Ambasadorul României la ONU, Ion Jinga, explică, într-un interviu acordat EurActiv România, cauzele complexe ale migrației actuale, de la terorism și proliferarea conflictelor până la dezastre naturale și schimbări climatice, reamintind că în trecut acest fenomen a fost motorul dezvoltării unor țări puternice, precum Statele Unite.

Diplomatul prezintă și o serie de soluții, subliniind că imigrația trebuie abordată în primul rând la sursă.

Totodată, Jinga ne îndeamnă să ne imaginăm, pentru o clipă, că într-o zi ne-am putea afla în situația refugiaților.

Referitor la obligațiile asumate de către România la nivel, Ion Jinga amintește de contribuțiile financiare naționale pentru sprijinirea activității UNHCR, dar și a Facilității UE pentru refugiații sirieni din Turcia, și de implicarea în activitățile operaționale ale FRONTEX, țara noastră fiind al doilea mare contributor, după Germania. 

De asemenea, un sfert dintre experții străini în materie de azil în Grecia provin din România.

În ceea ce privește rolul ONU în secolul al XXI-lea, ambasadorul Jinga subliniază problemele tot mai complexe cu care se confruntă organizația, atrăgând, în același timp, atenția asupra faptului că aceasta este nevoită să facă din ce în ce mai mult, cu resurse din ce în ce mai puține.

România are o contribuție importantă la promovarea obiectivelor ONU, ocupând, printre altele, locul întâi între țările UE în ceea ce privește participarea cu ofițeri de poliție la misiunile Națiunilor Unite, și fiind singura țară din lume care pune la dispoziția organizației unități constituite de protecție apropiată, pentru asigurarea securității înalților oficiali ONU în teatre de operații.

Ținând cont de aceste contribuții, dar și de simpatia de care se bucură România în rândul a numeroase țări din Africa, Asia și America Latină, diplomatul este optimist în privința obținerii unui loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

EurActiv.ro: Luna trecută a avut loc prima reuniune la nivel înalt a Adunării Generale a ONU dedicată migrației și refugiaților. Care a fost poziția României la New York?

Ion Jinga: Trăim într-o lume în permanentă mișcare și asistăm la o mobilitate umană fără precedent în istorie. Conform datelor furnizate de către Organizația Internațională a Migrației, în prezent un miliard de oameni - din cele șapte miliarde ale populației planetei – au migrat din locul de origine. 244 milioane dintre aceștia sunt migranți internaționali, adică persoane care trăiesc într-o altă țară decât cea în care s-au născut. Cifra include și cei 21 milioane de refugiați.

Migrația este cauza dispariției unor civilizații și imperii ilustre – persan, roman, maya – dar în alte circumstanțe ea a reprezentat motorul dezvoltării unor țări puternice – și ce alt exemplu mai bun decât istoria Statelor Unite ale Americii.

În ultimele decenii, mulți oameni au migrat pentru a experimenta noi sisteme de învățământ, schimburi culturale, sau în căutarea unei împliniri profesionale mai bune. Migrația a devenit astăzi o problemă globală, de aceea gestionarea fluxurilor masive de migranți și refugiați constituie o responsabilitate a întregii comunități internaționale.

Complexitatea acestor fluxuri implică un răspuns integrat care vizează, deopotrivă, cauzele fenomenului, evitarea pierderii de vieți omenești pe parcursul deplasării dintr-un loc în altul, asigurarea drepturilor acestor oameni și, nu în ultimul rând, combaterea traficului de persoane.

Nu putem vorbi de politici sustenabile pentru refugiați și migranți fără abordarea cauzelor profunde ale acestor mișcări: proliferarea conflictelor, terorism, violări grave ale drepturilor omului, sărăcie, accentuarea inegalităților, proasta guvernare, dezastre naturale, schimbări climatice. De exemplu, schimbările climatice amenință viața a 75 milioane de oameni ce trăiesc în zone situate la doar un metru deasupra nivelului mării.

