiilor care au nevoie de investiții, retehnologizare, introducerea și altor regiuni - în cazul României, regiunea Valea Jiului, care va fi afectată de măsurile și de obiectivele care trebuie atinse ca urmare a Pactului verde”. 

Referitor la bugetul UE 2021-2027, Orban a reiterat punctele de vedere ale României, și anume menținerea unei alocări ”extrem de serioase” pentru politica de coeziune și pentru Politica Agricolă Comună, creșterea flexibilității între fonduri - de la 5 la 15%, fazarea proiectelor, scăderea de la 35 la 25% a concentrării pe obiectivul prioritar.

 


+++

”Ne dorim ca în cadrul Green Deal să existe o atenție specială acordată fiecărei țări și să existe, într-adevăr o susținere pentru fiecare țară, pentru atingerea obiectivelor care sunt stabilite în, practic, acest Pact Verde extrem de ambițios pe care și-l propune Comisie Europeană”, a afirmat Orban, înainte de întrevederea cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Referitor la întâlnire, premierul Ludovic Orban a declarat că-i va prezenta președintei Comisiei Europene evoluțiile pozitive din România: ”Faptul că România este un partener serios, un partener responsabil, angajat în atingerea obiectivelor Uniunii Europene și în aplicarea reglementărilor adoptate de instituțiile europene. Sigur că vom avea ocazia de a discuta probleme extrem de importante privind viitorul Uniunii Europene, problemele care ne frământă legate de noul buget al Uniunii Europene, în care ne dorim foarte mult să se mențină aceeași atenție pentru politica de coeziune, pentru politica agricolă comună”.

Orban a mai spus că va prezenta și obiectivele legate de aderarea României la Schengen, precum și pe cele privind recomandările din Mecanismul de Cooperare și Verificare, astfel încât ”într-un timp cât mai scurt să reușim să obținem, practic, încheierea acestui mecanism”.

”Lucrurile se știu foarte limpede, în România, practic, au avut loc evenimente importante, care au schimbat în mod profund și în bine realitățile din România, se știe foarte clar că atât președintele României, cât și Guvernul de la București sunt profund angajate în atingerea obiectivelor pe care le-am amintit”, a precizat premierul.

La rândul său, Ursula von der Leyen a subliniat că discuțiile vor viza planurile Guvernului Orban în ceea ce privește economia, planurile de reformare a sistemului de justiție, precum și subiecte de interes comun: Pactul ecologic european (The European Green Deal) sau despre dezvoltarea economiei.

”De asemenea, vom discuta despre cum poate Uniunea Europeană să fie pregătită pentru era digitală și în acest domeniu, contez pe România, pentru că aveți o reputație excelentă în acest domeniu”, a mai spus von der Leyen.