Ce înseamnă propaganda digitală și știrile false pentru Europa? Cum ar trebui realizată comunicarea în proiectele de dezvoltare internațională?

Corneliu Bjola este Profesor de Studii Diplomatice al Universității Oxford. Cercetările sale vizează studiul diplomației, teoria negocierii, etica internațională și managementul crizelor. 

Echipa EurActiv România a avut ocazia să discute cu profesorul Bjola în luna decembrie a anului trecut, în București, după prezentarea pe care a susținut-o în cadrul evenimentului organizat de Centrul pentru Cooperare și Dezvoltare Internațională – ”Digital Counter-Strategy. How to deal with digital propaganda?”.

EurActiv România: Propaganda și fenomenul știrilor false (”fake news”) au devenit subiecte importante pe agenda publică europeană. Care este contextul acestei evoluții și cine se ocupă de aceste lucruri în Europa?

Corneliu Bjola: În cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, acum vreo 2 sau 3 ani de zile, s-a constituit un grup special de lucru. Inițiativa s-a conturat urmare a campaniei sistematice de dezinformare operată de Federația Rusă împotriva Uniunii Euopene. Nu au fost alocați prea mulți bani, dar Parlamentul European a încercat să mărească recent finanțarea pentru el. Grupul se ocupă cu identificarea și cartografierea diferitelor tipare de propagandă și de dezinformare, dar cam atât în momentul acesta.

Eu am devenit preocupat de aceste lucruri și le-am urmărit într-un studiu dedicat acestor tipare. Ce pot să vă spun este că în Europa aceste lucruri au devenit o vulnerabilitate în contextul de criză cvasi-permanentă care a afectat Uniunea din 2008 in prezent.

”După 2008, încrederea în UE a scăzut creând un teren fertil pentru dezinformări sau narațiuni care atacă comunitatea europeană din mai multe unghiuri.”

Propaganda identifică slăbiciuni într-o societate. Eliminarea ei poate duce la reducerea presiunii, dar nu la vindecarea rănilor respective. Lucrul acesta este important pentru Uniunea Europeană. După criza financiară din 2008, încrederea în UE a scăzut creând un teren fertil pentru dezinformări sau narațiuni care atacă comunitatea europeană din mai multe unghiuri.

Nu vreau să exagerez, dar cred că suntem în pragul unui război informatic în care propaganda este folosită agresiv pentru avansarea de interese strategice. Una dintre problemele principale atunci când ești confruntat cu propaganda este cum reacționezi la ea. Poți să încerci să sporești securitatea informatică și asta poate crea probleme pentru cetățeni și media în cazul in care măsurile adoptate știrbesc dreptul de opinie si de exprimare - așa că trebuie să fii foarte atent. Sau, pe de altă parte, poți să cauți soluții pentru eliminarea propagandei prin identificarea și adresarea zonelor cu cel mai mare risc, respectiv a faliilor sociale sau politice pe care propaganda încearcă sa le exploateze. Cele două abordări se completează reciproc și cred că trebuie folosite într-un mod echilibrat.

EurActiv România: Vorbim de o linie foarte subțire între blocarea anumitor canale de comunicare și libertatea presei. Cum se realizează un echilibru? Cine poate reacționa împotriva propagandei și cum?

Corneliu Bjola: Vorbind în contextul european, primul element important este să ne întrebăm cine ar putea să realizeze echilibrul. Dacă vorbim de Uniunea Europeană, adică de Serviciul European de Acțiune Externă, există acest grup de care v-am vorbit care face o treabă foarte bună. Are o echipă cu membri foarte pasionați. Se plâng însă des că au probleme de finanțare și de misiune. Tot ce pot face este să cartografieze temele de propagandă împotriva Uniunii și să alerteze statele membre.

Dacă nu Uniunea Europeană, atunci cine? Statele Membre? Anumite țări din Scandinavia sunt expuse în prima linie și acordă un interes foarte serios acestor probleme. Cooperează cu Uniunea Europeană, dar ei au programul lor destul de sistematic. Din păcate, dintre cei de acolo cu care eu am vorbit, cei care se ocupă cu aceste lucruri sunt parte din Ministerele de Apărare. Deci, dintr-un anumit punct de vedere situația este deja militarizată. Ei percep lucrurile în termenii războiului informatic, iar combaterea propagandei este tratată ca o acțiune cvasi-militară.

”Teorii conspiraționiste, promovarea clivajului dintre Uniunea Europeană și estul Europei, sau între Uniunea Europeană și Statele Unite - acestea sunt tipare care pot fi foarte ușor de identificat.”

