Între ianuarie și septembrie, peste 950.000 de persoane au solicitat azil în țările membre UE. Cei mai mulți solicitanți aflați la prima cerere vin din Siria, Afganistan și Irak.

În cel de-al treilea trimestru al anului, 358.300 de solicitanți aflați la prima cerere au cerut protecție în statele Uniunii Europene, cu 17% mai mult față de al doilea trimestru din 2016, când au fost înregistrate 305.700 de cereri, conform Eurostat.

În total, în primele nouă luni au depus cereri de azil peste 950.000 de persoane.

În cel de-al treilea trimestru, cele mai multe solicitări au venit din partea sirienilor (87.900), afganilor (62.100) și irakienilor (36.400). 

Cei mai mulți au preferat Germania - peste 237.400 (66%). La mare distanță se află Italia, cu 34.600 de solicitări (10%), Franța - 20.000 (6%), Grecia - 12.400 (4%), Marea Britanie - 9.200 (3%) și Austria - 8.400 (2%).

Numărul celor care au depus solicitări de azil în România a crescut în perioada iulie-septembrie - 445, față de trimestrul al doilea - 215, dar rămâne foarte scăzut în comparație cu alte state membre.

Cea mai redusă proporție de solicitanți de azil a fost în Slovacia: șapte la un milion de locuitori, urmată de Portugalia - 19 și România - 22 de solicitanți la un milion de cetățeni.

În România, cele mai multe cereri au fost depuse de sirieni.