Vlad Voiculescu i-a adus premierului Florin Cîțu mai multe acuzații, precum lipsa de comunicare sau ascultarea experților. Fostul ministru al sănătății a vorbit de implicarea politicului în sănătate.

Vlad Voiculescu a făcut vineri, într-o conferință de presă, un bilanț al celor 113 zile de mandat, lansând, totodată, numeroase acuzații la adresa premierului Florin Cîțu și a sistemului.

El a spus că pe parcursul celor 113 zile a asistat la ciocniri între mentalități, precizând că, în continuare, îi este ”teamă pentru oamenii din țara asta”, pentru oamenii care au nevoie de ajutor, pentru cei care sunt văzuti de politicieni ca un simplu electorat, pentru cei care așteptau o schimbare. Dacă superi prea tare sistemul, nu mai e nevoie de argumente pentru a te elimina.

Voiculescu a subliniat că avea experiența din 2016 (când a fost ministru al sănătății în Cabinetul Cioloș), dar a găsit ”vulnerabilități și probleme înfricoșătoare”, atât la nivel instituțiilor centrale, cât și din teritoriu. Sunt înfricoșătoare pentru că vorbesc despre ”neputința coordonării, despre neputința unui sistem de a-și servi cetățenii”: ”Am preluat un minister al sănătății în colaps”. 

El a recunoscut că putea comunica mai bine, dar a subliniat că instituțiile ”se construiesc cu echipe, aducând oameni buni, cu timp, cu așezare”.

Am crezut că alegerile au trecut, că în guvern suntem o echipă care vrea să construiască lucruri, a spus fostul ministru, adăugând că e singurul care a dorit această funcție:

 

”Cred că am greșit în anumite aspecte și cred că atunci când m-am așteptat la o anumită decență în vremuri în care oameni mor în fiecare zi, vremuri de pandemie. Când m-am așteptat la decență din partea multor politicieni sau din partea unei părți a presei, cred că am greșit. Am crezut, de asemenea, că premierul, numit de o coaliție în care s-au stabilit reguli clare, nu va folosi forța pe care i-am dat-o pentru rațiuni care țin mai degrabă de cariera sa politică, așa cum chiar dânsul s-a exprimat”.

 

”Am crezut că am ieșit din epoca epoleților, a specialilor, privilegiilor nemăsurate. Cred că și aici m-am înșelat, cred că mai avem mult până acolo”, a mai spus Voiculescu. 

Ciocnirea de mentalități:

1. Vaccinarea - ”am insistat la începutul anului ca vaccinarea să fie mai întâi pentru bătrâni și bolnavi, a fost decizia altcuiva ca lucrurile să fie altfel”. Am reușit să obținem acel procent, ca trei sferturi din cei vaccinați să fie bătrâni și bolnavi, nu am anticipat că vom avea mai multe centre pentru speciali.

”Atunci când am arătat lucrul acesta cu date”, am avut investigația Corpului de control al  premierului Florin Cîțu, care și-a asumat un anume nivel de transparență, dar acest Corp de control a aruncat în spațiul public acuzații neîntâlnite în lumea civilizată. Semnalul dat de premier e mai important decât acuzațiile în sine, care sunt ridicole, semnalul e pentru orice om din sistemul de sănătate:

 

”Dacă vrei să aperi interesul public, dacă vrei transparență, dacă vrei să oferi informații publice, trebuie să te temi, pentru că, dacă deranjezi pe cine nu trebuie, dacă deranjezi un anume sistem de privilegii, atunci sistemul va acționa împotriva ta cu tot ce are”.

Voiculescu a calificat drept ”un act de agresiune” modul în care s-a desfășurat investigația Corpului de control: consilierul onorific Ștefan Voinea a fost adus de la Cluj și interogat timp de șase ore, nu au fost aduse acuzații, nu i s-a arătat raportul, totul pentru publicarea unor acte nesecrete.

2. Deschiderea școlilor  - decizia a fost un succes, dar dintr-un efort comun s-a transformat într-o pasare continuă a vinii către Ministerul sănătății, pentru că un lucru sau altul nu ar fi mers perfect.