În Africa, din cauza secetelor severe, are loc un proces intensificat de degradare a solului, ceea ce afectează eficiența activității agricole pe un continent unde peste 80% din populație își asigură existența de pe urma exploatării pământului.

Deșertificarea produce insecuritate alimentară, care determină dislocări masive de populație, iar această migrație generează tensiuni și conflicte. 1,5 miliarde de persoane trăiesc astăzi în zone afectate de conflict. În fine, mulți oameni migrează ca urmare a unei combinații de factori menționați anterior.

În același timp, pentru integrarea migranților și refugiaților în țările recipiente, sunt necesare eforturi suplimentare de combaterea stereotipurilor, dar și o abordare corectă a așteptărilor acestor oameni atât de greu incercați. Societățile noastre devin tot mai multiculturale, iar respectarea drepturilor migranților și refugiaților, combinată cu combaterea xenofobiei și discriminării, trebuie să se regăsească printre prioritățile statelor.

În ultimii ani, România și-a extins contribuția la activitățile cu caracter umanitar și a pledat în mod constant pentru respectarea dreptului internațional umanitar. Plecând de la interdependența dintre dezvoltare și migrație, țara noastră și-a exprimat sprijinul ferm pentru soluții care combină utilizarea instrumentelor economice, umanitare și de dezvoltare, susținute de dialogul politic și parteneriate.

În intervenția sa din plenul Adunării Generale a ONU, premierul Dacian Cioloș a subliniat necesitatea regândirii legăturii dintre politicile de asistență umanitară și cele de dezvoltare, pentru găsirea de noi soluții la mișcările largi de migranți și refugiați.

EurActiv.ro: "Declarația de la New York" a fost caracterizată drept istorică, dar a fost și criticată pe motiv că nu are obiective clare și angajamente concrete. Dvs. ce părere aveți despre aceste documente?

Ion Jinga: Reuniunea ONU  la nivel înalt din 19 septembrie a.c., care a adoptat "Declarația de la New York", a fost ea însăși una istorică, fiind pentru prima dată când șefi de stat și de guvern din întreaga lume s-au întâlnit pentru a discuta problematica fluxurilor masive de refugiați și migranți, iar documentele adoptate cu acest prilej au reliefat abordarea comună la nivelul comunității internaționale.

Este momentul să precizăm diferența dintre refugiați și migranți internaționali:

•  Refugiații sunt persoane care se află în afara țărilor lor de origine pentru motive ce țin de persecuție, violență sau conflict, și care necesită protecție internațională.
• Migranții internaționali sunt cei care își schimbă țara de reședință, indiferent de motivele care i-au determinat să emigreze, sau de statutul lor juridic (legal sau nu).
• Refugiații și migranții au, însă, aceleași vulnerabilități, beneficiază de aceleași drepturi universale ale omului, iar multe dintre provocările cu care se confruntă sunt comune. 

"Declarația de la New York" este rezultatul unor negocieri ample, armonizarea unor poziții atât de diverse fiind un proces laborios. Documentul – de neimaginat în urmă cu câțiva ani - este absolut necesar în actualul context global. Unul dintre elementele sale cele mai importante îl constituie recunoașterea faptului că gestionarea fluxurilor migratorii reprezintă o responsabilitate comună. Comunitatea internațională conștientizează complexitatea și gravitatea situației, iar soluția nu poate fi decât identificarea unor mecanisme multilaterale, în care un rol esențial să revină Organizației Națiunilor Unite.

Declarația propune o abordare cuprinzătoare, cu accent pe respectarea drepturilor migranților și refugiaților. O atenție specială este acordată protejării femeilor, fetelor și copiilor, asigurării educației pentru copii, încetării detenției acestora până la determinarea statutului lor, prevenirii violențelor sexuale, asigurării participării migranților și refugiaților la identificarea soluțiilor și a măsurilor de combatere a xenofobiei.

Sunt incluse angajamente de sprijin pentru țările cele mai afectate de aceste fenomene, asigurarea ajutorului umanitar și identificarea unor soluții noi de finanțare, în condițiile în care sistemul ONU se confruntă cu o diminuare a resurselor. Totodată, este recunoscută contribuția pozitivă a migranților și refugiaților la societățile în care aceștia se integrează.

