Uite salariile, nu-s salariile
Premierul Viorica Dăncilă anunța ieri că bugetarii vor primi salariile înainte de Paște. Astăzi, ministrul Eugen Teodorovici spune că multe instituții nu și-au manifestat interesul pentru plata salariilor înaintea sărbătorilor.
Marți, premierul Viorica Dăncilă a anunțat la Parlament că salariile vor fi date înainte de Paște, nu și pensiile: "Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paști. Pensiile, nu", a spus ea.
Miercuri, ministrul Finanțelor a afirmat că Viorica Dăncilă s-a referit la faptul că vor primi salariile înaintea sărbătorilor doar bugetarii ai căror instituții au solicitat acest lucru.
Premierul nu a specificat însă acest lucru.
"Bugetarii care au cerut. Asta este ceea ce doamna prim-ministru a spus foarte clar. Pentru că asta au solicitat. Nu poți să-I dai celui care nu solicită. Cei care nu au făcut solicitare nu primesc mâine. Primesc când au data de salariu. Am discutat cu doamna prim-ministru și zilele trecute și săptămâna trecută. Am spus că vom discuta la nivelul Guvernului și am convenit că avem un cadru legislativ pe care noi îl creăm. L-am trecut în Monitorul Oficial și fiecare structură în parte poate da, dacă așa a decis. Noi am consultat ministerele respective. Legea spune că, în baza Ordinului Ministerului de Finanțe, între 5 și 15 aprilie se pot da salariile și asta s-a făcut. S-a comunicat și cine și-a manifestat interesul este trecut în Ordinul de ministru și publicat în Monitorul Oficial",
a afirmat Eugen Teodorovici.
La începutul ședinței de guvern, premierul le-a cerut miniștrilor de resort să ofere clarificări cu privire la plata salariilor.
"Am decis să plătim salariile înainte de Paști și Ministerul de Finanțe a creat cadrul legal în acest sens. Am văzut că în ultimele ore au apărut informații contradictorii în spațiul public în legătură cu acest lucru, dar și referitor la plata pensiilor în avans. De aceea, vă rog, domnilor miniștri, să ieșiți să clarificați de urgență aceste lucruri, pentru că trebuie să avem o informare corectă a cetățenilor. (...) Intenția noastră a fost o intenție bună în prag de Sărbători și cred că nu este normal să apară astfel de situații", a susținut Viorica Dăncilă.
Background
Potrivit ordinului de ministru citat de News.ro, instituțiile pentru care vor fi virate salariile în 5 aprilie sunt: Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței, Secretariatul General al Guvernului, ministerele Finanțelor, Justiției, Tineretului, Mediului, Transporturilor, Sănătății, Comunicațiilor, Economiei, Energiei, Turismului, Mediului de Afaceri, Apelor și Pădurilor, pentru Relația cu Parlamentul, Consultării Publice și pentru Românii de Pretutindeni.
Pe lista instituțiilor ai căror angajați vor primi salariile înainte de Paști se mai află Ministerul Public, SRI, SPP, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, CNCD, Agerpres, Institutul Cultural Român, CSM, AEP, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Academia Oamenilor de Știință, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, ANI, Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției, Autoritatea Națională pentru Administrare șiu Reglementare în Comunicații.
Din grijă pentru pensionari, Dăncilă nu le dă pensiile înainte de Paște
Profesorii nu-și primesc salariile
Angajații MAI primesc banii pe norma de hrană și cota din norma de echipament
"Întreg personalul MAI va primi la data de 5 aprilie a.c., norma de hrană cuvenită pentru luna aprilie, în valoare de aprox. 960 de lei pentru polițiști și militari și 750 de lei pentru personal contractual, la care se adaugă și cota pe această lună din norma de echipament, cca. 240 de lei. În urma consultării unităților a rezultat că această abordare – de plată parțială a drepturilor salariale anterior sărbătorilor de Paște – va asigura atât acoperirea unor nevoi de moment ale angajaților, dar și evitarea unei perioade mult prea mari între zilele de plată a salariilor angajaților (într-o astfel de situație ar fi fost vorba de 39 de zile)", se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Angajații MApN vor primi doar norma de hrană.
Comentarii