România se află pe locul 54 într-un clasament al empatiei oamenilor din 63 de țări, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Michigan.

Pe locul 53 se află Rusia, iar pe 55 Cehia, ultima parte a clasamentului fiind dominată de țări din Europa de Est.

Lituania este țara unde oamenii sunt cel mai puțin empatici, conform studiului publicat în ultimul număr al revistei Journal of Cross-Cultural Psychology, relatează Agerpres. Astfel, ultimele zece poziții din clasament sunt ocupate, în ordine, de România, Cehia, Letonia, Slovacia, Finlanda, Bulgaria, Polonia, Estonia, Venezuela și Lituania.

În afară de Ecuador, Arabia Saudită și Peru, primele zece poziții sunt ocupate în ordine de Danemarca, Emiratele Arabe Unite, Coreea de Sud, SUA, Taiwan, Costa-Rica și Kuweit.

Studiul aflat la baza acestui clasament al empatiei popoarelor, coordonat de William Chopik, profesor de psihologie la Michigan State University, a fost realizat pe baza unor sondaje online la care au răspuns 104.365 de adulți.

Subiecții au răspuns la întrebări despre propria empatie sau abilitatea lor de a reacționa și de a interacționa cu alte persoane, atât la nivel emoțional cât și intelectual. Participanții au răspuns și unor întrebări menite să evidențieze alte trăsături care pot fi legate de nivelurile de empatie, precum calitatea de a fi agreabil, conștiinciozitatea, stima de sine și comportamentul prosocial.