Un alt grup de reacție ar putea fi media. Au apărut foarte multe platforme online noi. Ele și ”social media” sunt în creștere. Media tradițională a scăzut în audiență. Aici ar trebui furnizat un echilibru bazat pe informații veridice. Dar trebuie avută în vedere necesitatea de a înțelege limitele comunicării. Transmiterea informaților trebuie caracterizată de o anumită neutralitate. Trebuie să prezinți lucrurile cât mai obiectiv. În acest sens, cred că apariția unor ghiduri de educare atât printre profesioniști cât și pentru public este benefică. Spre exemplu, ghiduri despre cum să înțelegi dacă o știre este falsă sau adevărată sau despre ce înseamnă de fapt propaganda.

În studiile de propagandă există un termen care a fost atribuit în mod interesant lui Lenin, deși nu a putut fi găsită sintagma exactă în textele sau discursurile sale - the useful idiot/idiotul de serviciu. Este vorba de persoana care repetă neintenționat un punct de propagandă. De ce repetă ? Pentru că rezonează cu o anumită perspectivă asupra societății respective. Sintagma nu trebuie insa folosită lejer. Nu orice persoană care este în dezacord cu tine e idiotul de serviciu pentru „x” sau „y”. Cred însă că e important să se urmărească traiectoria unor teme de propagandă pentru a înțelege în ce măsură anumite reacții sunt organice sau din categoria ”idiotului de serviciu”. Am fost de exemplu, foarte surprins de virulența fobiei „sorosiste” în spațiul public românesc. Discursul anti-Soros nu are origine românească. A fost promovat sistematic de regimul Putin ca o formă de neutralizare a societății civile din Rusia. A fost ulterior adoptat de alte regimuri cu valențe sau aspirații autoritare în Europa (vezi cazul Ungariei) și pentru același scop: discreditarea prin asociere a celor care denunță devierile populiste, naționaliste și autoritare. Pe scurt, slăbirea sau eliminarea „societății deschise” teoretizată de Karl Popper și care este esențială pentru funcționarea și întărirea sistemelor democratice. Aceasta este cheia în care trebuie înțeleasă propaganda anti-Soros inițiata de Kremlin și promovată ulterior în Estul Europei.

În fine, eu cred că este important ca oamenii să înțeleagă că nu tot ce apare pe Internet are aceiași valoare. Spre exemplu, în estul Europei a luat amploare fenomenul discuțiilor despre conspirații, un lucru foarte coroziv. Ar putea fi justificări istorice. Estul a fost sub controlul a diferite imperii și așa s-a creat ideea că omul nu ar avea control asupra propriului destin. Aceasta ar putea fi o posibila explicație de ce zona aceasta este atât de fertilă pentru teorii conspiraționiste – un sentiment al neîncrederii in forțele proprii si prin contrast, o convingere oarecum habotnică că lumea e condusă din „umbra” de forțe malefice de care nu poți să te aperi. O idee total falsă și foarte nocivă, dar care, din păcate, are încă destui aderenți.

Nu am o soluție perfectă, pot doar să prezint o serie de observații preliminare despre cum funcționează propaganda. Teorii conspiraționiste, promovarea clivajului dintre Uniunea Europeană și estul Europei, sau între Uniunea Europeană și Statele Unite - acestea sunt tipare care pot fi foarte ușor de identificat.

De asemenea, este important să nu supra-reacționezi (overreact) - să consideri că fiecare act de dezinformare este o mare amenințare. Trebuie făcută o selecție, trebuie făcută o evaluare. Altminteri, resurse limitate sunt irosite pentru contracararea de teme propagandistice fără impact.

EurActiv România: În România s-a discutat foarte mult problema știrilor false. Care ar fi soluția aici? Educația? Verificarea surselor? Evaluarea informaților?

Corneliu Bjola: Știrile false reprezintă un fenomen care a explodat la nivel global. Există două întrebări. Cum au ajuns aceste știri false să capete o influență atât de mare, în special în discursul politic? Iar a doua întrebare ce poate fi făcut în acest context?

”Vorbim de o tendință care vizează captarea atenției. Și când nu ai știri senzaționale, ce faci? Le inventezi.”

O parte din răspunsul la prima întrebare ține de natura platformelor digitale și modul în care știrile sunt create. Ceea ce apare interesant în aceste știri false este senzaționalismul.

Social media are acest ”bias” intrinsec, în sensul că oamenii sunt inundați de informații, beneficiază de multă comunicare prin Facebook, timpul este limitat și există o predilecție fie să mergi pe informația care te distrează, fie pe cea care ți se pare revoltătoare. Fenomenul acesta se manifesta și în presa online prin clickbait-uri. Vorbim de o tendință care vizează captarea atenției. Și când nu ai știri senzaționale, ce faci? Le inventezi. Omul citește, distribuie, nu se mai gândește dacă e verificat sau nu.

