UPDATEIohannis: În timp ce noi ne luptăm cu pandemia, PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor
Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri o scurtă declarație de presă pentru a critica adoptarea tacită de către deputați a proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc.
UPDATE
Klaus Iohannis ”a luat act de hotărârea Senatului, în calitate de for decizional, referitoare la respingerea propunerii legislative privind Statutul de autonomie a Ținutului Secuiesc. În absența unei intervenții ferme a președintelui României, care să atragă atenția asupra gravității acestui demers primejdios și toxic pentru stabilitatea democrației românești, Senatul nu ar fi votat astăzi de urgență împotrivă, cu o largă majoritate, proiectul neconstituțional și extrem de periculos, adoptat tacit în Camera Deputaților, cu complicitatea iresponsabilă a PSD”, a transmis Administrația Prezidențială.
Președintele României atrage atenția că ”promovarea unor astfel de propuneri legislative face rău în primul rând comunității maghiare și creează tensiuni artificiale în interiorul societății, care riscă să escaladeze”: ”Astfel de inițiative legislative, care sfidează ordinea constituțională, nu ar trebui să se mai regăsească vreodată pe agenda Parlamentului României”.
+++
”Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD-ul a ajutat UDMR-ul să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României”, a declarat Klaus Iohannis, care și-a început declarația cu o frază în maghiară.
”În timp ce noi - eu, Guvernul, celelalte autorități - ne luptăm cu pandemia de coronavirus, ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”, a mai spus Iohannis.
El s-a întrebat ce a promis premierul Viktor Orban în schimbul acestei înțelegeri.
”Asta înseamnă o majoritate toxică ... Se înțelege acum, poate, mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca probleme importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor”, a afirmat Klaus Iohannis.
Proiectul a trecut tacit de Camera Deputaților, votul final aparținând Senatului.
Președintele a mai spus că nu va promulga o astfel de lege.
Că PSD este incompetent și încearcă permanent combinații dubioase știm cu toții. I-am spus-o și președintelui Iohannis...
Gepostet von Cătălin Drulă am Mittwoch, 29. April 2020
Ce prevede proiectul de lege adoptat tacit de deputați?
Propunerea legislativă, care aparține deputaților UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy și Biro Zsolt-Istvan, prevede ca Ținutul Secuiesc să devină regiune autonomă cu personalitate juridică.
Statutul de Autonomie al Ținutului Secuiesc ar urma să fie aprobat prin referendum de către cetățenii Ținutului Secuiesc.
Actul normativ se referă la județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș, care ar forma o regiune autonomă, cu personalitate juridică.
Ținutul Secuiesc ar urma să aibă o organizare administrativă proprie, autorități publice și instituții proprii la toate nivelurile, iar limba maghiară ar fi limba oficială a regiunii autonome.
Comisia pentru administrație a Camerei Deputaților a întocmit un raport de respingere a propunerii legislative, apreciind că e neconstituțională. Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative, iar Consiliul Economic și Social (CES) și Consiliul Legislativ au dat avize negative.
+++
Declarația de presă are loc înainte de o nouă ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19.
La ședința de la Palatul Cotroceni participă prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul apărării, Nicolae Ciucă, ministrul economiei, Virgil Popescu, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, ministrul de Interne, Marcel Vela, ministrul educației, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în MAI, Raed Arafat.
Ciolacu: PSD nu susține legea privind autonomia Ținutului Secuiesc
"PSD nu susține legea privind autonomia Ținutului Secuiesc! PSD va vota împotriva acestui proiect de lege și îl va respinge urgent la Senat, care e cameră decizională. De altfel, PSD a votat împotrivă și în comisiile de specialitate din Camera Deputaților. Acest proiect are numai rapoarte de respingere și avize negative. Acest proiect a fost introdus pe ordinea de zi cu raport de respingere. Mai mult, Guvernul a dat răspuns și a trimis punct de vedere după mai bine de două luni de când i-a fost solicitat, după ce se împlinise deja termenul de adoptare tacită. Mai mult, Comisia pentru administrație condusă de PNL a avut nevoie de 3 săptămâni ca să dea un raport pentru această lege. Mai mult, Biroul Permanent al Camerei a atenționat Comisia de administrație, printr-o adresă, că se împlinește termenul de adoptare tacită și că trebuie să facă ceva", a scris pe Facebook liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu.
El a acuzat parlamentarii PNL că ei sunt ”vinovați pentru neîntrunirea la timp a plenului care să respingă această lege".
Kelemen Hunor: Iohannis, isterizat si nervos, a avut o declarație nedemnă pentru un președinte
”Klaus Iohannis, isterizat si nervos, a avut o declarație nedemnă pentru un președinte, cu un mesaj tipic PRM-ist violent și periculos: ungurii ne iau Ardealul. Astăzi am fost martorii unui eveniment fără precedent în ultimii 30 de ani: de la microfonul Cotroceniului se dezinformează grosolan și se instigă împotriva maghiarilor. UDMR respinge ferm acest gen de discurs și orice fel de instigare”, a scris pe Facebook liderul UDMR, Kelemen Hunor.
”Președintele trebuie să-și ceară scuze pentru acest derapaj periculos”, a adăugat el.
de POLILOGU 29 Apr 2020 15:06
de EurActiv.ro 29 Apr 2020 15:08