Parlamentul European: 85% din fondurile fraudate in UE, concentrate in 4 tari
Raportul adoptat marti de Parlamentul European se refera la "Protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor - Lupta impotriva fraudei - Rapoarte anuale 2005-2006".
"Toate instiintarile privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor si in special cel pentru exercitiul financiar 2006, au devenit mai analitice", se arata in comunicatul PE.
Cu toate acestea, raportul atrage atentia ca "statisticile se bazeaza pe diverse structuri nationale foarte eterogene, cu sisteme administrative, juridice, de control si de inspectie diferite".
Nereguli in cheltuirea fondurilor structurale, notificate de statele membre:
"Cuantumul afectat de nereguli a crescut cu 17%, de la 601 milioane euro in 2005 la 703 milioane euro in 2006", arata comunicatul PE.
Neregulile au vizat in special Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) si Fondul Social European (FSE), in timp ce aproximativ 85% din suma afectata de nereguli (438,1 milioane EUR) din cadrul fondurilor structurale au vizat, in 2006,
Germania, Spania, Italia, Portugalia si Regatul Unit. Deseori, beneficiarii au facturat cheltuieli neeligibile. Aceste detalii au fost descoperite dupa verificarea documentelor", transmite PE.
Produse de contrabanda
Prin raportul adoptat la Strasbourg, "deputatii solicita Comisiei Europene sa precizeze ce alte actiuni va intreprinde pentru a pune capat importurilor frauduloase de televizoare, de tigari si, in general, de produse contrafacute.
Deputatii invita Executivul ca inainte de martie 2008 sa prezinte comisiilor competente ale Parlamentului actiunile intreprinse ... referitor la intensificarea luptei impotriva fraudei si a contrabandei cu tigari", mai transmite PE.
Crima organizata
"Deputatii solicita Comisiei Europene sa prezinte Comisiei pentru Control Bugetar o analiza detaliata a sistemului sau a sistemelor utilizate de structurile crimei organizate conduse sau nu de mafia pentru a submina interesele financiare ale
Comunitatilor".
Acestia mai solicita ca Statele Membre sa garanteze calitatea sistemelor lor de control si de supraveghere prin declaratii adoptate la nivel national.
Ioana Morovan
[EurActiv / HotNews]
de Cornelia Vodoiu 21 Feb 2008 12:20
Suntem o generatie interzisa in Romania de 25 de ani.
Suntem prima generatie ce am sustinut treapta a doua in 1976. In 1978 am sustinut admitere la facultate. Am avut parte de o atmosfera academica in timpul facultatii. Am mers la cursuri, la seminarii, laboratoare. Nu intram in sesiune daca nu mergeam zi de zi la cursuri. Prezenta se verifica cu ajutorul condicii de prezenta. Au fost repartitii guvernamentale proaste, dar repartitii. Am facut armata trei ani in timpul facultatii, arma 52 pentru chimie. Am intrat la facultate cu media 9.25. In anul 1978 la admiterea in Institutul Politehnic Bucuresti, Facultatea de tehnologie chimica au fost 40 de medii de zece. La sfarsitul anului intai am avut cea mai mare medie. La Inceputul anului II primii cinci studenti din an au fost facuti membrii de partid ca o recompensa.La sedinte participam alaturi de cadre universitare ca Luminita Vladescu, George Baiulescu, d-ra Ivan etc.
Orasele mari si mici sunt inchise absolventilor facultatilor de stat de 25 de ani. Cei care trebuie sa raspunda sunt chiar profesorii nostri care fara stim au avut oamenii lor pregatiti "underground" si au ocupat catedre, institute de cercetare ale statului. Dupa 1990 in loc sa fim repusi in drepturi am fost eliminati si vanati. Au creat DNA, DIICOT si alte institutii inutile stiind ca cei pusi in locul nostru vor fura
si vor distruge institutiile statului. Copiii nostri sunt in mare pericol pentru ca ei nu stiu ce sa- intamplat cu adevarat.
La Institutul de Chimie Timisoara, secretara directoarei este fosta femeie de serviciu, iar sefa de la resurse umane este o laboranta ce a furat banii de la sindicat si a fost rasplatita sa faca facultatea in timpul programului la 50 de ani.
Furtul intelectual si falsul intelectual din universitati trebuie eradicate urgent pentru normalizarea vietii in Romania. Academia Romana inseamna pentru noi profesorii produsi de competitie ai scolii romanesti FAMILIA ROMANEASCA si SCOALA ROMANEASCA. Statul care investeste in EDUCATIE investeste in SIGURANTA NATIONALA.
Cu respect,
Profesor+chimist+ofiter Cornelia Vodoiu Academia Romana, Institutul de Chimie Timisoara.