Cele două anexe ale declarației consfințesc decizia țărilor membre ONU de a adopta două noi documente: Compactul global privind migranții și Compactul global privind refugiații. Discuțiile asupra acestora vor demara în curând, termenul prevăzut pentru finalizarea negocierilor fiind anul 2018.

"Declarația de la New York" menționează că "provocarea cu care ne confruntăm este mai presus de toate una morală și umanitară", de aceea cred că soluțiile trebuie să se inspire din esența Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, care afirmă că "nimeni nu trebuie lăsat în urmă" ("to leave no one behind").

Imigrația trebuie abordată în primul rând la sursă. În același timp, este necesară dezvoltarea unei culturi a păcii și non-violenței, iar acest lucru nu poate fi făcut doar de către guverne și autorități. Este important ca societatea civilă, comunitatea de afaceri, migranții și refugiații, să se implice deopotrivă, pentru că responsabilitatea trebuie împărțită, iar nu transferată pe umerii altora. Nu în ultimul rând, cred că este nevoie de mai multă empatie în relația cu acești oameni. Să ne imaginăm, pentru o clipă, că într-o zi ne-am putea afla în situația lor.

EurActiv.ro: Confruntați cu un număr mare de refugiați, europenii pledează pentru combaterea migrației ilegale. În cazul unei persoane, care este nevoită să plece din țară din cauza unui război, a unui conflict intern, se poate vorbi de migrație ilegală sau legală?

Ion Jinga: O persoană care este nevoită să plece din țara sa din cauza războiului, este refugiat, iar nu migrant. Refugiații sunt o categorie de persoane clar definită în Convenția privind statutul refugiaților, din 1951, în protocoalele acesteia, precum și în legislațiile naționale. Refugiaților li se acordă o protecție specială, astfel încât să nu fie expulzați sau returnați în acele zone în care viața le-ar fi pusă in pericol. Cred că nu este lipsit de interes să precizăm că Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) este prezent în peste 400 centre și tabere de refugiați din 126 de țări, deci nu vorbim doar de Europa.

Conform datelor ONU, la 30 septembrie 2016 numărul persoanelor afectate de crize umanitare, care primesc asistență prin intermediul Oficiului ONU pentru Coordonarea Asistenței Umanitare (OCHA), era de 95 de milioane, aflate în 40 de țări. Fondurile necesare pentru satisfacerea nevoilor lor de baza sunt estimate la 22 miliarde dolari, dar disponibile sunt doar 9,4 miliarde dolari.

Astăzi, în lume există 65 milioane de persoane strămutate forțat – mai mult decât oricând de la sfarșitul celui de-al doilea Război Mondial – dintre care peste 40 de milioane sunt strămutate în interiorul propriilor țări de origine, peste 21 milioane sunt refugiați și circa trei milioane sunt solicitanți de azil.

Convenția privind statutul refugiaților reprezintă documentul juridic ce stă la baza activității în domeniu a comunității internaționale și a Agenției ONU pentru refugiați. Dincolo, însă, de cadrul legal, este esențială acțiunea în teren. Din această perspectivă, la nivelul ONU se acționează pe două paliere: adoptarea unor măsuri concrete pentru oferirea de asistență tuturor persoanelor refugiate și, în paralel, desfășurarea unor acțiuni vizând stoparea fluxului de refugiați.

În acest sens, este în curs un proces de regândire și restructurare a sistemului multilateral de acordare a asistenței umanitare, astfel încât să ofere soluții pe termen lung, în principal prin eliminarea cauzelor care generează refugiați.

EurActiv.ro: Președintele Barack Obama a anunțat că SUA vor primi mai mulți refugiați, același lucru urmând să-l facă și alte țări. Autoritățile române au dezmințit informațiile, potrivit cărora și România a promis că va primi mai mulți refugiați față de anul trecut. De ce nu a dorit România să-și asume noi obligații?

