Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că Portul Constanța reprezintă acum cea mai eficientă alternativă de transport comercial către Marea Caspică și Orientul Îndepărtat.
Grecia a extins notificarea NAVTEX pentru exerciții militare, care interzice circulația navelor în largul coastei din sud-estul Peloponezului. Această interdicție este menită să împiedice transbordările de petrol rusesc de pe o navă pe alta.
Trecem printr-o criză energetică globală, iar parcurile eoliene onshore reprezintă o potențială opțiune. Turbinele eoliene mai mari produc mai multă energie decât cele standard, însă componentele sunt prea mari pentru a fi transportate pe drum.
Ministerul Afacerilor Externe informează români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului maghiar a informat cu privire la introducerea unor restricții de circulație.
Parlamentul European a adoptat un text care favorizează circulația vehiculelor grele non-standard în țările în care operează deja. Deocamdată, Franța refuză încă să le autorizeze, arată Le Monde.
Începând de joi, e prevăzută o grevă națională a controlorilor feroviari din Franța, context în care sunt așteptate perturbări ale circulației trenurilor pe ansamblul liniilor operate de SNCF Călători - TGV, Ouigo, iNOUI, TGV Europe și Intercités.
Comisara Adina Vălean și ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, au lansat marți dialogul la nivel înalt UE-Republica Moldova privind transporturile.
Primarul general a explicat vineri, la B1 TV, de ce a respins mai multe solicitări de proteste ale fermierilor și transportatorilor în București și de ce a acceptat-o, într-un final, pe una dintre ele, semnată de doi avocați ai SOS România.
Zeci de camioane, autovehicule ale unor firme de transport, dar și utilaje agricole participă, vineri, pentru a treia zi consecutiv, la un protest care are loc pe șoseaua de centură a Capitalei, dar și în mai multe județe.
Compania feroviară germană ar putea obține 15 miliarde de euro din această vânzare, care să fie folosite pentru a reduce datoria grupului și pentru a investi în rețeaua aflată în dificultate, scrie Le Monde.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.