China este dispusă să susțină mecanismul de despăgubire a țărilor sărace pentru pierderile și pagubele suferite din cauza modificărilor climatice, a afirmat ambasadorul climatic al acesteia, Xie Zhenhua, la summitul climatic COP27, din Egipt.

Ulterior, China a afirmat că implicarea sa nu va implica bani.

Xie a afirmat că statul chinez nu are nicio obligație să participe, dar și-a subliniat solidaritatea cu cei care cer mai multă participare din partea țărilor bogate în această problemă și a subliniat pagubele suferite de China din cauza extremelor meteorologice legate de climă, relatează Reuters.

"Susținem cu tărie cerințele țărilor în curs de dezvoltare, în speciale ale celor mai vulnerabile, referitoare la despăgubirea pentru pierderi și pagube, pentru că și China este o țară în curs de dezvoltare și și noi am suferit mult din cauza evenimentelor meteorologice extreme", a afirmat Xie, prin intermediul unui translator. "nu este obligația Chinei, dar suntem dispuși să ne aducem contribuția și să facem un efort".

Un purtător de cuvânt al delegației chineze a afirmat ulterior că statul chinez nu va contribui financiar. O traducere Reuters a declarațiilor lui Xie arată că el nu a specificat că statul chinez va contribui financiar, ci se oferă să "coopereze" cu țările în curs de dezvoltare.

În luna octombrie, trimisul special al Statelor Unitem John Kerry, a spus deporterilor că statul chinez ar trebui să contribuie financiar pentru pierderi și pagube, "în special dacă vor continua în următorii 30 de ani să își crească emisiile", potrivit Politico.

Xie a afirmat că John Kerry, "prietenul lui de 25 de ani", nu a ridicat această problemă cu el, în timpul discuțiilor informale de la conferința climatică din cursul acestei săptămânio. El a adăugat că statul chinez contribuie deja cu miliarde de yuani către țările în curs de dezvoltare, pentru a le ajuta în efortul lor de atenuare a efectelor. (Sursa: RADOR)