Ion Jinga: Obligațiile asumate de către România trebuie analizate în contextul mai amplu al tuturor măsurilor pe care autoritățile de la București le-au adoptat pentru a veni în întâmpinarea soluționării crizei refugiaților. Există un răspuns comun european, la care România contribuie și pe care îl susține. Există și o serie de contribuții financiare naționale pentru sprijinirea activității UNHCR, dar și a Facilității UE pentru refugiații sirieni din Turcia la care, în perioada 2016 – 2020, România va contribui cu 21,6 milioane euro.

România și-a crescut treptat, în ultimii ani, angajamentele financiare la UNCHR și la Programul Mondial Alimentar (World Food Programme), contribuind astfel la gestionarea fluxului de refugiați, în baza principiilor solidarității și responsabilității comune. În același timp, implicarea țării noastre în activitățile operaționale ale FRONTEX s-a dublat în 2016, România fiind în prezent al doilea mare contributor, după Germania. Polițiști de frontieră, nave maritime de patrulare, sunt parte din contribuția noastră concretă la activitățile FRONTEX.

De asemenea, au fost trimiși specialiști în cadrul Biroului european de sprijin în domeniul azilului (BESA), iar un sfert dintre experții străini în materie de azil în Grecia provin din România. Demersurile naționale au vizat relocarea internă și creșterea standardelor privind integrarea refugiaților. Cadrul legal a fost completat cu o componentă socială, ce vizează îmbunătățirea condițiilor de primire pentru azilanți, care să le permită un standard de viață decent.

Pe de altă parte, datele furnizate de către Eurostat arată că, cel puțin deocamdată, România nu reprezintă o destinație privilegiată pentru solicitanții de azil. La finele anului 2015 ne aflam pe poziția 30 din 32 țări europene, cu un numar de șase solicitări la 100.000 locuitori. Media la nivelul UE este de 260 solicitări/10.000 locuitori, iar unele țări au înregistrat 1.600 – 1.800 cereri/100.000 locuitori.

România suține, totodată, relocarea externă, prin sprijinirea dialogului cu statele terțe, iar Centrul de Tranzit de Urgență pentru Refugiați, de la Timișoara, inaugurat în 2008, a fost primul de acest fel în lume. El oferă adăpost temporar refugiaților aflați în nevoie urgentă de evacuare din prima țară de azil, contribuind astfel esențial și la procesul lor de relocare. De la inaugurare și până în prezent, peste 2.060 de persoane au fost găzduite la Timișoara.

Aș adăuga și că, într-o discuție pe care am avut-o recent cu domnul Antonio Guterres, viitorul Secretar General al ONU, acesta a menționat în termeni foarte apreciativi decizia României de a crea Centrul de Tranzit, ajutând astfel la rezolvarea unei crize umanitare care izbucnise în anul 2008 într-o altă parte a Europei.

EurActiv.ro: Cât de importantă este contribuția ONU la gestionarea actualei crize a migrației? Dispune de suficiente resurse și pârghii?

Ion Jinga: Cred că, în bună măsură, am răspuns deja la această întrebare. Mobilitatea umană este un fenomen a cărui amploare a luat noi dimensiuni, în contextul globalizării, al accesului rapid la informație și al respectarii drepturilor și libertăților fundamentale. Numărul migranților și refugiaților este astăzi fără precedent nu doar în Europa, ci și în Africa și Asia. Nicio țară nu mai poate oferi singură un răspuns eficient. Așa cum am menționat, întărirea legăturii dintre migrație și dezvoltare, corelată cu eforturile legate de îmbunătățirea arhitecturii de asistență internațională este, în viziunea României, o componentă esențială a viitoarelor strategii pentru gestionarea migrației.

Un element de noutate îl reprezintă integrarea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în sistemul ONU, printr-un acord semnat la 19 septembrie 2016. Se evită astfel dublarea eforturilor, cu impact pozitiv în planul coordonării și cooperării. Există foarte multă expertiză la nivelul organismelor ONU, care trebuie utilizată.

