Popularii europeni vor să pună capăt influenței pe care țări precum Rusia o au asupra partidelor politice din Parlamentul European. Liderul Grupului PPE crede că ar trebui reguli mai dure privind finanțarea formațiunilor din Legislativul european.

Grupul Partidului Popular European (PPE) din Legislativul European dorește acțiuni mai eficiente și în lupta cu formațiunile radicale din Europa și reguli clar în ceea ce privește finanțarea externă, în special din Rusia, a partidelor europene.

"Ar trebui să consolidăm în continuare regulile privind finanțarea partidelor la nivelul UE", a declarat, pentru Der Spiegel, președintele Grupului PPE, Manfred Weber (CSU).

Partidele ar trebui să primească mai puțin fonduri UE, în cazul în care membri sau formațiuni partenere sunt cofinanțate de regimurile autocratice. Weber se referă în special la Rusia, al cărei președinte încearcă de ceva timp să câștige influență asupra partidelor din Europa.

Cele mai recente exemple sunt chiar de luna trecută. Înainte de Crăciun, Partidul Libertății din Austria (FPÖ), de extremă dreapta, a semnat un acord de cooperare cu Rusia Unită, partidul lui Putin.

Tot înainte de Crăciun, Frontul Național din Franța a negat informațiile, potrivit cărora ar fi primit un alt împrumut din Rusia pentru campania privind alegerile prezidențiale de anul acesta. În 2014, formațiunea de extremă dreapta a primit un împrumut de la o bancă apropiată Kremlinului.

Cu toate că UE a interzis, de la începutul acestui an, acest tip de finanțare din partea țărilor terțe, sancțiunile sunt nesemnificative. Cea mai mare sancțiune este aplicarea unei penalizări de 10% din bugetul anual al unui partid.

Manfred Weber crede că nu este suficient: "Nu se poate ca UE să finanțeze partidele anti-UE, care sunt finanțate și de către Kremlin, cu scopul de a slăbi Europa. Trebuie să punem capăt acestui lucru".

Pentru a îngreuna formarea unor alianțe ale partidelor radicale, politicianul PPE cere celorlalte partide din Parlamentul European susținere în vederea unor reguli mai stricte privind înființarea grupurilor politice din Legislativ.

În prezent, condițiile pentru înființarea unui grup parlamentar sunt minime: 25 de deputați care să reprezinte cel puțin un sfert din statele membre.

Se ajunge astfel la situația de a avea un grup precum Europa Libertății și Democrației Directe, din care fac parte formațiunea antieuropeană UKIP, cea care a făcut campanie pentru Brexit, dar și Cinque Stelle din Italia, deși Nigel Farage și Beppe Grillo nu au nimic în comun, în afară de criticile la adresa UE. De altfel, Grillo a și propus duminică plecarea formațiunii din EFDD și aderarea la ALDE, propunere votată de membrii Cinque Stelle.

PPE și ALDE au propus, în decembrie anul trecut, o modificare a regulilor privind formarea grupurilor din PE, dar social-democrații, verzii și grupurile de stânga s-au opus.

Popularii cred că S&D nu a fost de acord cu modificările, pentru că nu au vrut să-i supere pe ecologiști, de votul cărora au nevoie, săptămâna viitoare, pentru alegerea candidatului lor, Gianni Pittella, în funcția de președinte al Parlamentului European.