Traseismul politic s-a intensificat zilele acestea în Parlament, în condițiile în care coaliția PSD-ALDE încearcă să-și conserve majoritatea.

După ce Victor Ponta a început să macine grupul parlamentar PSD prin preluarea unor deputați în formațiunea pe care a fondat-o, PRO România, Liviu Dragnea i-a caracterizat pe dezertori drept ticăloși, „șobolani”, iar alți lideri ai partidului social-democrat s-au străduit să-i acopere cu invective.

Dar acum PSD acceptă în rândurile sale alți parlamentari, plecați de la PMP, ceea ce l-a făcut pe Traian Băsescu să spună: „I-am trimis lui Dragnea trei lingăi. Să-i fie de bine, să și-i ia acasă”, după ce partidul lui a rămas fără grup în Senat.

Aceste mutări devin interesante în perspectiva unei anunțate moțiuni de cenzură împotriva guvernului Dăncilă. Altminteri, sunt nume care cu greu ar mai fi prins un loc eligibil la alegerile viitoare.

Apropo de mutări politice, eurodeputatul Cristian Preda își arată interesul să revină în politica dâmbovițeană, mai degrabă decât să candideze pentru un nou loc la Strasbourg.

De la Strasbourg, comisarul Corina Crețu a anunțat planurile detaliate ale Comisiei privind viitoarea politică de coeziune. Tăierea de buget nu mai e 7%, e 10%, multe state - în special din est - se văd cu fondurile reduse cu maximul posibil, de 24%, a dispărut condiționalitatea legată de statul de drept, dar România ar putea primi cu 8% mai mulți bani. #politicadecoeziune

De pe malul Rinului înapoi pe malurile Dâmboviței, guvernul PSD-ALDE anunță și el că are bani de dat, pe credit, fără dobândă, către opt milioane de potențiali beneficiari. Vicepremierul a anunțat programul „Investește în tine” prin care aproape orice persoană activă poate lua un credit de câteva zeci de mii de lei, cu costuri zero și garantat, parțial, de stat, pentru studii, cărți, echipamente sportive, abonamente la sală, renovarea casei sau servicii stomatologice. Practic, un credit de nevoi personale, fără dobândă, dar cu facturi justificative.

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a schimbat din nou tema marelui miting - acum vrea unul împotriva abuzurilor din justiție - iar informația a apărut chiar în ziua când trebuia să primească un verdict, dar sentința a fost amânată.

Recomandarea de lectură a zilei vine din The Atlantic: De ce s-au întors europenii împotriva lui Trump