În același timp, ONU poate dispune doar de acele pârghii și resurse pe care statele membre i le pun la dispoziție, și nu poate face mai mult decât statele membre îi permit să facă. Reuniunea la nivel înalt din 19 septembrie, în urma căreia a rezultat „Declarația de la New York”, a demonstrat că există voința politică a țărilor de a acționa împreuna sub egida ONU, pentru stoparea fluxurilor masive de refugiați și migranți.

EurActiv.ro: În ultimii ani au apărut diverse opinii privind lipsa de relevanță a ONU pe scena mondială. Ce argumente aduceți în favoarea instituției?

Ion Jinga: ONU este singura organizație internațională globală, iar cel mai solid argument în favoarea relevanței sale îl constituie evoluția numărului de membri: de la 51 state fondatoare în 1945, la 193 țări membre astăzi. Pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate sunt deja anunțate candidaturi până în anul 2034, iar pentru postul de Președinte al Adunării Generale, până în anul 2067.

Explicația acestui interes nediminuat pentru ONU constă în încrederea pe care statele o au în principiile și valorile promovate de organizație. Apartenența la ONU oferă prestigiu, onorabilitate, recunoaștere și statut internațional.

Folosirea inteligentă a tribunei ONU pentru promovarea intereselor naționale poate multiplica influența unei țări mult dincolo de dimensiunea sa geografică, ori de forța economică sau militară de care dispune. ONU a salvat milioane de vieți de la război, foamete și pandemii.

În tot acest bilanț pozitiv, au apărut și unele sincope, organizația fiind acuzată în câteva rânduri de implicare insuficientă sau defectuoasă în soluționarea unor conflicte sau crize umanitare. Astfel de situații au alimentat percepția falsă a diminuării relevanței ONU. Cred că această perioadă s-a încheiat.

Problemele la a căror rezolvare ONU contribuie au devenit tot mai complexe, iar aria lor tematică și geografică tot mai vastă. Bugetul organizației s-a redus, însă, constant în ultimii ani (pentru a avea un termen de comparație, el reprezintă jumătate din bugetul orașului New York), astfel încât ONU este chemată să facă din ce în ce mai mult, cu resurse din ce în ce mai puține.

Pentru că provocările globale necesită soluții globale, iar principalii actori ai scenei internaționale au înțeles acest lucru, asistăm la o reașezare a pozițiilor plăcilor tectonice decizionale. Menținerea păcii și securității, dezvoltarea durabilă, protejarea drepturilor omului, combaterea terorismului, schimbările climatice, migrația în masă și pandemiile, sunt teme ce depășesc prin implicații și consecințe granițele dintre țări și nu mai pot fi abordate unilateral nici măcar de către jucătorii cei mai importanți.

ONU revine in prim-plan ca singura incintă unde se pot lua astfel de decizii cu acoperire globală. Această schimbare de paradigmă se reflectă și în atenția pe care țările mari o acordă reprezentării lor la ONU, și în modul în care se implică în politicile ONU.

Alegerea recentă a viitorului Secretar General al organizației se înscrie în aceeași logică. La capătul unei competiții în care au intrat 13 candidați de pe trei continente - șapte femei și șase bărbați - Antonio Guterres a convins Consiliul de Securitate și Adunarea Generală că posedă atât bagajul profesional și calitățile manageriale necesare într-o perioadă când nu există substitut la legitimitatea ONU, cât și viziune și autoritate morală ca lider.

În cartea sa "Ordinea mondială", Henry Kissinger vorbește despre mecanismele care fac să funcționeze complicatul echilibru de putere pe glob. Citind-o, înțelegem de ce ONU face parte din ordinea mondială și de ce este astăzi mai relevantă și mai necesară decât oricând.

EurActiv.ro: Cum ar trebui reformată ONU pentru a se adapta mai bine noilor realități globale?

