Termenul de trei luni a fost stabilit de CE la 27 iulie. Potrivit rezoluției adoptate de PE miercuri, soluția ar trebui să reflecte un compromis între toate partidele parlamentare, să respecte Comisia de la Veneția și recomandările Comisiei Europene.

În rezoluția votată cu 510 voturi "pentru", 160 "împotrivă" și 29 de abținer, Parlamentul European a reamintit Guvernului polonez că ”Uniunea Europeană este creată pentru valorile...care au fost aprobate de poporul polonez cu ocazia referendumului din 2003” și că ”lucrează pe baza prezumției unei încrederi reciproce între statele membre, în conformitate cu democrația, statul de drept și drepturile fundamentale”.

Paralizarea activității Tribunalului Constituțional și refuzul Guvernului polonez de a publica toate deciziile sale ”periclitează democrația, drepturile fundamentale și statul de drept în Polonia”, spun eurodeputații, referindu-se mai ales la Carta UE pentru Drepturile Fundamentale.

Ei sprijină hotărârea Comisiei Europene de a găsi o soluție la situația actuală prin dialog cu autoritățile poloneze într-un cadru ”care să abordeze amenințările sistemice la statul de drept”, inițiat la 13 ianuarie.

Totodată, europarlamentarii cer autorităților poloneze să coopereze cu Comisia, care a publicat o Opinie privind statul de drept în iunie și o Recomandare pentru Polonia în iulie, cerând Comisiei să monitorizeze ce fac autoritățile poloneze cu aceste recomandări.

Dincolo de criza constituțională, Parlamentul este îngrijorat și de ”recentele evoluții rapide legislative” în alte domenii, mai ales în conexiune cu: 

  • Independența și imparțialitatea presei publice
  • Dreptul la libertatea de expresie
  • Dreptul la viață privată
  • Drepturi procedurale și dreptul fundamental la un proces corect
  • Imparțialitatea politică a administrației publice
  • Drepturile fundamentale ale omului, inclusiv drepturile femeilor