Trump, supărat pe Sessions din cauza recuzării din ancheta FBI privind implicarea Rusiei în alegeri
Președintele american și-a manifestat nemulțumirea față de Jeff Sessions, precizând că nu l-ar fi numit niciodată în funcția de ministru al justiției, dacă ar fi știut că acesta se va recuza din ancheta FBI privind implicarea Rusiei în alegeri.
”Sessions nu ar fi trebuit să se recuze și dacă intenționa să o facă ar fi trebuit să-mi spună înainte de a prelua funcția și aș fi ales pe altcineva”, a declarat miercuri, într-un interviu acordat New York Times, Donald Trump.
Jeff Sessions s-a recuzat în martie din ancheta privind presupusa influență rusă în alegerile prezidențiale americane din 2016, după ce a recunoscut în cadrul audierii că s-a întâlnit de două ori ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, anul trecut, notează Reuters, preluată de Agerpres.
Potrivit unor informații apărute în presă luna trecută, Sessions, fost senator american și susținător al lui Trump în campanie, intenționa să demisioneze din cauza tensiunilor cu acesta privind retragerea sa din ancheta FBI.
Totodată, Donald Trump a criticat mărturia lui Jeff Sessions în fața comisiei de informații a Senatului, apreciind că ministrul Justiției a dat ”răspunsuri proaste”.
”Jeff Sessions a dat răspunsuri proaste ... El a răspuns la întrebări simple și ar fi trebuit să fie răspunsuri simple, dar nu a fost așa”, a susținut președintele american.
Jeff Sessions a dezmințit ferm acuzațiile de complicitate cu Rusia pentru a influența alegerile prezidențiale americane în favoarea lui Donald Trump, calificându-le drept ”minciuni detestabile”.
În interviul pentru cotidianul american, Donald Trump a declarat, de asemenea, că discuțiile purtate cu președintele rus, Vladimir Putin, în cursul unui dineu la summitul G20 din Germania, la începutul lunii, au durat aproape 15 minute și a fost vorba de un schimb de ”amabilități”.
Conversația purtată de cei doi lideri a provocat controverse deoarece a fost dezvăluită abia marți.
Ian Bremmer, președintele Eurasia Group, a afirmat însă că întrevederea Trump-Putin a durat aproape o oră.
Donald Trump Jr. și ginerele președintelui, audiați săptămâna viitoare în Senat
Fiul cel mare al lui Donald Trump și fostul său director de campanie, Paul Manafort, vor fi audiați săptămâna viitoare de o comisie a Senatului american, în cadrul anchetei asupra implicării Rusiei în alegeri.
Ei au participat la o întâlnire controversată cu o avocată din Rusia în iunie 2016, pentru a încerca sa obțină informații potențial compromițătoare despre Hillary Clinton, rivala democrată a lui Donald Trump.
De asemenea prezent la această întâlnire, ginerele și consilier apropiat al președintelui SUA, Jared Kushner, va fi audiat separat luni de Comisia pentru Informații a Senatului, cu ușile închise, a anunțat CNN.
Comentarii