ONU a fost creat în anul 1945, pentru a evita apariția unui nou război mondial, așa cum Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului a apărut în 1952 pentru a face imposibilă o altă confruntare militară între Franța și Germania. Obiectivul a fost atins în ambele cazuri, chiar dacă războaie și conflicte locale au mai izbucnit, în lume și în Europa.

Dacă nu ar fi existat Organizația Națiunilor Unite, ea ar fi trebuit inventată. Fără ONU, numărul conflictelor între state și al războaielor civile ar fi fost, cu siguranță, mult mai mare, ca și amploarea crizelor umanitare generate de conflicte sau de dezastre naturale.

Însă nu este vorba doar de asigurarea păcii și securității. ONU are pe agenda sa practic întreaga problematică a lumii în care trăim – de la lupta împotriva sărăciei la respectarea drepturilor omului și promovarea egalității de gen, de la lupta împotriva terorismului la educație și buna guvernare, de la combaterea schimbărilor climatice la dezvoltarea durabilă, de la combaterea pandemiilor la protejarea patrimoniului cultural universal.

Lumea de astăzi este mult mai complexă decât era acum 70 de ani. Provocările sunt mai sofisticate, iar interconectarea lor în contextul globalizării le face imposibil de gestionat altfel decât într-o abordare holistică. A devenit clar că nu poate exista securitate fără dezvoltare, nici dezvoltare fără securitate, și nu putem avea securitate și dezvoltare fără respectarea drepturilor omului. Acest triunghi reprezintă rațiunea de a fi a Organizației Națiunilor Unite.

Reformele nu sunt, poate, întotdeauna atât de spectaculoase pe cât ne-am dori, pentru că trebuie armonizate pozițiile celor 193 de țări membre, iar modificarea Cartei necesită voturile a 2/3 din țările ONU, între care cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate. Organizația se adaptează, însă, noilor realități. S-au făcut progrese semnificative în revitalizarea activității Adunării Generale. O rezoluție recentă a introdus o procedură transparentă și inclusivă pentru alegerea Secretarului General al ONU, a fost adoptat un cod de etică pentru președintele Adunării Generale, precum și reguli stricte de asigurare a memoriei instituționale.

De asemenea, metodele de lucru ale celor șase comisii principale, ale ECOSOC și comisiilor sale funcționale sunt revizuite periodic, pentru a le adapta priorităților aprobate de către statele membre. Un subiect mult discutat îl constituie reforma Consiliului de Securitate. Componența Consiliului de Securitate a fost gândită când ONU avea 50 de membri, iar astăzi organizația numără 193 țări. Interesele diferite ale statelor membre au făcut ca schimbările semnificative în funcționarea acestui organ principal al ONU să fie puține.

Cea mai importantă modificare a avut loc în anul 1965 și a constat în extinderea numărului de membri nepermanenți de la 6 la 10 (în prezent Consiliul de Securitate are 15 membri: 5 permanenți și 10 nepermanenți). În anul 1992, la inițiativa Secretarului General Boutros Boutros-Ghali, Adunarea Generală a ONU a înființat Grupul de lucru interguvernamental deschis (Open-Ended Working Group) pentru reforma Consiliului de Securitate. În 1993, Adunarea Generală a adoptat o rezoluție privind «Reprezentarea echitabilă în Consiliul de Securitate și creșterea numărului de membri ai acestuia».

În 2005, fostul Secretar General Kofi Annan a prezentat un plan de reformă a Consiliului de Securitate, care însă nu a putut fi implementat. În fine, în 2008 Adunarea Generală a adoptat o decizie prin care sunt identificate cinci teme prioritare în procesul de negociere a reformei Consiliului de Securitate: categoriile de membri, problema dreptului de veto, reprezentarea regională, mărimea unui Consiliu de Securitate lărgit și metodele de lucru ale acestuia și, cea de-a cincea temă, relația dintre Consiliul de Securitate și Adunarea Generală. Tema a revenit puternic în actualitate în contextul reformei generale a ONU, dar rămâne de văzut dacă în viitorul apropiat vor fi întrunite condițiile pentru cristalizarea unor progrese concrete în acest dosar. 

