Kovesi e la un pas de a ajunge acolo unde nouă din zece pesediști nu vor să o vadă, Dăncilă a făcut primul pas în lupta pentru Cotroceni, iar Tăriceanu nu numai că a rămas fără putere, oameni și procente la alegeri, ci riscă să rămână și fără partid.

Epopeea numirii Laurei Coduța Kovesi la șefia Parchetului European se apropie de final.  Aceasta fost votată de Consiliul UE pentru a prelua funcția, iar surse politice susțin că și România, prin Luminița Odobescu, a votat pentru. Frica PSD de a o vedea pe Kovesi în funcție a făcut-o pe Dăncilă, cu o zi în înainte de vot, să spună că Guvernul nu este de acord cu decizia. A doua zi, premierul a îndulcit declarația prin afirmația potrivit căreia "întotdeauna majoritatea trebuie respectată".

Și Dacian Cioloș, unul dintre politicienii care se laudă că a contribuit la desemnarea lui Kovesi la șefia Parchetului European, a afirmat că ministrul de Externe, Ramona Mănescu, i-ar fi spus în urmă cu două săptămâni că Guvernul României o va sprijini de data aceasta pe Laura Codruța Kovesi.

Într-o atmosferă aproape identică cu vizitele lui Ceaușescu prin țară, Viorica Dăncilă și-a depus candidatura oficială la alegerile prezidențiale. Printre susținători aduși de liderii PSD, coordonați și aranjați pe două rânduri, unii îmbrăcați cu haine și șepci roșii, dar cu argumente puține pentru a explica de ce ar fi Viorica Dăncilă un președinte bun, aleasa partidului pentru cea mai râvnită funcție în stat a transmis, printre altele, că "nicio mamă să nu-i mai fie frică că nu va primi salariul".

Partidul lui Tăriceanu va ajunge în curând istorie. Sau cel puțin astea sunt semnalele. Un deputat care a demisionat recent din partid susține că ALDE nu mai are voie să folosească numele și sigla pentru că nu mai face parte din familia ALDE internațional. Tăriceanu a explicat că sigla și denumirea ALDE România sunt mărci înregistrate la OSIM și nu există un termen până la care trebuie să renunțe la brand.

Președintele Autorității Electorale Permanente a fost întrebat cât costă un vot prin corespondență și un vot la urnă pe cap de locuitor. Neputând da un răspuns clar, baza pe o analiză a Autorității, a răspuns: "Democrația este scumpă, dar sigură".

Rămas pe lângă barcă, premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a invitat pe fostul general Benny Gantz, rivalul său politic, să formeze împreună o Coaliție, dar cel din urmă vrea să fie el premier.

Gunoaiele sufocă planeta, o problemă care devine din ce în ce mai acută, astfel că personalul UE se alătură comunităților locale pentru a curăța deșeurile marine de pe plajele din întreaga lume. Acțiunea Uniunii Europene face parte din campania #EUBeachCleanUp.

Președintele Transelectrica, prins că și-a falsificat CV-ul, în care a notat că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București, a fost demis. În realitate, el a repetat doi ani de facultate, dar apoi a abandonat-o.

Recomandare de lectură: BBC.com - Discuții pro și contra folosirii tehnologiei de recunoaștere facială pentru a asigura siguranța publică.