INFOGRAFICCe reprezintă cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), incluse pe Agenda 2030
Ambițioasa Agendă 2030, propusă de Națiunile Unite la finele lui 2015, reprezintă un program universal de acțiune globală în domeniul dezvoltării durabile. Care sunt însă acțiunile concrete propuse și ce obiective și-au asumat statele ONU?
Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) sau Obiectivele Globale, asumate de țara noastră alături de cele 193 de state membre ONU în septembrie 2015, acoperă o gamă largă de tematici care promovează acțiunea globală în trei arii de dezvoltare durabilă principale: economie, societate și mediu. Cele 17 ODD-uri se adresează în egală măsură atât statelor și regiunilor subdezvoltate, cât și celor dezvoltate. Astfel, până în 2030, statele lumii s-au angajat să elimine sărăcia și foametea, să combată inegalitățile și injustiția și să adopte măsuri active privind protecția mediului înconjurător.
Iată care sunt și ce cuprind pe scurt cele 17 Obiective Globale:
1. Fără sărăcie – Eradicarea sărăciei în toate formele sale și în orice context, dat fiind faptul că, la nivel global, 1 miliard de persoane continuă să trăiască la limita subzistenței, cu mai puțin de 1.25 dolari/zi.
2. Foamete „zero” – Eradicarea foametei, asigurarea securității alimentare, îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi durabile. În prezent, 795 milioane de oameni suferă din pricina foametei iar specialiștii în politicile de dezvoltare susțin că, dacă nu vor fi luate măsuri urgente, până în 2050 numărul acestora va ajung la 2 miliarde.
3. Sănătate și bunăstare – Asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă. Acest obiectiv se concentrează pe creșterea speranței de viață, reducerea mortalității infantile și a maladiilor grave (precum HIV/SIDA, malarie, TBC, poliomielită etc.), în special în statele în curs de dezvoltare.
4. Educație de calitate – Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare de-a lungul vieții pentru toți. În prezent, 103 milioane de tineri din lumea întreagă nu au acces la educație primară sau sunt analfabeți. Dintre aceștia, procentul cel mai semnificativ (60%) îl reprezintă tinerele femei sau fetele.
5. Egalitate de gen– Realizarea egalității de gen și împuternicirea tuturor femeilor și a fetelor. La nivel global, doar în 46 de state femeile dețin mai mult de 30% din mandatele parlamentelor naționale.
6. Apă curată și sanitație– Asigurarea disponibilității și managementului durabil al apei și sanitație pentru toți. 40% din populația lumii suferă din pricina lipsei apei iar aproximativ 1 miliard de oameni nu au acces la toalete proprii.
7. Energie curată și la prețuri accesibile – Asigurarea accesului tuturor la energie la prețuri accesibile, într-un mod sigur, durabil și modern. 3 milioane de oameni la nivel global utilizează încă sursele tradiționale de energie, bazate în principal pe cărbune și gaze naturale.
8. Muncă decentă și creștere economică – Promovarea unei creșteri economice susținute, deschise tuturor și durabile, a ocupării depline și productive a forței de muncă și a unei munci decente pentru toți. Industrie, inovație și infrastructură – Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile și încurajarea inovației. De exemplu, 1.5 miliarde de oameni la nivel global nu au acces la servicii de telefonie sigure.
9. Inegalități reduse – Reducerea inegalităților în interiorul țârilor și de la o țară la alta. În țările în curs de dezvoltare, între 1990 și 2010, inegalitățile salariale au crescut cu 11%.
10. Orașe și comunități durabile – Dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente și durabile. Până în 2050, peste 66% din populația globului va locui în centre urbane, în special în regiuni din Africa și Asia.
11. Consum și producție responsabile – Asigurarea unor tipare de consum și producție durabile. Anual, 120 de miliarde de dolari ar putea fi economisite doar dacă populația globului ar utiliza doar becuri economice.
12. Acțiune climatică– Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice și a impactului lor. Începând cu 1990, emisiile de CO2 au crescut cu aproximativ 50%.
13. Viața acvatică – Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor și a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă. Oceanele lumii reprezintă 97% din apele lumii și absorb cca. 30% din emisiile de CO2, preîntâmpinând astfel efectele dezastruoase ale încălzirii globale.
14. Viața terestră – Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea și repararea degradării solului și stoparea pierderilor de biodiversitate. Din cele 8.300 de specii de animale cunoscute, 8% au dispărut în totalitate iar 22% sunt pe cale de dispariție
15. Pace, justiție și instituții eficiente – Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toți și crearea unor instituții eficiente, responsabile și incluzive la toate nivelurile. 1.26 bilioane de dolari reprezintă pierderile statelor subdezvoltate cauzate de corupției, mită, furturi sau evaziune fiscală.
17. Parteneriate pentru realizarea obiectivelor - Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă. Doar în anul 2014, asistența pentru dezvoltare, la nivel global a ajuns la suma record de 135.2 miliarde de dolari.
Sursă date utilizate în infografic: mae.ro, www.un.org,undp.org, sustainablevevelopment.un.org
Resurse grafice: freepick.com(prin flaticon.com, o licență Flaticon Basic).
Infograficul poate fi descărcat în format PDF aici.
de Orita Calin 04 Aug 2022 16:45
Combaterea incalzirii globale? Ma faceti sa rad! Inseamna ca veti inchide industriile si ne veti limita depkasarea cu masini proprii. Sa nu spuneti ca automobilele electrice sunt verzi, fiindca este o minciuna sfruntata. Sanatatea noastra nu va preocupa ci mai degraba veniturile companiilor farma. Ipocriti, ca sa fiu eleganta!
de Euractiv 04 Aug 2022 17:39
de Hrușcă Irina -Ioana 11 Oct 2022 14:46
În fața blocului în care locuiesc , Reșița , Revoluția din decembrie, nr.5, bloc 5, scara 2, era o zonă verde cu parc , tei , rotondă de trandafiri , alături de păsări , porumbei , albine .
Copii aveau și spațiu de joacă .
Prin cine știe ce proiect , Primăria din Reșița a distrus și spațiul verde și locul de joacă pentru copii, punând în locul lor .... parcări !
S-au distrus atât spațiul verde cât și perspectiva unei sănătăți durabile a locatarilor , deoarece va crește gradul de poluare a aerului precum și gradul de poluare fonica .
Vă întreb eu acum :
Pentru cine sunt aceste 17 obiective de dezvoltare durabilă , dacă înseși autoritățile locale distrug unele dintre ele ?
Sănătatea și protecția mediului !
de Euractiv 11 Oct 2022 15:05