EurActiv.ro: Ce rol joacă România în cadrul Națiunilor Unite?

România are o tradiție de aproape 100 de ani în diplomația multilaterală, pentru că a fost stat fondator al Societății Națiunilor, înființată în anul 1919 la Geneva, for în care Nicolae Titulescu a ocupat doi ani la rând, în 1930 și 1931, funcția de președinte. După aderarea la ONU, în 1955, România și-a construit o reputație solidă în cadrul organizației. Diplomația noastră promovează rolul esențial al multilateralismului în asigurarea stabilității, dezvoltării și cooperării în plan global și regional, iar ONU reprezintă elementul central al acestei abordări.

Țara noastră a fost de patru ori membru nepermanent în Consiliul de Securitate, a deținut două mandate în Consiliul Drepturilor Omului și a fost de șapte ori membru în Consiliul Economic și Social (ECOSOC) - unde sperăm să intrăm din nou în perioada 2018-2019. In 1967-1968, ministrul român de Externe Corneliu Mănescu a deținut funcția de președinte al Adunării Generale, fiind primul reprezentant din Europa de Est care a ocupat aceasta înalta poziție în sistemul ONU.

Ca omagiu adus acestor doi mari diplomați români, după ce am preluat mandatul de ambasador la ONU, în sediul Misiunii României din New York portretele lui Nicolae Titulescu și Corneliu Mănescu deschid șirul miniștrilor români de Externe care, după 1989, au participat la sesiunile anuale ale Adunării Generale. Aș adăuga că România a introdus tematica de tineret pe agenda ONU. A fost o inițiativă românească din anii '70, care se regăsește acum printre cele mai importante priorități ale organizației.

Astăzi, prezența României la ONU acoperă un spectru larg de domenii, de la participarea la menținerea păcii în diferite zone de pe glob, la acordarea de asistență pentru dezvoltare, buna guvernare, implicarea în procese de mediere, implementarea Agendei 2030 privind dezvoltarea durabilă, sau promovarea respectării drepturilor omului. România a fost una din cele 70 de țări care au format Grupul de lucru pentru definirea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Prin aportul său la parteneriatul global pentru dezvoltare, prin cooperarea bilaterală și multilaterală, prin participarea la piețele economice și financiare, prin stimularea mediului privat, România poate deveni un actor semnificativ în implementarea Agendei 2030.

Un alt domeniu în care România este implicată activ îl reprezintă promovarea egalității de șanse și capacitarea femeilor, președintele Klaus Iohannis fiind unul din promotorii mișcării de solidaritate HeforShe, plasată sub egida ONU, care include 10 șefi de stat, 10 președinți de mari companii internaționale și 10 rectori ai unor universități de renume. Începând cu anul 1991, participăm la misiuni ONU de menținere a păcii. În cei 25 de ani de prezență continuă sub drapel ONU, peste zece mii de militari români au contribuit la asigurarea păcii și securității în diferite țări de pe glob.

La 30 septembrie 2016, România era prezentă cu militari, polițiști și echipe de protecție apropiată (SPP) în 12 operațiuni de menținere a păcii și misiuni politice speciale ale ONU: R. D. Congo, Sudanul de Sud, Coasta de Fildeș, Kosovo, Mali, Afganistan, Haiti, Liberia, Cipru, Darfur, Libia și Republica Centrafricană. 

Aproape 12% din personalul de protecție al ONU este format din români. Ocupăm locul întâi între țările UE în ceea ce privește participarea cu ofițeri de poliție la misiuni ONU, și suntem singura țară din lume care pune la dispoziția organizației unități constituite de protecție apropiată, pentru asigurarea securității înalților oficiali ONU în teatre de operații.

La solicitarea Departamentului pentru Operațiuni de Menținere a Păcii, România a acceptat să-și crească numărul de observatori și ofițeri pentru misiunile ONU din Mali și Republica Centrafricană. Nu în ultimul rând, o companie de jandarmi români a fost inclusă în catalogul de forțe ONU și așteaptă să fie dislocată într-o misiune de menținere a păcii.

