Colonelul Lucian Andrei a primit medalia ONU "In the service of peace", în cadrul ceremoniei de medaliere a personalului militar și de poliție care își desfășoară activitatea în cadrul Secretariatului ONU.

Ofițerul român a fost premiat în semn de recunoaștere a activității desfășurate ca șef al echipei de evaluare din cadrul Oficiului pentru  afaceri militare al Departamentului pentru operații de menținere a păcii.

Ceremonia organizată vineri la sediul ONU cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Căștilor Albastre a fost condusă de sub-secretarii Generali ONU Jean-Pierre Lacroix, șeful Departamentului pentru operații de menținere a păcii și Atul Khare, șeful Departamentului pentru sprijin în teren, în prezența consilierului militar al ONU, gl.-lt. Carlos Humberto Loitey și a consilierului de poliție, chestor Luís Carrilho, potrivit unui comunicat al Misiunea Permanentă a României pe lângă Națiunile Unite.

La eveniment au participat și adjunctul reprezentantului permanent al României la ONU, Gheorghe Necula, și consilierul militar al Misiunii Permanente a României la ONU.

Colonelul Lucian Andrei activează de șase luni în cadrul Secretariatului ONU. El este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi "Nicolae Bălcescu", arma infanterie (promoția 1988) și al Facultăți de comandă și stat major din cadrul Universității Naționale de Apărare "Carol I", promoția 2005.

În perioada 2015-2017 a deținut funcția de director de management al Comandamentului Diviziei Multinaționale de Sud - Est, în perioada 2012-2015 a îndeplinit funcția de consilier militar al României la ONU și ofițer de legătură în cadrul Forței Multinaționale din Irak, de două ori câte șase luni în perioadele 2005-2006 și 2007-2008.