Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Muncii, Marius Budăi, şi reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult, au semnat marți Programul de ţară 2018 - 2022 între Guvernul României şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii.

"România este ferm angajată în promovarea și protejarea drepturilor copiilor, în această direcție fiind făcute progrese majore, de-a lungul anilor. Legislația românească, dar și politicile Guvernului privind drepturile copiilor, sunt conforme angajamentelor asumate la nivel internațional, în primul rând cu prevederile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului (de la adoptarea căreia aniversăm 30 de ani în 2019), precum și cu standardele Uniunii Europene și ale Consiliului Europei. În acest context, vreau să subliniez excelenta cooperare dintre Guvern și UNICEF, care a demarat în iunie 1991 și continuă pe multiple planuri și în prezent. UNICEF a avut o contribuție semnificativă la progresele obținute de România în domeniul drepturilor copilului”, a declarat ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, la ceremonia de semnare.

Șeful diplomației a enumerat cele trei direcţii de acţiune ale parteneriatului.

”Prima, o noutate, împărtăşirea experienţei României în vederea promovării drepturilor copilului dincolo de graniţele ţării, ceea ce este elementul nou faţă de planurile de acţiune anterioare. A doua direcţie: îmbunătăţirea incluziunii sociale a tuturor copiilor, în special a celor din mediul rural, din cadrul familiilor de etnie romă şi al comunităţilor sărace, precum şi a copiilor cu dizabilităţi. Al treilea element, îmbunătăţirea capacităţii autorităţilor de la nivel central de a elabora, de a aplica şi de a evalua politici care favorizează respectarea şi realizarea drepturilor copilului, inclusiv întărirea unor parteneriate cheie, menite să conducă la creşterea angajamentului naţional faţă de copii şi faţă de reformele sociale. Aprobarea prelungirii programelor derulate de Reprezentanţa UNICEF din România şi semnarea actualului plan de acţiune, azi, sunt o dovadă în plus a sprijinului ferm pe care Guvernul României îl acordă proiectelor pe care UNICEF le desfăşoară în ţara noastră", a explicat Teodor Meleşcanu. 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că această continuare a parteneriatului cu UNICEF poate contribui, ”atât la îmbunătățirea incluziunii sociale a tuturor copiilor, cu un accent special pe cei provenind din grupuri vulnerabile și a condițiilor care favorizează realizarea drepturilor copilului, cât și la promovarea experienței României în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului la nivel internațional”.

Dincolo de vorbe frumoase

Pieter Bult, reprezentantul UNICEF România, a precizat că România a fost printre primele țări care au semnat Convenția pentru Drepturile Copilului, în 1990.

El a declarat că de atunci situația copiilor din România s-a îmbunătățit semnificativ, iar mortalitatea infantilă a scăzut în mod vertiginos. De asemenea, a crescut rata școlarizării și a scăzut numărul copiilor instituționalizați după ce, în 2014, a fost interzisă instituționalizarea copiilor sub 3 ani.

Bult a mai precizat că ultimele date UE arată o scădere, chiar dacă mică, a copiilor care trăiesc în sărăcie.

”În pofida acestor îmbunătățiri, sărăcia și vulnerabilitățile cu care se confruntă copiii din România rămân printre cele mai ridicate din UE, iar disparitățile majore persistă între media națională și progresele înregistrate de copiii săraci din mediul rural, copiii romi și copiii cu dizabilități”, a declarat reprezentantul UNICEF.

"40% din copiii din România trăiesc în continuare în sărăcie sau se confruntă cu pericolul excluziunii sociale. Aproximativ 400.000 de copii rămân în afara şcolii, iar rata de abandon timpuriu a crescut la 19%. Dintre cei care au dat testul PISA OCDE - copiii la vârsta de 15 ani - circa 40% nu îndeplinesc nivelurile minime în ceea ce priveşte alfabetizarea sau cunoştinţele de matematică. Mortalitatea infantilă şi maternală au valori duble faţă de media UE. Realizarea imunizării a scăzut sub nivelurile acceptabile”, a mai spus Pieter Bult.