Mai puțin de un sfert dintre români consideră că imigranții din Orientul Mijlociu reprezintă o mare amenințare pentru România, în timp ce 68,6% au o opinie contrară, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.
Imigrația îi îngrijorează din ce în ce mai mult pe europeni pe măsură ce se apropie alegerile din 9 iunie. Dar subiectul nu se află în fruntea preocupărilor alegătorilor din toate cele douăzeci și șapte de țări ale UE, scrie Les Echos.
Primul-ministru polonez, Mateusz Morawiecki, a dezvăluit întrebarea celui de-al treilea referendum pe care dorește să-l realizeze concomitent cu alegerile legislative din 15 octombrie, scrie Diario de Noticias.
Ministrul austriac de interne a vorbit din nou despre nefuncționarea Schengen și lipsa de sens a unei extinderi în aceste condiții. Croația spune că are sprijinul Vienei pentru a adera. Bode se duce în Austria, iar cancelarul austriac - la Zagreb.
"Porțile s-au închis", titrează aproape la unison presa europeană referindu-se la noua criză de a migrației de la granița Greciei cu Turcia. UE nu dorește noi fluxuri de refugiați, dar trebuie să plătească prețul pentru înțelegerea făcută cu Erdogan.
Partidul de extrema dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își continuă ascensiunea, ultima performanță fiind clasarea pe locul doi la alegerile regionale din două landuri est-germane, Brandenburg și Saxonia.
Ken Cuccinelli, directorul interimar al Serviciului american de imigrație, a deturnat marți poemul Emmei Lazarus, gravat în interiorul soclului Statuii Libertății, susținând că se referă în special la imigranții veniți din Europa.
Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru publicat vineri, numărul românilor care au o imagine pozitivă despre UE este în creștere și peste media europeană - 52%, față de o medie europeană de 43%.
Românii sunt printre cei mai optimiști în privința viitorului UE - 52%, în timp ce media europeană este de 32%, potrivit unui Eurobarometru al Parlamentului European publicat miercuri.
Controversatul premier Viktor Orban, cu un discurs naționalist și antiimigrație, e pe cale să obțină al treilea mandat consecutiv în fruntea Guvernului de la Budapesta - și al patrulea în total - la alegerile legislative de duminică.
Marele perdant al alegerilor de duminică este Partidul Democrat al fostului premier Matteo Renzi. Câștigătoare e formațiunea populistă Mișcarea 5 Stele.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.