ONG-urile și administrația publică pot depune din 25 noiembrie proiecte dedicate reducerii numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome.

Ministerul Fondurilor Europene a lansat joi, 12 noiembrie o linie de finanțare prin Programul Operațional Capital Uman cu buget total de 120 milioane euro. 

Proiectele vor putea fi realizate de consilii județene, primării/consilii locale, unități subordonate sau coordonate de catre o autoritate a administratiei publice locale, organisme neguvernamentale nonprofit. 

„Propunerile de proiecte trebuie să includă obligatoriu acțiuni care vizează integrarea persoanelor pe piața muncii, prin încurajarea participării la stagii și scheme de ucenicie/ cursuri de formare profesională, măsuri de susținere a antreprenoriatului în cadrul comunității și încurajare a ocupării pe cont-propriu, combaterea discriminării și marginalizării, precum și sprijinirea dezvoltării/ furnizării de servicii sociale/ servicii socio-medicale”, arată comunicatul MFE.

În plus, proiectele vor trebui să includă măsuri din cel puțin două din următoarele domenii: locuire, educație, asistență juridică pentru reglementarea actelor de identitate, actelor de proprietate și/ sau de stare civilă.

Proiectele se vor depune între 25 noiembrie și 15 ianuarie, în noul sistem electronic MYSMIS2014, care va fi complet funcțional până la acea dată - a explicat pentru EurActiv.ro Ministrul Marius Nica. 

Acesta a mai spus că liniile de finanțare pentru primele două axe POCU, cele dedicate Schemei de Garanții pentru Tineri, vor fi lansate săptămâna viitoare. Amânarea s-a datorat unor completări care au fost solicitate pe documente de către Comisia Europeană.