Ambasadorul britanic e îngrijorat de faptul că legăturile comerciale legale dintre Marea Britanie și România au devenit ținta unor posibile abuzuri de natură infracțională, în contextul informațiilor privind exporturile ilegale de deșeuri din UK.

Dacă există dovezi care să ateste un comportament infracțional, încurajez autoritățile române să ia toate măsurile legale necesare împotriva celor responsabili. Astfel de subiecte sunt tratate cu maximă seriozitate în Marea Britanie”, a declarat vineri ambasadorul britanic Andrew Noble.

Potrivit Agenției britanice de Mediu, "exportul ilegal de deșeuri este o infracțiune, iar Marea Britanie nu va ezita să ia măsuri împotriva celor care se fac responsabili de astfel de fapte. Cei vinovați pot primi pedepse cu închisoarea de până la doi ani și/sau amenzi în cuantum nelimitat”. 

La începutul acestui an, Agenția pentru Mediu a înființat un grup de lucru care acționează împotriva crimei organizate în domeniul deșeurilor, ce poate lua o varietate de forme, de la aruncarea deșeurilor periculoase în locuri nepermise la etichetarea falsă a deșeurilor în încercarea de a le exporta ilegal în alte țări, informează Ambasada britanică la București.

Obiectul principal al Agenției de Mediu este să împiedice transporturile ilegale prin interceptarea la sursă, pentru a preveni exporturile.

În 2018/19, a inspectat 926 de containere în porturi și a returnat 236 dintre acestea la sursă, pentru că deșeurile nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi exportate. În urma acestor intervenții, în 2018/19, a prevenit exportul ilegal a 12.690 de tone de deșeuri. În anii financiari 2014/2015 și 2018/19, Agenția pentru Mediu din Marea Britanie a trimis în judecată, cu succes, șapte companii și 15 persoane pentru infracțiuni legate de exportul ilegal de deșeuri. În plus, în iunie 2019, un alt caz important a fost judecat.

Cei care sunt suspecți de export ilegal de deșeuri pot fi trimiși în judecată și pot primi pedepse cu închisoarea de până la doi ani și/sau amenzi, urmând ca pagubele pe care le-au produs să poată fi acoperite prin sechestrarea sumelor de bani și a bunurilor obținute în urma activității infracționale. 

În plus, Agenția investighează circumstanțele tuturor solicitărilor de repatriere pentru a-i identifica pe cei responsabili de exportul ilegal de deșeuri și a încerca să obțină returnarea voluntară a deșeurilor.

”Sub apanajul importurilor de articole de uz casnic, ajung în România mari cantități de deșeuri. În ultimele săptămâni 25 de containere au fost identificate cu deșeuri în Portul Constanța și fiecare container are în jur de 20 de tone. Numai ieri, colegii de la Paza de Coastă, comisarii Gărzii de Mediu au trimis înapoi în Marea Britanie șapte containere. Toate acestea se întâmplă pentru că în Marea Britanie eliminarea unei tone de deșeuri ajunge să coste 400 de lire, iar în România 30-40 de euro. Aceste deșeuri ajung din Portul Constanța în județul Ilfov, la Afumați și în alte locații, și mare parte din aceste deșeuri sunt supuse arderilor necontrolate, ilegale”, a declarat luni, la Libertatea.ro, ministrul interimar al mediului, Costel Alexe, după ce în noaptea de duminică spre luni s-a înregistrat un nivel ridicat de poluare în București.