Mai mulți oameni au ajuns în Piața Victoriei, pentru a protesta imediat după ce Guvernul a adoptat ordonanțele ”dedicate” politicienilor.

2:10 Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat la ora 2 noaptea prin vocea purtătorului de cuvânt al CSM.

„Consiliul consideră că adoptarea proiectului în condițiile date, reprezintă o nesocotire gravă a dispozițiilor legale în materia avizării și a punctului de vedere pe care plenul Consiliului avea abilitarea conferită de lege în a-l exprima”, a spus Daniela Leca, la Realitatea TV.

2:00 Unii bucureșteni au plecat, dar protestul din fața Guvernului continuă și la această oră. Mai sunt circa 3.000-4.000 de oameni. 

1:40 Peste 20.000 de oameni protestează la Guvern, conform cifrelor jandarmeriei, susține Realitatea Tv. În timp ce oamenii protestează, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanța de Urgență care modifică Codul penal în sensul dezincriminarii abuzului în serviciu.

00:50 Jandarmii au dat cu gaze lacrimogene la intrarea de pe strada Paris după ce un grup de protestatari a încercat să forțeze intrarea în curtea guvernului. Numărul manifestanților a ajuns la 15.000. 

00:30 ”Mai am un singur dor/Dragnea, scriitor!”, scandează oamenii strânși în centrul Timișoarei.

00:10 Între 5.000 și 10.000 de oameni se află în Piața Victoriei, potrivit estimărilor de la fața locului. Realitatea TV susține că ar fi vorba de 15.000.

00:04 Clădirea în care se află Monitorul Oficial este păzită de jandarmi.

23:59 Jurnaliștii sunt blocați de aproape două ore în Palatul Victoria, după anunțul privind adoptarea OUG pe justiție, când oamenii au început să se strângă în fața Guvernului pentru a protesta. Angajații SPP au securizat intrările în Guvern și nimeni nu are voie să intre dar nici să iasă, relatează News.ro.

Premierul și miniștrii au plecat din Palatul Victoria imediat după ședința de Guvern.

23:30 Câțiva protestatari au încercat să rupă cordonul de jandarmi, dar au fost opriți de jandarmi și de alți protestatari, scrie HotNews.

23:20 Numărul protestatarilor a crescut la 3.000.

+++

Pentru prima dată de la mineriade, la Guvern au fost ridicate gratiile, în timp ce mai mulți bucureșteni au început să se aduce și să scandeze: ”Demisia, demisia!”, ”Hoții, hoții!”, ”PSD, ciuma roșie”, ”DNA, să vină să vă ia!”.

În jurul orei 23:00, erau deja circa 1.500 de oameni în Piata Victoriei, iar oamenii continuă să vină.

Circulația este blocată în fața Guvernului, unde este prezent un dispozitiv mare de poliție. 

Poliția rutieră a blocat bulevardele Kisselef și Aviatorilor pentru ca mașinile să nu poată ajunge înspre sediul guvernului. Și la Piața Romană, oamenii sunt blocați pentru a nu se duce spre Piața Victoriei.

Proteste se anunță și la Cluj, Sibiu, Iași, Timișoara, Brașov.