Un proiect de lege scandalizează România: inițiatorii vor ca pacienții depistați cu boli grave în faze avansate să suporte o parte din costurile importante ale tratamentului. Nici în educație nu e liniște: scandal de bullying la un liceu de top.

Mai mulți deputați liberali, printre care Alina Gorghiu, au făcut un proiect de lege, care prevede că cei care refuză să participe la programele de prevenție pot fi obligați să suporte, parțial sau total, costurile tratamentelor bolilor.

Proiectul de lege, aflat în dezbatere publică până la 1 martie, prevede înființarea unei Agenții Naționale de Prevenție în Sănătate, care va propune un program național de prevenție multianual, cu subprograme anuale.

Liceul Tudor Vianu din București este în centrul unui scandal care ia proporții. Un profesor și-ar fi umilit un elev punându-l să se târască pe podea, în clasă, în fața colegilor, pentru un punct în plus la notă. Nimeni nu neagă informația, însă există două variante în legătură cu gestul profesorului: cei care-l susțin, inclusiv o parte dintre elevii colegiului, afirmă că întregul incident a fost o glumă, în timp ce nemulțumiții consideră inacceptabil gestul profesorului. Ministerul Educației a început deja o investigație proprie, elevii au venit la școală duminică pentru a-și exprima susținerea pentru profesorul acuzat de bullying iar presa publică mărturii din care aflăm că Vianu, deși un liceu de elită în matematică și informatică, nu este un exemplu atunci când vine vorba despre respectul față de toți elevii săi.

În plan extern, un jurnalist rus ne arată cât de murdar joacă propaganda Rusiei, cumpărându-și știri și opinii favorabile, inventând mărturii și manipulând grav publicul rus

Recomandarea de lectură din partea redacției EurActiv.ro este astăzi un text publicat de Casa Jurnalistului care acum, în plin scandal la Tudor Vianu, contribuie la o mai bună înțelegere a unei mentalități din acest loc și din școala românească a ultimilor ani în general.