Parlamentul European va organiza o dezbatere cu privire la viitorul acordului de la Paris privind clima după anunțul recent făcut de administrația președintelui Donald Trump cum că va retrage Statele Unite din această înțelegere.

Dezbaterea urmează să fie organizată la jumătatea lunii iunie, după cum a anunțat președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, citat de agenția de presă EFE.

Președintele Parlamentului European a susținut că o dezbatere a legislativului european "este necesară pentru a exprima voința fermă de a continua lupta împotriva schimbării climatice și a promova competitivitatea", scrie Agerpres, citând EFE.

Pacta Sunt Servanda

Imediat după după anunțul lui Trump, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat, că "Pacta Sunt Servanda, adica acordurile trebuie respectate, angajamentele trebuie onorate", la fel fiind și în cazul Acordului de la Paris, subliniind că "o chestiune de încredere și asumare a răspunderii". Totodată, Tajani a apreciat că decizia SUA "este o greșeală" atât pentru această țară, cât și "pentru restul planetei".

"Acordul este funcțional și îl vom duce mai departe, cu sau fără administrația americană (...) Cei care decid să nu participe la acest acord ratează o oportunitate istorică pentru cetățeni, planetă și economie. Uniunea Europeană va continua să conducă eforturile împotriva schimbărilor climatice și va continua să fie un punct de atracție global pentru investiții, inovare și tehnologie, în beneficiul locurilor de muncă și a competitivității", a adăugat Antonio Tajani, într-un interviu la PE.