Pe Facebook există și un foarte puternic algoritm care întărește aceste bule în care știrile care îți vin sunt distribuite de prieteni. Tot conceptul Facebook-ului este acela de asociere a oamenilor care gândesc la fel. Între prietenii tăi există o anumită similitudine de păreri. Nu vreau să spun că toți prietenii tăi gândesc ca tine, dar există o congruență, căci de aceea stăm alături ei.

Deci este și o problemă care ține de natura platformelor digitale. Poate fi făcut ceva?

Facebook, de când a fost atacat pe acest subiect încearcă să găsească o soluție și alții se gândesc la lucrul acesta asta – un algoritm, care să verifice acuratețea informațiilor dintr-o știre. De exemplu, dacă este vorba de o știre falsă să te anunțe că este o știre falsa și, poate, să te trimită la un link unde informațiile sunt disputate. Înțeleg că Facebook deja testează o astfel de metodă în câteva țări.

Pe de altă parte, trebuie recunoscut că algoritmul este făcut de oameni. Nu vreau să intru în chestiuni tehnice, dar este o mare problemă ce înveți acel algoritm. A fost un caz celebru cu botul de la Microsoft care a trebuit închis. Era o mașină care încerca să învețe de la audiență, un cont de Twitter care încerca să învețe din ceea ce i se comunica. Din păcate, cei cu care a interacționat au folosit mesaje rasiste așa că botul a trebuit sa fie închis.

Deci, ce introduci în algoritm cam asta o să iasă.

Cum judeci elementele ce țin de rasism, antisemitism, sexism dintr-un mesaj? Care sunt cuvintele cheie? Cum reacționezi? Unele grupuri, de exemplu cele de extremă dreaptă, folosesc coduri care ocolesc aceste cuvinte cheie.

Pe scurt, algoritmurile pot ajuta dar trebuie să fim precauți în ceea ce privește mirajul tehnologic – pastila tehnologică care rezolvă orice. Problemele complexe sociale pe care propaganda le exploatează nu au soluții simple pe care sa le putem rezolva peste noapte prin tehnologie.

Cealaltă soluție este educația. Aici ar trebui dezvoltate campanii de informare. Cine ar trebui să le facă? Poate organizațiile neguvernamentale pentru că ele sunt pilonul „societății deschise” de care aminteam mai devreme. Statul poate să contribuie, dar există pericolul de a vedea eforturile oficiale interpretate tot într-o notă propagandistică.

În plus, dacă guvernul intervine în acest context, vor fi necesare fonduri, resurse umane. Va fi creat un aparat. Asta înseamnă că trebuie supravegheat. Nu poți să dai multă putere unei autorități, care, deși bine intenționată, ar putea sa folosească aceste competențe într-un mod anti-democratic. Trebuie să te gândești și la limitele în care o asemenea autoritate ar trebui să opereze.

EurActiv România: Cum se încadrează social media în acest context ?

Corneliu Bjola: Social media este un domeniu nou care schimbă discursul. Un element este limbajul. Dacă vorbești pe Twitter ai 140 de caractere. Cât poți să explici în 140 de caractere ? Poți să pui 3-4 postări, dar nu ai același efect. Nu poți să ai o conversație. Nu poți să schimbi idei într-un mod filosofic, adânc. Lucrul aceasta dintr-o dată amputează discursul. Trebuie să fii foarte direct, foarte la obiect.

Pe alte platforme, Facebook, lucrurile sunt mai elaborate. Spre exemplu, urmăream comunicările diplomaților germani pe Facebook. Ei nu folosesc Twitter deoarece cuvintele germane sunt foarte lungi și preferă din acest motiv Facebook.

”Ideea principală și promisiunea – dacă vreți – in ceea ce priveste social media este că lărgește baza de participare.”

Un alt element este tranziția de la text la vizual. Instagram, Youtube… Putem observa o tendință în care comunicarea se mută spre vizual. Vizualul are impact, are potențial emoțional și e ușor accesibil.

Ideea principală și promisiunea – dacă vreți – în ceea ce privește social media este că lărgește baza de participare. Epoca în care un strat de elite și grupuri media comunica în stil monolog cu populația e apusă. Populația are acum instrumentul de a participa direct în conversație și de a ține elitele oarecum sub control.

Nu vreau însă să cad în capcana de a spune că social media face mai mult bine decât rău sau invers. Este o tehnologie. O tehnologie nucleară poți să o folosești pentru a crea energie sau pentru a crea bombe. Este o alegere la mijloc. Provocarea care vine cu fiecare nouă tehnologie este cum să limitezi potențialele efecte negative. Și da, există un potențial distructiv în ceea ce priveste social media, la care acum câțiva ani nu ne gândeam.

EurActiv România: Cum se transpun lucrurile acestea la nivel global în cadrul eforturilor internaționale de dezvoltare? Trebuie create programe specializate de comunicare care să acompanieze asistența pentru dezvoltare pentru protejarea împotriva propagandei?

