Cinci miniștri au încheiat miercuri audierile inutile pentru un guvern care nu va trece de votul Parlamentului. În cele trei zile de audieri, doar trei miniștri propuși ai primit aviz pozitiv.

UPDATE

Lucian Bode a privit aviz negativ, cu 25 de voturi "împotrivă" și 20 de voturi "pentru".

****

România, împreună cu alte opt state membre, a reușit să construiască o masă critică la Bruxelles și să se opună intrării în vigoare a Pachetului Mobilitate 1. Dacă acest lucru se va întâmpla așa cum este preconizat, din iulie 2020, industria transportului de marfă în România va avea mari probleme, a declarat ministrul propus pentru transporturi, Lucian Bode.

Am votat și noi ca țară și prin tot ce am făcut la Bruxelles ne-am opus acestui demers și sper să reușim să amânăm această decizie, mai cu seamă că ea intră, din punctul meu de vedere, în contradicție flagrantă cu noul Pact Ecologic European Green Deal. Adică, astăzi, mașinile se întorc în gol aproape 20% când se întorc la 6 luni, la un an. Dacă vor fi obligate să se întoarcă la 8 săptămâni, pierderile vor fi uriașe, iar poluarea pe măsură", a explicat el.

Referitor la infrastructură, Bode a spus că au fost semnate în 2020 trei contracte de finanțare pentru infrastructură în valoare de 21,2 milioane de euro și își propune să transmită Comisiei Europene minimum cinci proiecte majore.

***

"Evident că prim-ministrul desemnat nu va ține cont (de avizul negativ dat Violetei Alexandru - n.r.), considerând Parlamentul o anexă, după cum îi șade bine unui guvern fascist în devenire", a declarat deputatul PSD Adrian Solomon, după ce a oferit pe parcursul întregii ședințe un spectacol jenant.

***

După o dezbatere execrabilă, Violeta Alexandru a primit, ca și la prima audiere, un aviz negativ: 35 de voturi "împotrivă" și 13 "pentru". 

***

Comisiile reunite de specialitate i-au dat un aviz negativ lui Ioan Marcel Boloș, ministrul propus pentru fondurile europene.

Riscul de decomitere pentru anul 2019, în valoare de 557 milioane de euro, a fost eliminat până la ultimul cent și am reușit să trimitem la Comisia Europeană declarații de un miliard de euro, a declarat Marcel Boloș în timpul audierii.

***

Membrii Comisiilor pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților și Senat s-au exprimat "împotrivă" cu 17 voturi, "pentru" cu 12 voturi, respectiv cu două abțineri pentru validarea lui Boloș.

Ședința de audiere a Violetei Alexandru a degenerat, după jignirile repetate adresate de social-democratul Adrian Solomon - care conduce ședința - ministrului propus al sănătății și unor membri ai comisiilor reunite de muncă și pentru egalitate de șanse.

Victor Costache a primit aviz negativ.

 

Ministrul propus al agriculturii, Adrian Oros, a primit aviz favorabil, cu 18 voturi ''pentru'', șase ''împotrivă'' și două abțineri.

Principala noastră preocupare în această perioadă este aceea de a scrie un Program Național Strategic (PNS) cât mai bun posibil și în folosul agricultorilor și al celor care lucrează în industria alimentară, a spus ministrul propus al agriculturii.

***

Victor Costache le-a spus parlamentarilor că în cele trei luni ale mandatului s-a concentrat pe reforma sistemului sanitar și pe investiții în infrastructură.

El a mai spus că e "în linie dreaptă" construcția celor trei spitale regionale (Iași, Cluj, Craiova) din fonduri europene.

Ministrul propus a promis că va lupta mai mult împotriva fumatului, precizând că inclusiv în Palatul Parlamentului nu se aplică în mod ferm interdicția de a fuma în spații publice. 

"Aici dați-mi voie să vă spun că, dacă nu vreți să intrați într-o cameră, nu vă obligă nimeni!", i-a replicat președintele de ședință, social-democratul Constantin Buică.

Întrebat despre un eventual conflict de interese, ministrul propus al sănătății a reamintit că ANI i-a transmis că poate să opereze în continuare. 

***

Înainte de audieri, ministrul propus al muncii, Violeta Alexandru, a reluat ideea lansată de premierul desemnat, Ludovic Orban, privind voucherele pentru copii - o soluție pentru ca resursele publice chiar să ajungă la ei.

"Este cunoscută realitatea conform căreia de alocațiile copiilor (mai) beneficiază și aparținătorii/părinții pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare creșterii și dezvoltării copilului. Se mai joacă și la păcănele...Am ridicat în discuție ideea eficientizării sistemului actual; o soluție ar putea fi voucherele. Cu un sistem de excludere (gen alcool, tutun, etc.), nu limitativ. Am putea gândi o legătură a sistemului de distribuție cu școala, ca să încurajăm părinții să vină mai des la școală", a scris Alexandru pe Facebook.

Ea a mai explicat că în alte state membre UE alocația de stat este fie condiționată de veniturile părinților (Slovenia, Italia), fie de numărul de copii din familie (Franța): "Multe alte state acordă vouchere ca sprijin pentru grădiniță, pentru nou-născuți, pentru baby-sitting, etc.
Din toate aceste motive, personal, nu văd altă soluție de reglementare decât printr-o largă consultare publică pe care o voi lansa, la momentul oportun".


***

În ultima zi de audieri, miercuri, se prezintă în comisiile reunite Adrian Oros - ministrul propus al agriculturii (ora 9:00), Victor Costache - ministrul propus al sănătății (10:00), Marcel Boloș - ministrul propus al fondurilor europene (12:00), Violeta Alexandru - ministrul propus al muncii (13:00) și Lucian Bode - ministrul propus al transporturilor (ora 15:00).

Până acum au fost date doar trei avize favorabile, pentru ministrul propus al Energiei, Virgil Popescu, și tehnocrații Bogdan Aurescu și Nicolae Ciucă. 

Avizul comisiilor e consultativ.

În ședința de Guvern de joi, Ludovic Orban le-a transmis miniștrilor să fie la "înălțime" în Comisiile de specialitate din Parlament și să nu le pese de votul efectiv.

"Vreau să fiți la înălțime. Avem trei luni de mandat în care am reparat multe din stricăciunile provocate de guvernările habarniste și rău intenționate de PSD timp de trei ani de zile. Avem cu ce ne prezenta în fața comisiilor, nu trebuie să vă pese de votul efectiv, că nu ne judecă pe noi parlamentarii născuți din pixul lui Dragnea", le-a transmis el miniștrilor.

Votul în plen e programat pentru lunea viitoare, partidele parlamentare, inclusiv PNL, anunțând că nu vor vota Guvernul Orban II.

"Neînvestire" - Ziua a doua

Mai mult pe EurActiv »