România a intrat în top 20 mondial al statelor care furnizează migranți. Potrivit unui raport ONU cu date din 2015, sunt 3,4 milioane de cetățeni români care locuiesc în altă țară. România a urcat, pentru prima oară, pe locul 4.

Potrivit raportului ONU privind migrația pe mapamond, 3,4 milioane de cetățeni români locuiesc în altă țară. Este a doua cea mai mare creștere a diasporei unei țări, spun experții Națiunilor Unite, transmite Digi24.

Primele trei țări cu cea mai mare disporă sunt Marea Britanie (cu 4,9 milioane emigranți), Polonia (4,4 milioane) și Germania (4 milioane).

România a înregistrat o creștere de 7,3% pe an, în timp ce pe primul loc este Siria cu 13,1% , iar pe locul trei Polonia cu 5,1%. Experții notează că este cea mai accelerată creștere a numărului de migranți într-un stat care nu s-a confruntat cu războiul.

La nivel european, România a urcat, pentru prima oară, pe locul 4 la numărul total al cetățenilor săi care trăiesc în străinătate, după Marea Britanie, Polonia și Germania.

Dacă ne raportăm la totatul populației, în România diaspora reprezintă 17%, în timp ce în Polonia doar 11%.

Pentru comparație, la nivel mondial, în 2015, 3,3% din toată populația trăia în altă țară decât cea în care s-a născut, față de 2,8% în anul 2000.

Schimbarea Topului 20, între 2000 și 2015

Numărul total de emigranți a ajuns în 2015 la 244 de miliaone de persoane, o creștere cu 71 de milioane (41%), față de anul 2000.

Aproape două treimi din total (respectiv 76 de milioane) trăiesc în Europa.

Asia este a doua zonă de destinație, pentru 75 milioane dintre emigranții din 2015.

Pe locul trei se situează America de Nord (54 de milioane de emigranți).

Aproximativ două treimi (67%) din totalul emigranților trăiau anul trecut în 20 de țări. Cei mai mulți imigranți avea SUA (19%), urmate de Germania și Federația Rusă (cu câte 12 milioane de imigranți), și de Arabia Saudită (10 milioane de imigranți).

Aproape jumătate din emigranții lumii s-au născut în Asia (104 milioane din totalul de 244 milioane emigranți). Pe locul doi se află Europa, ca zonă care a produs emigranți, dar aici este vorba de mobilitatea din interiorul UE.