Președintele rus Vladimir Putin a avertizat cu privire la "consecințe grave", dacă acest tip de armament va fi folosit împotriva țării sale, explică La Razon.
Pentru autoritățile de la Moscova, talibanii nu numai că nu mai sunt teroriști, dar Kremlinul ar putea să le recunoască în curând guvernul, a anunțat ministrul de Externe, Serghei Lavrov, relatează Il Corriere della Sera.
Vladimir Putin e gata să oprească războiul din Ucraina, dacă sunt menținute liniile actuale de luptă, au declarat patru surse ruse pentru Reuters, adăugând că președintele rus e pregătit să continue lupta dacă Kievul și Occidentul nu dau un răspuns.
Vladimir Putin l-a pus pe Serghei Șoigu la cârma invaziei din 2022, el având ordin să cucerească Kievul în doar câteva zile, relatează Financial Times.
Actualul ministru rus al Apărării Serghei Șoigu nu va mai face parte din noul Guvern al premierului Mihail Mișustin, care va fi numit după ce președintele Vladimir Putin a fost reînvestit în funcție pentru un nou mandat prezidențial
Șeful Kremlinului a fluturat încă o dată memoria nazismului pentru a justifica invazia Ucrainei, prezentată de propaganda de stat drept o repetare a luptei din 1945, și a reiterat amenințarea nucleară împotriva aliaților săi.
Președintele Putin a declarat joi că Rusia va face totul pentru a evita o ciocnire între puterile globale, dar că nu va permite nimănui să o amenințe,într-un discurs care marchează aniversarea a 79 de ani de la victoria URSS contra Germaniei naziste.
Vladimir Putin a preluat oficial funcția de președinte al Rusiei pentru un nou mandat de șase ani, a anunțat președintele Curții Constituționale Valeri Zorkin.
Președintele rus Vladimir Putin a lansat marți o ofertă de dialog Occidentului în materie de securitate și stabilitate strategică, dar a pledat pentru crearea unei noi ordini mondiale, după ce a fost învestit pentru al cincilea mandat la Kremlin.
Marea Mediterană este „bântuită” de o flotă fantomă alcătuită din nave rusești care transportă arme și petrol, alimentând conflictul din Ucraina și încălcând sancțiunile impuse Kremlinului, potrivit Corriere della Sera.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.