Credibilitatea de care se bucură țara noastră a condus la înființarea Centrului de Tranzit de Urgență pentru Refugiați (Timișoara) și a Centrului de Excelență al SPP pentru instruirea personalului de protecție ONU.

În plus, România contribuie cu expertiză națională la pregătirea forțelor armate ale unor state africane, la reforma sectorului de securitate, combaterea pirateriei, monitorizarea implementării acordurilor de pace, asistența la frontieră. Autoritățile române oferă ofițerilor din statele africane francofone cursuri de pregătire în domeniul misiunilor de menținere a păcii, în cadrul Școlii de Aplicații pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române.

EurActiv.ro: Ce șanse are țara noastră să obțină un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU?

Ion Jinga: Președintele României a anunțat, la reuniunea anuală a diplomației, că țara noastră candidează pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate, în perioada 2020-2021. La deschiderea actualei sesiuni a Adunării Generale a ONU, prim-ministrul României a reiterat acest lucru în fața reprezentanților celor 193 țări membre ale organizației.

Contribuția României la promovarea obiectivelor ONU, în primul rând a păcii și securității pe glob, ne îndreptățește să aspirăm din nou la statutul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate. Pentru aceasta, avem nevoie de votul favorabil al cel puțin 2/3 dintre țările membre, adică un minim de 129 state.

Experiența recentă a altor țări arată că efortul pentru atingerea acestui obiectiv este semnificativ, chiar atunci când candidatura este neconcurențială. Campania de promovare a candidaturii implică alocarea de resurse umane suplimentare pentru Misiunea la ONU, dar și în Centrala MAE, abilități diplomatice deosebite, proiecte și evenimente organizate la ONU și în țară, activități promoționale și, nu în ultimul rând, resurse financiare.

Atunci când candidatura este concurențială, cum este în cazul României, bătălia pentru voturi este mult mai complexă, pentru că se dă pe un front care acoperă tot spectrul de interese și relații între state, necesitând un angajament total al celor implicați și o coordonare perfectă între diplomație și factorul politic. Succesul nu poate veni decât ca rezultat al unei munci de echipă.

În Adunarea Generală a ONU, fiecare stat are un vot, ceea ce înseamnă că o țară cu 100 de milioane de locuitori are aceeași pondere ca și una cu 100.000 de locuitori. Trebuie să convingi celelalte state că prezența țării tale ca membru nepermanent în Consiliul de Securitate este benefică pentru obiectivele ONU, în primul rând pentru promovarea păcii și securității pe glob. Doctrina comportamentală la New York o constituie respectul și înțelegerea pentru poziția celorlalte țări, iar România a arătat întotdeauna că știe să își respecte interlocutorii.

Cred că simpatia de care ne bucurăm în rândul a numeroase țări din Africa, Asia și America Latină poate constitui, de asemenea, un punct de sprijin în campania pentru atingerea acestui obiectiv ambițios.

În semestrul al doilea al anului 2018, România va deveni membră a Trio-ului Președinției Consiliului UE (împreună cu Finlanda și Croația), iar în prima jumătate a anului 2019 va prelua președinția semestrială a acestei instituții UE, rămânând parte a Trio-ului și în semestrul al doilea din2019. Dacă țara noastră va deveni membră a Consiliului de Securitate în perioada 2020-2021, atunci, timp de trei ani și jumătate, Bucureștiul se va afla în topul deciziei europene și mondiale. Reverberațiile unei astfel de poziții ar putea proiecta statura internațională a României pentru următorul deceniu.

Nu eu sunt cel chemat să evalueze șansele României în această competiție pentru un loc în cel mai important for de decizie mondială în materie de pace și securitate. Datoria mea și a echipei Misiunii României la ONU este să facem absolut tot ceea ce depinde de noi în plan profesional pentru ca aceste șanse să atingă masa critică a succesului. Putem reuși doar împreună, românii de acasă și românii din serviciul diplomatic exterior. Succesul va fi al României.