Pentru autoritățile de la Moscova, talibanii nu numai că nu mai sunt teroriști, dar Kremlinul ar putea să le recunoască în curând guvernul, a anunțat ministrul de Externe, Serghei Lavrov, relatează Il Corriere della Sera.
Washingtonul ar trebui să-și domolească retorica prin care se mândrește cu protejarea unei ordini internaționale care este în mod limpede în declin, comentează The Financial Times.
Inflația din Argentina a încetinit pentru a patra lună consecutiv, dar rata anuală, potrivit datelor oficiale publicate la începutul lunii mai de Institutul Național de Statistică, se apropie acum de 300%, fiind cea mai mare din lume.
Carlos Guillermo Aguirre Aguilar, președintele Federației Gastronomice din Yucatan, a declarat că, în recentul său turneu în mai multe țări europene pentru promovarea gastronomiei locale, s-a deschis un canal pentru a începe exportul de miere.
Sprijinul pentru un stat palestinian le consolidează poziția teroriștilor care trudesc la nimicirea Israelului. Și să fiți convinși că, odată ce acești monștri vor fi terminat cu noi, voi veți fi următorii care se vor trezi cu ei la ușă.
Coreea de Nord a acuzat Washingtonul și Seulul că desfășoară operațiuni de spionaj în apropierea peninsulei coreene, avertizând că va lua "măsuri imediate" în cazul în care suveranitatea i-ar fi încălcată.
Președintele taiwanez, Lai Ching-te spune că dorește să lucreze pentru "reconciliere" cu Beijingul, după încheierea manevrelor militare chineze în jurul Taiwanului, scrie France24.
Șeful Centrului ucrainean pentru Combaterea Dezinformării, Andri Kovalenko, susține că, prin atacurile brutale lansate asupra Harkivului, Rusia încearcă să convingă Ucraina să negocieze, pentru a îngheța războiul, scrie RBC.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.