Persoanele care consumă în mod regulat băuturi îndulcite cu zahăr - o cutie cu suc pe zi - au un risc mai mare de a dezvolta prediabet, conform unui studiu efectuat la Universitatea Tufts din Statele Unite și publicat în ''Journal of Nutrition.

Cercetarea efectuată la Universitatea Tufts a evidențiat faptul că persoanele adulte care consumă în mod obișnuit băuturi îndulcite cu zahăr au un risc cu 46% mai mare de a dezvolta prediabet în comparație cu cele care beau astfel de băuturi, de-a lungul unei perioade de 14 ani, informează publicația Medpage Today, preluată de Agerpres.

Oamenii de știință au descoperit că băuturile cu conținut ridicat de zahăr sunt asociate și cu o creștere a rezistenței la insulină, un factor de risc pentru diabetul de tip 2.

În cadrul studiului, au fost luate în considerare date de la 1.685 de adulți de vârstă medie, obținute pe o perioadă de 14 ani, care nu aveau diabet sau prediabet în timpul examinării inițiale și au comunicat informații cu privire la consumul de băuturi îndulcite cu zahăr și dietetice.Nu a fost identificată, însă, nici o asociere între consumul de sucuri dietetice și riscul de prediabet sau de creștere a rezistenței la insulină.

Cercetătorii au notat, însă, că studii anterioare au relevat date mixte cu privire la asocierea dintre băuturile răcoritoare dietetice și riscul de diabet de tipul 2, de aceea sunt necesare mai multe investigații în acest sens.

Băuturile îndulcite cu zahăr vizate de studiu au fost cele carbogazoase și necarbogazoase, precum limonada, dar nu și cele din fructe 100%, neîndulcite.

Cercetătorii au aflat că persoanele care consumau, în medie, șase porții de câte 350 ml de băuturi îndulcite cu zahăr pe săptămână aveau un risc mai mare de a dezvolta prediabet.

 

''Deși studiul nostru nu poate stabili cauzalitatea, rezultatele sugerează că băuturile cu conținut ridicat de zahăr cresc șansele de a dezvolta semne de avertizare precoce pentru diabetul de tip 2'',

a declarat Nicola McKeown, profesor asociat la Tufts.

"Dacă nu sunt făcute schimbări în privința stilului de viață, indivizii cu prediabet sunt pe traiectoria de a dezvolta diabet'', a mai spus aceasta.

''Descoperirile noastre susțin recomandările de a limita consumul de băuturi îndulcite cu zahăr, lucru ce poate fi realizat prin înlocuirea acestora cu alternative mai sănătoase precum apa, cafeaua neîndulcită sau ceaiul'', a mai spus cercetătoarea.

Diabetul - a șaptea cauză principală de deces în 2030

Ziua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an la 14 noiembrie din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății și a Federației Internaționale de Diabet.

Potrivit Federației Internaționale de Diabet, în anul 2015 aproximativ 415 milioane de oameni sufereau de diabet la scară mondială, adică 8,3% din populația adultă. Numărul se estimează că va crește până la 642 de milioane până în anul 2040, ceea ce înseamnă că unul din zece adulți va avea diabet, conform www.diabetesatlas.org.

În Europa, numărul persoanelor cu diabet este de aproximativ 59,8 milioane, la care se adaugă în jur de 23 de milioane care nu au fost diagnosticați.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), numărul persoanelor cu diabet a crescut de la 108 milioane în 1980 la 422 de milioane în 2014.

Diabetul reprezintă una dintre cauzele principale ale pierderii vederii, insuficienței renale, atacurilor de inimă, atacurilor cerebrale și a amputării membrelor.

În 2012, circa 1,5 milioane de decese au fost cauzate în mod direct de diabet, iar alte 2,2 de decese au fost atribuite nivelului crescut al glicemiei, conform OMS. Organizația estimează că diabetul va fi a șaptea cauză principală de deces în anul 2030.