Consiliul European a decis joi seara acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.

UPDATE

”Ziua de astăzi marchează un pas crucial pe drumul vostru către UE. Felicitări, Volodimir Zelenski și Maia Sandu și oamenilor din Ucraina și Republica Moldova.Viitorul nostru este împreună”, a transmis pe Twitter președintele Consiliului European, Charles Michel.

”Cred că, prin acest pas, putem să spunem că s-a schimbat paradigma lărgirii Uniunii Europene, politica de extindere a primit un nou impuls. Cred că Ucraina, Moldova și Georgia, la rândul lor, au primit un nou impuls, și sunt convins că toată lumea se va pune foarte serios pe treabă pentru a pune în practică reformele, procedurile și proiectele care, sigur, sunt încă necesare pentru a face apoi următorul pas”, a declarat Klaus Iohannis.

”Zi istorică pentru Moldova: Consiliul European ne-a oferit statutul de„ țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor”, a scris pe Facebook președinta Maia Sandu.

”Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort - și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană”, a mai scris ea.

++++

Ei vor sublinia că cele două state trebuie să îndeplinească acele condiții stabilite de Comisia Europeană înainte de începerea negocierilor de aderare.

Dacă Ucraina și R. Moldova au șanse mari să primească acest statut, Georgia mai are de așteptat, având de implementat multe reformate înainte de a fi declarată oficial drept stat candidat la UE.

Într-o rezoluție adoptată joi, Parlamentul European invită șefii de stat sau de guvern să acorde „fără întârziere” statutul de țară candidată la UE Ucrainei și Republicii Moldova.

”Comisia propune să se acorde pentru Moldova și Ucraina statutul de candidat, dar până la începerea propriu-zisă a negocierilor de aderare, trebuie să îndeplinească o serie de condiții care sunt enumerate. Eu cred că este foarte bine așa și cred că această abordare a Comisiei a reușit să aducă o mișcare în întreaga politică de extindere a Uniunii Europene, o mișcare pe care o consider foarte pozitivă, ea poate să ducă, prin analogie, la o creștere a vitezei și pentru alte candidaturi și alte proceduri”, a declarat președintele Klaus Iohannis, după summitul UE - Balcanii de Vest.

Premierul leton Krišjānis Karins a declarat că Ucraina și R. Moldova sunt pregătite să primească statutul de țară candidată.

E puțin probabil să se înregistreze vreun progres în ceea ce privește procesul de extindere în Balcanii de Vest. Macedonia de Nord și Albania sunt blocate de veto al Bulgariei împotriva Skopje. 

Cu ocazia summitului de astăzi UE - Balcanii de Vest, premierul bulgar Kiril Petkov a declarat că nu sunt șanse ca Bulgaria să renunțe la veto.

Iohannis: Trebuie să avansăm un pic mai repede cu procesul de integrare pentru Balcanii de Vest

Mai mult pe EurActiv »