Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o reacție scurtă și postată pe pagina lui de Facebook referitoare la "resuscitarea" OUG 13 și stabilirea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.

"Ministerul Justiției trebuie să prezinte public o variantă de reglementare adecvată pentru pragul valoric la abuzul în serviciu, în acord cu deciziile Curții Constituționale, cu recomandările Comisiei de la Veneția și cu opiniile specialiștilor în drept", a scris Ciolacu.

Tot el a spus că "PSD rămâne consecvent și va vota în Camera Deputaților, care este for decizional, doar ceea ce recomandă profesioniștii din justiție".

De asemenea, șeful PSD a reamintit că modificarea Codurilor Penale este jalon în PNRR și "trebuie să ne asigurăm că această reformă se va face cum trebuie".

PSD, PNL și UDMR au votat miercuri la Senat un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.