În cursul nopții, a decedat la Spitalul Floreasca unul din cei doi pacienți cu arsuri de peste 90% din suprafața corporală, anunță Ministerul Sănătății.
Președintele Klaus Iohannis s-a dus marți la Spitalul Floreasca din București pentru a vizita o parte dintre răniții de la exploziile din Crevedia de sâmbătă seară.
Secția de Chirurgie II a Spitalului de Urgență Floreasca este închisă, purtătorul de cuvânt al unității medicale, medicul Bogdan Oprița, declarând luni pentru Agerpres, că mai multe persoane sunt infectate cu COVID-19.
Cunoscutul medic, managerul spitalului și alte persoane sunt acuzați de procurori că ar fi dotat spitalul cu aparatură achiziționată printr-o licitație fictivă, iar Barocamera nu a fost nici măcar instalată, deși a fost recepționată.
DNA a audiat marți mai multe persoane din fosta conducere a Spitalului Floreasca și cadre medicale în dosarul deschis la sesizarea Corupului de Control al premierului. Radu Macovei, fostul manager, este suspect de abuz în serviciu.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, joi, că nu crede că barocamera de la Spitalul Floreasca va putea fi folosită pentru tratarea arsurilor grave, fiind mai potrivită pentru tratamente antiaging.
Demisionarii acuză managementul spitalului că refuză să achiziționeze medicamente sau să angajeze noi oameni în cadrul UPU. În replică, Sorin Păun, managerul Spitalului de Urgență Floreasca, le transmite medicilor de la UPU să nu se lase manipulați.
Au trecut aproape doi
ani de la inaugurarea Blocul Curativ al Spitalului de Urgenţă din Chişinău,
însă acesta așa și nu funcţionează. Edificiul, pentru care s-au investit
milioane din bugetul de stat stă „conservat”. Numai anul
Dosarul privind neregulile de la Secția de Arși a Spitalului Floreasca din Capitală a ajuns la DNA, care face cercetări pentru abuz în serviciu. Dosarul a fost deschis inițial de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a început urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu în cazul neregulilor descoperite de corpul de control al ministrului Sănătății la Secția de Arși a Spitalului Floreasca.
Decizia a fost luată de ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, după ce a fost joi dimineață la spital și a constatat numeroase nereguli. Funcția de manager va fi ocupată de directorul medical Sorin Păun.
UPDATE 13.11 / 14:05 O tânără rănită în urma incendiului de la clubul Colectiv a decedat, vineri, în Germania, numărul total al victimelor ajungând la 55.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.