PSD și ALDE vor alcătui un program comun de guvernare și au un candidat unic pentru funcția de premier, conform protocolului dintre cele două formațiuni semnat luni la Palatul Parlamentului.

Protocolul de constituire al ''Coaliției pentru Dezvoltare și Democrație'' prevede că PSD și ALDE se angajează ca cele două partide să propună un candidat unic pentru funcția de premier, desemnat de comun acord, și să susțină prin vot în Parlamentul României un guvern de coaliție condus de acesta, iar echipa guvernamentală să fie formată din miniștri desemnați ''proporțional'', relatează Mediafax.

De asemenea, toate numirile politice din ministere, agenții, aparatul de lucru al Guvernului vor fi făcute tot ''proporțional''. Referitor la această prevedere, Liviu Dragnea a spus că nu e zgârcit în privința împărțirii ministerelor.

În protocolul valabil pe patru ani scrie că grupurile parlamentare ale PSD și ALDE din Senat și Cameră Deputaților vor constitui o majoritate parlamentară.

Potrivit unor surse politice, Tăriceanu va rămâne șeful senatorilor.

Cum se vor duce la Cotroceni

Purtătoarea de cuvânt a președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a declarat că Iohannis se va consulta miercuri cu reprezentanții PSD, PNL, USR și UDMR, iar joi cu cei ai ALDE, PMP și ai grupului minorităților naționale din Parlament.

Consultările președintelui Klaus Iohannis cu partidele politice parlamentare vor începe, miercuri, la ora 11:00 cu delegația PSD, urmând ca de la 12:30 șeful statului să se întâlnească cu reprezentanții PNL, de la ora 14:00 cu cei ai USR, iar de la ora 15:00 cu UDMR.

Consultările vor continua joi, de la ora 11:00, când la Cotroceni este așteptată delegația ALDE, urmată de la ora 12:00 de delegația PMP, iar de la 13:00 — delegația grupului parlamentar al minorităților naționale.

PSD și ALDE vor însă să meargă împreună la consultări, în condițiile în care au un candidat unic pentru funcția de premier. Cele două formațiuni i-au scris președintelui și așteaptă un răspuns.

Falcă: PNL nu va face o propunere de premier

Întrebat la RFI dacă PNL i-a propus lui Călin Popescu-Tăriceanu postul de președinte al formațiunii, în cazul în care s-ar alătura unei coaliții de centru-dreapta, Gheorghe Falcă a răspuns: "Din ce știu eu, nu a existat o discuție directă cu domnul Tăriceanu, în schimb, atunci când am ieșit de la consultări, prin vocea președintelui partidului, doamna Raluca Turcan, am propus realizarea unei coaliții de centru-dreapta".

Întrebat dacă PNL va face o propunere de premier la consultările de miercuri de la Palatul Cotroceni, Falcă a declarat: "Nu, ne va fi foarte greu să facem o propunere de premier, pentru că acea propunere ar trebui să fi generat deja o majoritate".