3. Gestionarea pandemiei din ultimele luni - premierul nu a discutat aproape niciodată cu Ministerul sănătății, a lansat ținte fără să discute cu nimeni, s-a transformat în primul epidemiolog al țării, a vorbit despre lucruri pe care nu le cunoștea, nu s-a consultat cu nimeni din Ministerul sănătății, cu experții, cu comisiile de specialitate: ”E un lucru peste care putem trece la nivel personal, dar e un lucru mai puțin îmbucurător pentru un stat”.

Fiecare accident din sistemul sanitar a fost manipulat, folosit politic de către opoziție, în mod firesc, dar e nefiresc să fie folosit de către partenerii de coaliție. S-au reproșat Ministerului sănătății lucruri care nu țineau de instituție (cazurile Foișor și Victor Babeș): ”Cred că am greșit că am lăsat să treacă aceste lucruri, m-am gândit că într-un guvern de coaliție există totuși limite”.

În ceea ce privește vaccinarea, Voiculescu a declarat că România pierde viteză, subliniind lipsa unei campanii de comunicare: ”O să vedem foarte curând limitele acestei abordări ... trebuie să ajungem în rural”.

El l-a acuzat pe premierul Florin Cîțu că își bate joc de munca unei echipe pe care n-a construit-o, pe care n-a cunoscut-o și pe care și-a permis să o «ievalueze» exact ca Tudorel Toader acum câțiva ani”: Consider că ceea ce a făcut prim-ministrul e o ”mizerie”.

Voiculescu a declarat că relația cu Raed Arafat a fost bună, cea cu ministrul apărării Nicolae Ciucă - rezonabilă, dar Florin Cîțu ”nu e premierul de care România are nevoie în acest moment”.

Voiculescu a mai spus că felul în care s-a făcut justiție în sănătate reprezintă o problemă, amintind că a dus o mulțime de probe la DNA în mandatul din 2016 și nu a văzut nicio persoană cercetată. 

Unifarm - cel mai mare jaf al pandemiei

Vlad Voiculescu l-a rugat pe ministrul interimar al sănătății să revadă metodologia făcută sub conducerea PNL anul trecut cu privire la raportarea deceselor de COVID, afirmând că indiciile actuale arată că există diferențe fundamentale între numerele raportate și cele reale. Există o metodologie care trebuie reevaluată, există indicii că există o diferență, sunt raportate mai puține decese.

O altă rugăminte adresată ministrului interimar Florin Cîțu este să acorde atenție situației de la Unifarm, ”cel mai mare jaf al pandemiei” și o companie de stat în pericol de dispariție. 

Comenzile politice - cea mai mare problemă a sistemului de sănătate

Fostul ministru a precizat că a adus la conducerea Casei Naționale de Sănătate ”un om integru, cu doctorat în Marea Britanie”, care, printre altele, a scos la concurs toate posturile de director general ale caselor județene de asigurări de sănătate.

”Evident că au fost supărări. La fiecare pas, oriunde te uiți în sistemul de sănătate, în orice instituție găsești oameni puși de un partid sau altul. Când zic puși, zic fără concurs, majoritatea posturilor din direcțiile de sănătate publică, o bună parte din posturile din spitale, o majoritate covârșitoare de la casele județene de asigurări de sănătate, sunt oameni numiți politic”, a afirmat Voiculescu, adăugând că aceste persoane răspund ”comenzilor politice”.

”Este cea mai mare problemă a sistemului de sănătate”, a acuzat el. 

În ceea ce privește evaluarea directorilor de DSP, care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, Vlad Voiculescu a susținut că nivelul profesional al unora dintre ei ”nu ne face să fim mândri”. 

El a respins acuzațiile lansate săptămâna aceasta de deputatul PSD Alexandru Rafila, care a susținut că bugetul ATI pe anul acesta ar fi fost redus cu 65% față de 2020.

Vlad Voiculescu a acuzat și un linșaj mediatic, context în care a amintit că, împreună cu alți colegi, s-a opus alocării unor bani pentru presă și anul aceasta: ”Nu cred că era oportun să prelungim ceva ce s-a întâmplat anul trecut”.