România a reușit să realizeze, în cei zece ani de când este membru al Uniunii Europene, mai mult decât se așteptau oficiali români în perioada negocierilor de aderare, spune Leonard Orban, primul comisar european din partea României.

România a fost subiectul unor transformări majore în beneficiul românilor, iar direcția pe care merge este una benefică și ne va permite în continuare să ne consolidăm ca stat, a spus consilierul prezidențial Leonard Orban, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

„Aniversăm 10 ani de la aderarea României la UE. În această perioadă, România a fost subiectul unor transformări majore. După părerea mea, toate în beneficiul cetățenilor români. Am avut șansa să contribui, într-o oarecare măsură, la aderarea României la UE. Am fost negociator adjunct, apoi negociator șef. Dacă mă uit acum retrospectiv, îmi dau seama că într-o serie întreagă de domenii am realizat mai mult decât ne așteptam să realizăm la acel moment”, a precizat Orban.

Consilierul prezidențial a reamintit faptul că a fost primul comisar european din partea României, precum și ministru al Afacerilor Europene.

„Am avut onoarea să fiu primul comisar român în istoria UE. Am fost de asemenea ministru al Afacerilor Europene. În această calitate am putut să gestionez o serie întreagă de dosare în care România a putut să influențeze decizia la nivel european. O să vă dau un singur exemplu, bugetul pentru perioada 2014-2020, bugetul UE, unde România a reușit să obțină nu numai sume consistente pentru dezvoltare atât pentru politica de coeziune, cât și pentru politica agricolă comună, dar și a reușit să obțină niște soluții favorabile pentru accelerarea și consolidarea absorbției fondurilor europene”, a subliniat Leonard Orban.

În încheierea mesajului, fostul comisar european a susținut că „direcția pe care merge (România n.r.) este una benefică, este una care ne va permite în continuare să ne consolidăm ca stat și va permite cetățenilor români să fie din ce în ce mai prosperi și din ce mai siguri și mai optimiști cu privire la viitorul lor”.

Leonard Orban a fost primul comisar european din partea României în perioada 2007-2010, el îndeplinind funcția de membru al Comisiei Europene, responsabil pentru domeniul multilingvismului.