Premierul prezintă miercuri de la 13:00, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, stadiul pregătirilor și al temelor de interes care vor sta la baza programului de lucru al Președinției României la Consiliul UE.

UPDATE

”Aceste manifestări sunt manifestări de tip fascist. Așa a început fascismul și totalitarismul în Europa. Și comuniștii după război la fel s-au comportat, prin violență să acapareze puterea (…) Vă spun sincer, am retrăit, pentru că am retrăit pentru câteva minute, ziua de 28 ianuarie 1990, când, la inițiativa organizațiilor de tineret ale PNL și PNȚ, solicitasem să avem o întâlnire cu reprezentanții noii puterii instalate la București după căderea comunismului și în Piața Victoriei, în fața Guvernului, (…) ne aștepta o contramanifestație organizată de FSN cu muncitori aduși de la IMGB și alte unități reprezentative ale economiei socialiste. Aceeași atmosferă de agresivitate dusă la extrem, de intoleranță, pe care am văzut-o atunci, am retrăit-o astăzi promovată de USR și simpatizanții, membrii nu știu, pe care i-a adus astăzi în Parlament”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

La ieșirea din clădire, deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a fost huiduit de protestatari, având nevoie de protecția jandarmilor, care l-au escortat prin Parcul Izvor până la metrou.


”În orice țară civilizată ar trebui să vină să îi ia cu dubele”, a spus secretarul general al PSD, Marian Neacșu, la intrarea în biroul lui Dragnea.

"Încă nu i-au luat pe ăștia de aici?”, a spus Carmen Dan la ieșirea din sala de plen, scrie News.ro.

"Într-un moment atât de important se recurge la astfel de lucruri", a spus Dăncilă.

***

Deputatul USR Stelian Ion le-a cerut președinților celor două Camere ale Parlamentului și premierului Viorica Dăncilă să stea de vorbă cu protestatarii aflați pe holurile Camerei Deputaților.

"Eu, personal, nu știu cum au ajuns. Nu i-am chemat eu. Sunt mulțumit că au venit și că ajunge mesajul la urechile lui Liviu Dragnea, ale lui Tăriceanu, ale Vioricăi Dăncilă. Oamenii ăștia nu trebuie să se ascundă. Trebuie să vină să stea de vorbă cu cei nemulțumiți, dacă au responsabilitatea guvernării și a actelor pe care le fac. Nu sunt oameni care protestează pentru că nu au ce face acasă, pentru că nu au copii. Spuneau gărzile pretoriene că nu au job-uri. Ba da, au job-uri, au facultăți, au instruire. Au ce face acasă, dar uite, nu sunt lăsați să trăiască liniștiți și se simt nevoiți să-și apere democrația", a afirmat Stelian Ion, potrivit Agerpres.

El a susținut că protestatarii îi reprezintă pe cei mulți, nemulțumiți.

***

La ieșirea din sala de plen, mai mulți deputați PSD s-au poziționat între Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu și Viorica Dăncilă și jurnaliști. Câțiva protestatari i-au cerut demisia liderului Camerei Deputaților.

Live text:

Deputați USR au afișat un banner pe care scria "Roșia Montană în UNESCO" în timp ce premierul Viorica Dăncilă își citește discursul în Parlament.

Proteste au loc și pe holurile Parlamentului și în fața Palatului Parlamentului.


Dăncilă enumeră acțiunile de până acum în procesul de pregătire a Președinției României la Consiliul UE.


Dăncilă spune că pe perioada Președinției o atenție specială va fi acordată R. Moldova și perspectivei de aderare la UE a acestei țări.

Premierul evocă și creșterea profilului european al României cu ocazia Președinției de anul viitor.

"Numai unirea face puterea", a spus Viorica Dăncilă, făcând apel la cooperare între instituțiile statului în contextul Președinției: "Să îndrăznim mai mult pentru o Românie europeană și puternică".

Plenul reunit s-a terminat imediat după ce premierul și-a încheiat discursul.

***

Intervenția are loc la solicitarea premierului Viorica Dăncilă.

"Având în vedere importanța dialogului între Guvern și Parlament pe acestă temă, îmi exprim, domnule președinte, disponibilitatea de a prezenta în plenul Parlamentului României, în perioada imediat următoare, stadiul procesului de pregătire și temele de interes care vor sta la baza Programului de lucru al Președinției României la Consiliul UE. Dezbaterile care vor putea avea loc, cu această ocazie, vor constitui un sprijin consistent în procesul de elaborare și adoptare, de către Guvern, a primei versiuni a Programului de lucru al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene", a scris premierul în scrisoarea transmisă către președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

România va prelua Președinția rotativă a Consiliului UE de la începutul anului viitor.