Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite l-a desemnat joi, oficial, pe fostul premier portughez Antonio Guterres drept succesorul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.

Mandatul lui Guterres va fi de cinci ani.

Guterres (67 de ani) a condus timp de 10 ani Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați.

El a fost desemnat candidat favorit, cu unanimitate de voturi, săptămâna trecută, de către membrii Consiliului de Securitate.

Zece candidați au concurat pentru a-i succeda lui Ban Ki-moon. 

Portughezul va prelua mandatul de secretar general la 1 ianuarie 2017 și va avea de gestionat numeroase crize la nivel mondial, precum conflictul din Siria, criza refugiaților sau tensiunile dintre SUA și Rusia.

Ambasadorul României la ONU, Ion Jinga, a scris, luni, pe blogul său din Huffington Post, că instituția are nevoie în fruntea sa de un lider vizionar cu autoritate morală, capabil să ghideze organizația prin provocări globale extraordinare, într-un moment în care nu există niciun substitut pentru legitimitatea Națiunilor Unite.

Jinga a subliniat că Antonio Guterres a fost candidatul care a dovedit că are calificări solide pentru toate aceste calități.