Corneliu Bjola: Problema principală este de conținut. Vă dau un exemplu. Am făcut un studiu pe modul de comunicare a trei ambasade în Beijing pe o platformă locală, Weibo, care combină Facebook și Twitter. M-am uitat la Ambasada Statelor Unite, a Japoniei, și la delegația Uniunii Europene. Și am analizat mesajele lor pe câteva luni. Americanii erau foarte politici, discutau teme politice, încercau să alerteze publicul în privința activității guvernului chinez. Europeni erau axați pe teme culturale, încercau să sublinieze dimensiunea culturală a Europei cu tot felul de evenimente. Discutau și elemente economice, dar nu abordau probleme politice. Japonezii vorbeau mult în sens pozitiv despre societatea lor în ansamblu. Nu atingeau niciun subiect politic. După ce am analizat toate mesajele, cea mai eficientă comunicare s-a dovedit a fi cea a japonezilor. Ce ne spune lucrul acesta? Ne spune că trebuie să te adaptezi la context. Istoria relației dintre China și Japonia are o anumită dinamică din cauza celui de-al doilea război mondial. În acest context, adresarea unor chestiuni politice de ambasada Japoniei nu ar fi produs rezultate notabile. În schimb, ei au subliniat lucrurile pozitive din societatea japoneză. În perioada de criză diplomatică de acum câțiva ani cauzată de tensiunile din Marea Chinei de Est, chiar dacă au fost câteva cazuri de ”trolling” sau de abuz împotriva reprezentanților japonezi din partea audienței, ceilalți din comunitatea online luau poziție si atrăgeau atenția că nu este normal să vorbești jignitor cu un ambasador sau cu reprezentanții unei ambasade. Se crease, deci, un sentiment pozitiv.

”Pentru a avea o campanie digitală eficientă, trebuie să te gândești la audiență si sa interacționezi pozitiv cu ea. Altfel, riști să consumi resurse pentru promovarea de informație difuză cu impact foarte limitat.”

Reîntorcându-ne la întrebare, problema este de conținut sau de prezentare a situației. De exemplu, trebuie să înțelegi care este relația dintre România și Republica Moldova. Trebuie să înțelegi cine este a treia parte în relația respectivă și să contextualizezi.

Pentru a avea o campanie digitală eficientă, trebuie să te gândești la audiență și să interacționezi pozitiv cu ea. Altfel, riști sa consumi resurse pentru promovare de informație difuză cu impact foarte limitat.

Chiar și un subiect steril, neinteresant, poate fi făcut atractiv într-un mod creativ prin social media.

Există de asemenea preocuparea legată despre cine să facă aceste campanii digitale? Ministerele de externe sunt instituții birocratizate, au o anumită cultură instituțională destul de ierarhică și rigidă. În vreme ce cei care lucrează pe digital, sunt cei ce lucrează în adidași și jeans, precum angajații de la Apple. Acolo este creația. Exemplul perfect este postul pe Twitter al delegației Canadei la NATO - „acest teritoriul nu este Rusia” care a avut un succes enorm. A fost făcut de o studentă stagiară.

Trebuie, deci, să aduci și să cultivi oameni talentați.

În fine, este necesară o strategie complexă de diplomație digitală, care sa includă un profil de conținut inovator, metode performante de interacționarea și ajustare digitală, și care sa fie creată și operată de persoane creative, fără inhibiții ierarhice și cu multă pasiune pentru ceea ce fac.

EurActiv România: Dar ce se întâmplă în contextul unor asemenea campanii atunci când spațiul public este invadat cu mesaje de propagandă?

Corneliu Bjola: Aici, cheia este percepția. Percepțiile se formează în mai multe feluri, prin acuratețea informațiilor, de exemplu devin plauzibile. Unele se formează însă pentru că pur și simplu nu au punct de referință. Astfel, trebuie să creezi un punct de referință care să permită o contrastare a mesajului respectiv și să expună lipsa de credibilitate a mesajului respectiv. Asta este exact strategia actuală urmărită de Serviciului European de Acțiune Externă ca reacție la campania de propaganda digitală promovată de regimul Putin în ultimii ani. Atenție, însă! Problema nu este doar de contestare ci și de selecție a cazurilor pe care le contești. Nu poți să-ți petreci tot timpul combătând toate informațiile care apar. Ai resurse limitate. Trebuie să fii selectiv. Odata intelese sursele și temele de propagandă, trebuie inițiată, în etapa a doua, o acțiune de contra-dezinformarea activă care să cuprindă nu numai izolarea și neutralizarea surselor de dezinformare dar și educația publicului privind nocivitatea acestor surse. In fine, a treia etapă presupune adresarea faliilor sociale sau politice care permit temelor de propagandă să rezoneze cu anumite categorii de public astfel încât reziliență socială la astfel de fenomene sa fie întărită substanțial.