Vizita lui Timmermans în RomâniaTăriceanu are convingerea ca dacă România nu era sub regimul comunist, era o țară dezvoltată
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a avut, joi, o întâlnire cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, la finalul căreia și-a arătat îngrijorările cu privire la "Europa cu două viteze", dând exemplu perioada comunistă.
Călin Popescu Tăriceanu se teme că noua formulă propusă Uniunea Europeană, cea de a avea o Europă cu mai multe viteze, ar putea duce la o nouă divizare a blocului comunitar, la fel cum s-a întâmplat și după cel de-al Doilea Război Mondial, când Europa a fost divizată de Cortina de Fier. Președintele Senatului crede că tocmai acesta este motivul pentru care România nu este o țară suficient de dezvoltată.
"Se discută foarte intens despre o Europă cu mai multe viteze sau o Europă a cercurilor concentrice. I-am împărtășit vicepreședintelui Comisiei îngrijorarea mea legată de această formulă care ar putea duce la o nouă divizare a Europei. Spun o nouă divizare pentru că după al Doilea Război Mondial, Europa a fost divizată de Cortina de Fier", a afirmat Tăriceanu.
"România a trăit 45 de ani în comunism. Această formulă a comunismului nu a fost una aleasă în mod democratic de cetățenii României. A fost o formulă politică impusă printr-o înțelegere între marile puteri ale lumii. Eu am convingerea ca dacă România nu ar fi fost sub regimul comunist 45 de ani, ar fi fost o țară dezvoltată, nu ar fi avut aceste decalaje pe care regimul comunist le-a creat și din cauza cărora noi suferim și azi", este de părere șeful Senatului.
"Probabil în 2018 va fi ridicat MCV"
Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a mai afirmat că speră ca 2018 să fie anul în care să fie ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru că România vrea să fie membru cu drepturi depline al UE.
”Dorim să facem parte din UE în calitate de membru cu drepturi depline.
Acesta este și motivul pentru care i-am exprimat vicepreședintelui
Timmermans dorința de a vedea cât mai curând Mecanismul de Cooperare și
Verificare încheiat în așa fel încât România să nu mai trăiască
sentimentul acesta pe care mulți dintre români îl împărtășesc, că astăzi
Europa funcționează după mai multe criterii sau statele sunt în mai
multe categorii”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu a reamintit că aspectul MCV-ului a fost discutat de către el inclusiv la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, care s-a angajat încă o dată să facă toate eforturile ca, în perioada în care deține mandatul său de președinte al Comisiei, mecanismul să fie încheiat.
"Cel mai probabil, orizontul îl așteptăm la finele acestui an, raportul MCV și pe baza lui probabil anul 2018 va fi anul în care va fi ridicat mecanismul", a afirmat Tăriceanu.
Președintele Senatului a mai precizat că i-a atras atenția lui Timmermans asupra unor erori apărute în raportul MCV.
"I-am atras atenția domnului Timmermans, în mod colegial (...), despre o serie de greșeli care sunt trecute în raportul de monitorizare instituit prin MCV, cum ar fi, de exemplu, solicitarea ca Parlamentul să își motiveze deciziile. În nicio țară din lume Parlamentul nu motivează deciziile. Nu poți să ceri membrilor Senatului sau Camerei să își motiveze votul. Numai instanțele își motivează deciziile. Domnul Timmermans m-a rugat să îi trimit observațiile pe acest raport, lucru pe care îl voi face, să îi atrag atenția unde sunt greșelile din raport", a mai menționat președintele Senatului.
Tăriceanu: "Nu am discutat despre problemele din justiție. Sunt probleme ce ne privesc pe noi, și nu Comisia".
Tăriceanu a recunoscut că nu a discutat cu Frans Timmermans și despre problemele din Justiție, deoarece sunt probleme "care ne privesc pe noi, nu privesc Comisia", dar totuși, au avut o scurtă discuție despre OUG 13.
Vizita lui Timmermans
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, efectuează o vizită oficială în România, în data de 20 aprilie 2017, la finalul căreia va susține un dialog cu cetățenii, pe teme legate de Cartea albă privind viitorul Europei, aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma și a zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.
Frans Timmermans va avea întâlniri cu președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, cu președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea, cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul Justiției Tudorel Toader. Prim-vicepreședintele Comisiei Europene va avea discuții și cu cu membrii comisiilor juridice și pentru afaceri europene din Parlamentul României, cu lideri ai partidelor parlamentare, precum și cu partenerii Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) din domeniul justiției.
de io dixit 20 Apr 2017 13:57
de Costin 21 Apr 2017 22:47