#PROIECT ACTIVISM CIVICAtelier civic Târgoviște: Lecții deschise Cum prevenim violența | Cum combatem consumul de droguri
Peste 40 de liceeni de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna" au participat la un atelier civic aplicat, urmat de o dezbatere la care au fost invitați Victor Bucuroiu și Dan Dincă de la Inspectoratul de Poliție Dâmbovița .
Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, județul Dâmbovița (liceu)
Liceenii de la Bălașa Doamna au avut un program încărcat la „Școala Altfel”, iar în timpul unui atelier cu invitați și dezbateri au identificat probleme din comunitate, precum și din anturajele lor, care ar avea nevoie de inițiative și acțiuni concrete.
Nevoi identificate în/pentru comunitate
Violența și răspunsul la violență - cu sau fără agresori aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe: cum le prevenim, cum ne asigurăm că nu degenerează, care este cea mai bună strategie în fața unui individ violent.
- comportament vulgar/gesturi obscene însoțite sau nu de acțiuni ale unor potențiali agresori sexuali: cum ar trebui să procedeze tinerele în fața unor astfel de situații, cum pot fi reclamate, cum trebuie acționat.
- Riscuri și acțiuni corecte în fața unor colegi, prieteni consumatori de droguri: ce facem când un prieten începe să consume și riscă să devină dependent, cum recunoaștem semnele consumului, ale depresiei, ale dependenței, cui ne adresăm, cum îl ajutăm, etc.
Soluții și acțiuni propuse de elevi > Acțiune civică: Informare și prevenție >Lecție deschisă: Martor, victimă, autor – limitele, pericolele și consecințele violenței și reacțiilor la violență
Lecție deschisă: Martor, victimă, autor – limitele, pericolele și consecințele violenței și reacțiilor la violență Polițiști de la Inspectoratul de Poliție Dâmbovița i-au însoțit pe elevi într-o discuție aplicată despre riscuri, pericole, consecințele violenței.
Două din marile pericole ale vârstei – violența și replicile ei precum și alte pericole ale delincvenței juvenile – au fost în centrul discuțiilor lor și cel puțin o parte dintre teme este necesar să fie continuate.
O a doua inițiativă civică vine ca urmare a unei dezbateri susținute de două elevi de clasa XI-a legate de consumul de droguri, inclusiv jocuri de rol legate de cum ai putea să procedezi în cazul în care un prieten din anturajul apropiat este consumator și riscă sau devine dependent.
O solicitare adresată Centrului Antidrog Dâmbovița legată de o lecție informativă deschisă care să le prezinte periodic elevilor riscurile consumului de droguri, situații și reacții corecte în situații de supradoză, sevraj, consum accidental, deosebirea dintre diferite substanțe etc.
Background
În martie 2023 Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), în parteneriat cu Asociația Digital Bridge (ADB), au lansat proiectul „Școli implicate în comunitate - educație civică pentru elevi prin animație, ateliere și campanii locale", care urmărește pe de o parte să crească implicarea civică a tinerelor generații, iar pe de altă parte să ajungă în orașe ori școli din mediul rural unde participarea la viața comunității este redusă.
Pentru a veni în sprijinul acestora, CRPE și Asociația Digital Bridge propun un program de dezvoltare de instrumente interactive de predare a drepturilor civice și sprijin pentru derularea efectiva a unor acțiuni civice în 20 de școli din mediul rural și urbanul mic, pentru elevi de gimnaziu și liceu în comunități din județele cu un nivel redus al implicării civice a societății civile. Detalii despre proiect
Despre organizațiile partenere
Centrul Român de Politici Europene (CRPE) este unul din cele mai vechi think tank-uri din România, specializat în afaceri europene, cu peste 10 ani de experiență în proiecte europene și regionale, în domeniul politicilor publice și administrației publice locale, tineret și activism civic, justiție, stat de drept și afaceri europene.
CRPE a implementat proiecte în calitate de coordonator în România, PaE și Balcanii de Vest și a lucrat cu parteneri din majoritatea țărilor UE.
Asociația Digital Bridge derulează activități în domeniul comunicării publice, gestionând publicația EURACTIV.ro, parte din rețeaua pan-europeană EURACTIV, cu sediul central la Bruxelles. Are experiență de peste 15 ani în comunicare, derulând o serie de proiecte destinate combaterii dezinformării, perpetuării valorilor europene, creșterii rezilienței la informațiile false vehiculate în spațiul public.
Programul Active Citizens Fund România
Secțiune realizată cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
Proiect derulat de:
Comentarii